Creasta Baiului: Azuga -> Sinaia

Data: 28 mai 2011

Traseu: Azuga (~1000 m) – Staţia terminus telegondolă (1525m) (cu telegondola / alternativ se poate urca pe jos pe Culmea Sorica – triunghi albastru)
Staţia terminus telegondolă (1525m) – Culmea Urechea – Şaua Băiuţul – Şaua Baiului – sub Vf. Baiul Mare – sub Vf. Piciorul Câinelui (nemarcat, dar se poate urmări uşor poteca vara, se merge in mare parte aproximativ pe curba de nivel de 1800 m – 3 h)
sub Vf. Piscul Câinelui (~ 1600 m) – Piciorul Câinelui – Sinaia (850 m)  – 2,5 h)

Durată totală: 5 h 30
Lungime: ~ 20 km
Surse de apă: nu am găsit deloc

Acum câţiva ani nici măcar nu ştiam că munţii de vis-a-vis de Bucegi se cheamă Baiului. De fapt nu-mi pusesem niciodată întrebarea cum se cheamă, pentru că nu prea îi băgam în seamă fiind un pic eclipsaţi de măreţia Bucegilor. Dar cu timpul m-am deşteptat şi eu :P şi de când am văzut o fereastră de Baiului de la Poiana Izvoarelor mi-am dorit să ajung să fac creasta.

Din păcate atunci când mi-am dorit să o parcurg era iarnă şi cum traseul nu este marcat şi am fost sfătuită să am răbdare până vine vara ca să nu am probleme cu orientarea, a rămas pe un plan secundar.

Vara trecuta nu mai ştiu ce am păzit dar n-am ajuns. Între timp am mai luat porţii de Baiului de la Crucea Caraiman, de unde am prins nişte privelişti deosebite atât vara cât şi iarna trecută, iar în ultima zi din anul 2010 am mers prima dată cu telegondola de la Azuga şi am văzut Bucegii din Baiului.

Încă nu m-am hotărât care dintre panorame e mai frumoasă (Bucegii văzuţi din Baiului sau Baiului văzuţi din Bucegi), dar cert e că acum pot să zic că m-am bucurat de amândouă din plin.

Se face că era luna mai, chiar ultima săptămână din ea şi noi încă nu ajunsesem în cea lună pe munte. Şi cum acest lucru e strigător la cer şi se şi anunţa vreme bună în week-end, mi-a venit repede ideea să mergem în Baiului. Prea mult jinduisem oricum… :)

Nu prea aveam timp să facem tură de 2 zile aşa că planul a fost să plecăm de vineri seară din Bucureşti şi să urcăm a doua zi de dimineaţă cu telegondola din Azuga, să pornim pe creastă şi, în funcţie de timp să coborâm pe Zamora, pe Valea Rea sau pe Piciorul Câinelui, de preferinţă pe ultima, ca să facem cât mai mult.

Zis şi făcut numai că…

Vineri seară am luat noi trenul frumos pe la 18 şi ceva, iar în Sinaia trebuia să ajungem la ora 20:30, deci încă vreo 30 de min până la “cazare” deci perfect, nu pierdeam decât 30 de minute din finala Dansez pentru tine :)))) Hai nu râdeţi, ce să fac dacă îmi place dansul? :P

Minunat deci, planul era foarte bun. Pe la Comarnic m-am uitat la ceas şi eram chiar super în grafic, şi abia aşteptam să ajungem.

Mda, asta dacă nu s-ar fi oprit trenul în mijlocul “drumului”. Prima dată am zis, ei, hai, că aşa face mereu. Nu s-or mai termina odată lucrările de pe linia asta!! Dar timpul trecea, şi emisiunea mea deja începea! Grrr…

După vreo nu ştiu cât timp am fost anunţaţi că s-a defectat locomotiva şi că vom pleca peste 30 de min. Lovely! Ce noroc pe capul meu!

M-am uitat la ceas şi am reţinut cât era, gândindu-mă oare de câte ori mai mult de 30 min o să aşteptăm? De 2 ori, de 3 ori? Deja mă vedeam stând în trenul ăla cu orele şi în final capitulând şi plecând pe jos până în Sinaia , în toiul nopţii :)))

Dar, culmea, s-a întâmplat ceva miraculos! Cu adevărat spectaculos şi cred că în premieră exclusivă! :)) După fix jumătate de oră a venit o altă locomotivă şi am pornit de pe loc. Amazing! Am pierdut ceva din emisiune dar am prins esenţialul: adică finalul :)))) Asta pentru că de pe la mijlocul emisiunii şi până chiar înainte să anunţe câştigătorii am adormit lemn pe canapea :)) Eh, detalii :P

Nu vă mai povestesc şi că am făcut o criză de astm şi nu-mi luasem medicamentul cu mine şi am crezut că ori mor or chem salvarea în noaptea aia, pentru că farmacie în zona aia nu există, şi a doua zi când am ajuns la farmacie am văzut luminiţa de la capătul tunelului :P Detalii…

Important e că după ce am fost mai leşinată ca o cârpă şi n-aş fi putut să urc nici măcar scările de la bloc, după aceea mi-am revenit (ce înseamnă domle şi aerul de munte, but mainly medicamentul :)))) şi am mers, cum îmi place mie să spun, de la Azuga la Sinaia, pe jos :)

Mă rog, cu un pic ajutor de la telegondola Azuga. 18 lei de persoana costă şi nu e, teoretic, niciodată închisă pentru revizie. Am vorbit la telefon cu cei de acolo şi mi-au zis că nu au nicio zi în care să se închidă complet instalaţia, aşa cum e la telecabine de exemplu, ci fac ei revizia în aşa fel încât să nu întrerupă circulaţia. Când am sunat acum în mai, mi-a zis că se deschide la 9:30 şi e oprită doar dacă bate vântul tare.

 Creasta Baiului: Staţia terminus telegondola Azuga – sub Vf. Piscul Câinelui: 3 h (marcajul este doar teoretic, nu mai apare mai nicăieri)

Primul lucru la telegondolă am observat bicicliştii. Aşa pentru că traseul de creastă este foarte lat şi suficient de lin (nu chiar peste tot) încât să se preteze la aşa ceva. Ce nu ştiu eu însă e pe unde coboară de pe munte biciclişti, dar na… asta nu e problema mea. Mie îmi place la pas, nu în fuga :)

Aviz amatorilor însă, nu e chiar floare la ureche, am văzut de multe ori că urcau pantele pe lângă biciclete, pentru că era destul de greu de urcat pe alocuri.

De sus de la telegondolă se vede ca în miniatură oraşul Azuga

Veşnicul călăuzitor Releul Coştila. Dacă nu era el, nu ştiu ce mă făceam în multe ocazii :P

Prima porţiune de urcare pe Culmea Urechea. Poteca mai mult decât bine definită trece pe sub vârful Urechea, ce se vede în imagine. Există desigur şi varianta parcurgerii acestui traseu pe creasta matematică, asta pentru cei ce ţin neapărat să facă fiecare vârfuleţ de pe creastă. Noi pentru că eram prima dată pe acolo şi nici nu prea cunoşteam locurile, am mers pe poteca bine bătătorită, care ocoleşte vârfurile şi merge destul de lin.

Nu încercaţi să mergeţi aici prima data iarna, pentru că  nu aveţi cum să vă orientaţi foarte bine, în special când e vorba de coborât, iar dacă mai prindeţi şi ceaţă, şansele de rătăcire sunt mari. Cel mai bine e, cum se spune de obicei, să vii vara şi să priveşti cu ochi de iarnă :) Adică să îţi închipui cum ar fi iarna şi să reţii detalii care te-ar ajuta în anotimpul alb. Dar eu sincer.. am uitat total de asta. M-a furat aşa de tare peisajul încât… m-am uitat cu ochii…şi atât! :P

Mi s-a părut extrem de frumos. Nu vi se pare şi vouă?

În prima parte a zilei, soarele bate perfect peste Bucegi, deci atunci e timpul ideal pentru fotografiile cu abruptul Bucegilor.

Dar culmea e că nu trebuie să ne uităm doar în grădina vecinilor, cum ar fi, pentru că şi locurile chiar de sub picioarele noastre sunt extraordinare şi ele. Păduri aşa frumoase parcă n-am văzut în viaţa mea.

După încă o porţiune de urcare, mă uit să văd de unde vin :)

Nu mă mai săturam de “poza” asta! Cred că am făcut cam 20 la fel, dar totuşi în acelaşi timp parcă erau altfel :) Norii parcă lăsau umbră în altă parte :P

După 1 oră şi un sfert am ajuns deja la coborârea în serpentine spre Zamora. Am ajuns mai repede decât ne-am fi imaginat şi i-am dat tot înainte. Nu vroiam deloc să coborâm de pe creastă aşa repede, pentru că drumul până în Buşteni am înţeles că e lung şi obositor fizic şi psihic. Dar nici nu aveam motiv, era abia 12:30 ora.

Aproape tot traseul am mers cu harta în mână. Este vorba de harta Munţilor Baiului pe care o puteţi descărca de aici. Pe noi ne-a ajutat extrem de mult, fără ea nu ştiu dacă ne-am fi descurcat, oricum, ar fi fost foarte greu probabil. În permanenţă am identificat şeile şi vârfurile, ca să ştim cam pe unde ne aflam. Aveam desigur şi Bucegii la o adică după care ne puteam ghida, dar nu era de ajuns. Ideea era că pe poteca asta nu aveam cum să ne pierdem dar trebuia să identificăm pe unde coborâm.

A fost destul de uşor să ne orientăm, harta este extrem de folositoare, şi n-am avut deloc probleme. Am identificat şi vârful Baiul Mare, cel mai înalt punct din Baiului, 1895 m, însă nu am ales să urcăm pe el, ci am mers în continuare pe potecă. Se poate însă să vă abateţi, nu sunt probleme cu revenirea pe urmă la potecă.

Undeva după vf. Baiul Mare, am văzut şi prima dată un marcaj vechi de creastă. Momentul a coincis cu apariţia ceţii care urca din stânga văzând cu ochii, şi a ţinut o vreme, dar nu ne-a făcut probleme, căci în scurt timp am scăpat de ea şi am avut iar vizibilitate bună spre locuri deosebite.

La un moment dat când poteca mi s-a părut că ocolea foarte mult prin stânga, nu ştiu ce-mi veni şi am urcat pe creasta matematică, revenind apoi pe potecă. Cred că am scurtat niţel.

În afară de toate cele povestite mai sus, ce mi-a mai plăcut a fost că traseul nu este aglomerat ca cele din Bucegi. Tot drumul ne-am întâlnit cu 3 băieţi la un moment dat, care veneau de la Posada, şi un grup mic pe care l-am bunghit jos pe potecă atunci când noi bălăuream pe creastă. În rest…

… doar nişte broscuţe într-o baltă :P

După aprox. 3 ore de la plecarea de la telegondolă, am ajuns şi la ramificaţia cu Piciorul Câinelui. Am dibuit-o uşor, dar la un moment dat, înainte de asta, după atâtea vârfuleţe cam pierdusem socoteala şi aveam impresia că am ajuns la Piscul Câinelui mai devreme, însă nu vedeam coborârea. Noroc cu harta, evident, că ne-a ajutat să ne orientăm şi să ne dăm seama că mai aven totuşi ceva de mers.

Ramificaţia spre Piciorul Câinelui nu este extrem de bine definită, dar se poate remarca, mai ales că e singurul picior de pe acolo :)

Iar apoi apare şi marcajul punct albastru spre Sinaia, deşi coborârea nu prea pune probleme de orientare.

 Piciorul Câinelui – Sinaia: 2h 30

Coborârea pe Piciorul Câinelui era ca un drum spre rai :)

Au şi norii farmecul lor :)

Cred că este una dintre cele mai frumoase şi interesante coborâri din cate am făcut. Iniţial m-a atras traseul ăsta pentru că am văzut pe hartă că în afară de o ultimă porţiune micuţă de pădure, în rest se merge ca pe un fel de creastă :) Şi chiar mi s-a păru genial să cobor pe aici! Dacă nu aţi fost însă trebuie neapărat să mergeţi!

Pauză de relaxare. Eu faţă în faţă cu cel mai mare duşman al meu: musca! :))) De fapt eu aveam ochii închişi şi ea făcea mişto de mine :)))

Un adăpost vechi pentru animale. Nu ştiu dacă se mai foloseşte.

Tot Coştila e steaua noastră călăuzitoare :)

În final, poza mea preferată din Munţii Baiului. Deşi priveliştea de sus de la telegondolă cu Munţii Bucegi face toţi banii, precum şi multe alte aspecte din Munţii Baiului prinse pe “film”, aceasta este preferata mea. Copacul cu coroana perfect rotundă, care s-a mulat perfect pe cocoaşa pe care stă, cerul albastru, verdele ierbii şi norii albi, toate par desprinse din rai :)

Chiar ziceam că noroc că sunt paranoică şi mereu întorc capul în spate să văd dacă nu ne urmăreşte vreo lighioană, că altfel ratam peisajul :))))

O altă parte bună la acest traseu este că, spre deosebire de altele precum Zamora de exemplu, nu este plin de stâne. Există o singură stână pe Piciorul Câinelui, dar nu este fix pe traseu şi poate fi evitată. În orice caz, la momentul turei nu am zărit mişcare la stână şi nici oi nu am văzut nicăieri pe munte.

Nu ştiu cum de am reuşit, pentru că ne aşteptam să facem cel puţin 2 ore mai mult pe traseu, dar am ajuns în Sinaia la fix pentru a vedea o paradă de maşini de epocă pe care o văzusem anunţată pe un afiş în dimineaţa respectivă şi chiar îmi părea rău, pentru că nu îmi imaginam deloc că aveam cum să o vedem.

Dar iată că am avut super noroc.

Vă arăt doar un preview, iar restul pozelor le pun într-un articol separat, că să nu cumva să vă plictisiţi cu atâtea poze şi un articol atât de lung, asta dacă aţi rezistat să ajungeţi până aici, la final :)

A, şi să nu uit: creasta nu se termina la Piciorul Câinelui desigur, ci mai continuă un pic, în principiu până în apropiere de Posada, aşa cum văd eu pe hartă.

Ce am învăţat în tura asta:
– ca orice ar fi, trebuie să-mi iau medicamentele cu mine
– ca trenurile se pot defecta cand ti-e lumea mai draga, sau mai bine zis, cand ai un plan de la care nu vrei sa te abati sau nu poti…
– ca daca mai uităm de multe ori crema de soare acasa o sa dam de belea (iar ne-am ars :| )
– ca imi place mult sa ma orientez cu harta in mana prin locuri noi, unde nu este marcaj, ma simt detectiv :)))

13 comentarii:

  1. da…frumos Baiul. N-am fost niciodata, desi m-am gandit sa ma duc…iarna fireste :)))) O sa iau jurnalul tau printat cu mine pt orientare:p…

    Dar poza cu Bucegii de la telegondola este chiar…WOW. Imi aminteste ca chiar si aglomerati si plini de ursi sunt …extraordinari!!!

  2. Bravo voua ! V-a iesit bine de tot primul drum in Baiului. Creasta continua … daca ati facut 3 ore pana la Piscul Cainelui posibil ca de acolo in continuare sa faceti 4 ore pana in Comarnic :)
    Pe zapada se schimba treaba … in loc sa mergi pe poteca/curba de nivel trebuie sa tii mai mult creasta. Creasta matematica, nu cea geometrica :)
    Numai bine si multe-multe drumetii sa se realizeze!
    Mihai

  3. Ah, la naiba, stiam eu ca nu imi suna corect geometrica si nu stiam de ce :P
    Matematica, da, asta am vrut sa zic :P O sa modific acuma :)

    Mersi frumos!
    Dupa cum vezi, incercam si la iarna :)

  4. Dragos

    Daca ti-a placut partea de sud a Baiului, te sfatuiesc sa te duci si in zona nordica – numita si muntii Neamtzu. Mult mai salbatica, mai inalta – si mai greu accesibila. Iar Valea Azugii este superba daca o parcurgi cu bicicleta.

  5. Pingback: 10 idei de trasee pe munte pentru parinti cu copii - miniCalatorii in trei

  6. Salutare! Ieri (26.07.2016) am facut si eu traseul descris de tine (care mi-a servit drept ghid) si am urmatoarele completari, datorate probabil faptului ca au trecut niste ani de cand ati facut voi traseul.
    1. Desi verificasem in prealabil pe site-ul oficial, ca sa spun asa, am avut surpriza sa constat ca telegondola este oprita 2 zile pe saptamana, martea si miercurea. Acum nu stiu daca este ceva obisnuit sau am avut eu ghinion, am vazut de departe ca nu urca nimic si apoi am vazut si anuntul pe afisajul electronic de la intrarea la telegondola. Buuuun… Deoarece nu stiam de vreun traseu sigur si marcat prin padure (probabil ca este, dar nu am stiut eu de el) si fiind si singura, am ales sa urc fix pe partie, ceea ce a fost cam obositor, luand in consideratie ca era cam cald si eu eram cam “ruginita”. Recunosc ca am facut cam mult pana sus, aproape 1 ora si 1/2, dar cineva mai antrenat ar ajunge cu siguranta mai repede.
    2. Sus nu am dat de nimeni si am cam balmajit un pic intrarea pe traseu, intrucat dupa ce am iesit in capul partiei, nu eram foarte sigura daca traseul porneste de la telegondola in sus sau era cel pe care l-am vazut la iesirea in golul alpin, semnalata cu triunghi albastru, parca, nu mai retin exact. A trebuit sa stau un pic si sa cercetez toata zona, apoi mi-a devenit evident ca traseul marcat venea/ducea jos, din Azuga. La telegondola am gasit un indicator cu marcaj cruce rosie catre Orjogoaia, care pe harta se intersecta la un moment dat cu traseul meu, asa ca m-am hotarat ca pe acolo trebuie sa merg.
    3. De-a lungul drumului am dat de foarte multe stane (nu chiar pe creasta, ci un pic mai jos) si turme de oi si chiar de vaci. Stana pe care ai pozat-o tu la poalele Piciorului Cainelui este acum functionala si adaposteste vaci. In general, ciobanii au fost politicosi si de mare ajutor (cu exceptia unuia pe care l-am intalnit fix la intrarea pe Piscul Cainelui si care nu a stiut sa-mi spuna pe unde sa merg si nici nu parea dispus sa-si cheme cainii, unul dintre ei urmarindu-ma mult timp si am scapat cam prin urechile acului, noroc ca am avut betele de trekking. Si asa mi s-a spulberat mitul cu mine ca prietena tuturor cainilor, de oriunde ar fi ei).
    4. Am avut surpriza sa ma intalnesc chiar pe creasta cu 3 masini, cu una chiar sub Vf. Urechea, cu celelalte doua in saua de dupa Culmea Urechea, cred ca veneau de pe marcajul cruce rosie.
    5. La intersectia cu Culmea Zamora a fost pus ditamai indicatorul cu iesirea spre Zamora, nu poate fi ratat nici pe vreme rea.
    6. Deoarece poteca (de fapt urme de roti de masina) s-a rupt la un moment dat in doua si cea din stanga mi s-a parut ca ocoleste prea mult, am urmat poteca pe creasta matematica peste Vf. Baiul Mare si, desi este un pic pieptisa, a meritat, peisajul de pe varf este minunat.
    7. Imediat dupa a inceput ploaie cu fulgere si tunete si s-a ridicat ceata, asa ca am urmat drumul mai sigur si mai lin care ocolea toate varfurile. Apoi a aparut sporadic si marcajul punct albastru. Ceata s-a ridicat la un moment dat suficient cat sa pot identifica Piciorul Cainelui. Singura problema a fost ca erau din nou doua carari, una mai lata si batuta, care parca inconjura Vf. Piscul Cainelui si Piciorul si alta pieptisa pe Piscul Cainelui. Deja ajunsesem la concluzia ca drumul mai lat ocoleste un pic, dar este mult mai lin si nu stiam daca merita sa abordez Piscul Cainelui direct sau s-o mai indulcesc putin. Ploaia si fulgerele nu incetasera si parca nu prea voiam sa merg fix pe creasta. Atunci l-am intalnit pe ciobanul neprietenos, care nu a stiut sa-mi spuna decat ca da, asta e Piscul Cainelui, dar ca nu stie pe unde ar trebui sa merg spre Sinaia. Unul dintre cainii lui a avut grija sa ma “motorizeze” la maximum :). Ca sa multumesc precauta din mine, am hotarat sa merg pe drumul mai lat, care era mai jos si ocolea, cu promisiunea ca daca nu se lasa in dreapta, ma apuc sa urc Piciorul. Norocul a fost ca imediat dupa 5 minute am dat de un alt cioban, tare de treaba, care mi-a spus pe unde sa urc, pe unde ajunge poteca si cam cat fac de la intrarea in padure pana in Sinaia. Am fost multumita ca am ocolit, deoarece urcarea a fost lina si deci mult mai rapida si aveam nevoie sa fiu cat se putea de odihnita. De cand am ajuns sus pe Piciorul Cainelui am intalnit marcajul punct albastru, care nu a mai lipsit de aici inainte.
    8. Dupa ce am ajuns la poalele Piciorului era o poteca la stanga, iar marcajul nu se vedea si ar putea induce in eroare, dar poteca vine de la stana refacuta din imaginile tale, iar drumul meu era chiar drept inainte, pe poteca lata. Marcajul a reaparut imediat. De la telegondola si pana aici am facut 4 ore, fara alte opriri decat ca sa-mi trag sufletul max. 1 minut si una ca sa ma echipez de ploaie.
    Dupa intrarea in padure a incetat si ploaia si a urmat un coboras placut, cu marcaje dese, dar care nu a durat mai mult de 15 minute, pentru ca apoi a devenit foarte pieptis. Se vedea si o alta poteca, mai lina, cu urme de roti, dar nu era marcata si am ezitat sa o abordez. Desi acum imi doresc sa o fi facut, pentru ca am probleme mari cu genunchii, motiv pentru care nici nu mai merg pe munte atat de des cat imi doresc. M-am gandit de multe ori in timpul coborarii ca ala care a facut marcajul este un sadic. De multe ori abia am reusit sa ma tin sa nu cad. Intradevar, poteca cealalta parea sa ocoleasca mult, dar m-am intalnit peste tot cu ea. Apoi am iesit la drum pietruit, care a mers in serpentine pana jos, la strada. Pana la gara Sinaia mai este cam 1 km. De la intrarea in padure si pana la intrarea in Sinaia am facut cam 1 ora, dar asta din cauza genunchilor care s-au resimtit puternic. In total, din Gara Azuga pana in Gara Sinaia am facut 27 km, 8 ore, am urcat 1245 m in total.
    Multumesc pentru inspiratie!! Si pe lista mea erau de mult, dar abia acum a venit si timpul lor. Iti doresc ture faine si pe viitor!

    • Buna draga Raluca!
      Multumesc si multumim (in numele tuturor celor ce vor da peste comentariul tau) pentru completari!
      Sunt foarte utile si sunt sigura ca vor ajuta pe multi.
      Nu stiam de zilele cu telegondola oprita, sper sa fi fost o exceptie. Am fost si eu recent din nou pe acolo, chiar urmeaza sa povestesc zilele astea tura, si am avut ca si tine tangente cu partia, numai ca nu la urcare, ci la coborare. A fost groaznica acea coborare, daca la urcare e incomoda, la coborare e chiar groaznica acea panta. Am fost pe Orjogoaia, deci nu am vazut indicatorul spre Zamora, e bine de stiut.
      Multumesc mult inca o data, atat pentru completari cat si pentru portiile de ras :) La cate mai multe ture frumoase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *