Franța: Valea Loarei – castelele Amboise, Chenonceau, Chaumont & Chambord (apr 2011) – 3/7

Ne-am cazat în a doua seară în Amboise pentru că pur şi simplu era în drum şi am calculat eu că pe acolo am fi seara pe la 19-20, şi am calculat bine :) Ştiam că nu avem timp să vedem castelul din Amboise dacă vroiam să vedem Chenonceau, Chaumont şi Chambord în aceeaşi zi, dar fiindcă mai fusesem aici şi în urmă cu 10 ani, m-am gândit că ar fi locul ideal să ne cazăm şi să facem o mică plimbare.

In seara anterioara am mers pe jos de la hotel până în zona castelului (10 minute pe jos) ca să ne plimbăm un pic, dar în principal ca să mâncăm, pentru că eram lihniţi. După ce am făcut vreo 50 de m de la hotel am constatat că am uitat aparatul în cameră dar nici că ne-am mai întors după el. A fost relaxant că nu mai trebuia să mă opresc la orice pas ca să fac o poză :P şi ne-am plimbat cu mâinile în buzunar. Ar fi fost şi mai relaxant dacă nu eram stresaţi să găsim mai repede un loc de mâncat.


Amboise este la fel de mort seara ca şi Mont Saint Michel, toate magazinele erau închise şi era foarte puţină lume pe străzi. Ne-am învârtit o grămadă dar nu prea erau multe locuri de mâncat din care să alegem, plus că ne lovise foamea rău de tot şi nu mai aveam răbdare să ne aşezăm la un restaurant, aşa că până la urmă am mâncat la un fel de spring time, dar mai mic. A fost drăguţ, dar nimic tradiţional, am mâncat un fel de kebap la farfurie.

Înainte de asta, chiar în faţa castelului, pe treptele unei case erau 2 pisici. Super drăgălaşe, erau ca nişte căţeluşi care-şi păzeau căsuţa. Muream de ciudă că uitasem aparatul foto acasă dar ceva îmi spunea că a doua zi le voi găsi tot aici.

Şi parţial, am avut dreptate. Dimineaţă când am venit să ne plimbăm un pic pe lângă castel înainte de a pleca spre Chenonceau am găsit una dintre ele, tot pe treptele casei. O alintată şi jumătate!

Se anunţa vreme cam rea în ziua asta, când aveam să mergem pe la Castelele de pe Valea Loarei, ceea ce mă supăra rău de tot, pentru că fără cer albastru, castelele alea parcă nu au acelaşi farmec. Dar nu ştiu cum de am făcut, că atunci când ne-am trezit era super frumos afară! Lucky us! :D

Mai întâi am mişunat un pic pe străduţa cu Turnul cu ceas, unde am căutat nu ştiu ce plăcuţă zicea mama, pe care scria că aici fusese decapitat nu ştiu cine dar nu am găsit-o. Am căutat şi un magazin cu bijuterii de unde am cumpărat ceva acum 10 ani, dar nici pe ăla nu l-am găsit :( În rest, totul era cam la fel :)

Aşa că am mai mers un pic să mai vedem o dată pisicuţa şi am continuat mai departe pe strada pe care trebuie sa  purcezi dacă eşti cu bicicleta şi vrei să ajungi la Chenonceau.

Nu ştiam unde duce strada respectivă, dar ştiam că încă nu sunt pregătită să mă urc în maşină şi să plec din Amboise.

După nici o sută – două de metri am aflat că… ştiam eu ce ştiam :) A apărut primul panou informativ care arăta stânga spre Punct de panoramă şi înainte spre Clos Luce. Puteam să jur că parcă aşa se numea muzeul de care îmi spusese mama că adăposteşte maşinării făcute de Leonardo da Vinci, dar de fapt nu prea m-aş fi aruncat în foc pentru asta, şi în plus… chiar nu aveam timp de aşa ceva, pentru că eram deja în întârziere.

Totuşi spre Vue panoramique nu puteam să nu mergem. Am urcat noi vreo nu ştiu câte trepte pe o scară care părea secretă, şi în final am ajuns deasupra Amboise-ului. Panorama nu era ciiine ştie ce, dar a fost drăguţ.

Tot cu ajutorul panourilor informative am aflat că pe aici sunt circuite pietonale, ceea ce e foaaarte mişto. Dacă ai timp. :( Noi… nema, aşa că ne-am întors repejor la maşină şi i-am dat bice spre Chenonceau.

Dar să vă zic mai întâi şi ce era cu Clos Luce ăla. Era, culmea, doar la încă vreo 200 – 300 de metri de mers pe jos, şi este într-adevăr un muzeu în care se găsesc 40 de modele de maşinării proiectate de Leonardo da Vinci. Cum a ajuns da Vinci aici?

Pai, Clos Luce a fost iniţial o casă construită la mijlocul sec. 15 şi folosită ulterior de diferiţi regi ai Franţei, printre care şi Francis I. Aista din urmă l-a invitat pe Leonardo da Vinci în Amboise, ca să locuiască în această casă şi el a venit, dar nu singur, ci cu tot cu Mona Lisa şi încă 2 tablouri. A trăit aici ultimii trei ani din viaţă şi aici a şi murit în 1519.

Ce mi se pare şi mai mişto e că această casă este conectată cu Castelul Amboise printr-un pasaj subteran. Cool, nu? :) Dacă vă tentează, aici găsiţi toate informaţiile necesare. Mie acum îmi pare rău că nu am mers pentru că pare un loc chiar super interesant!

Pe drum spre Chenonceau am încercat să facem câteva poze pentru că drumurile lor înguste m-au fascinat pur şi simplu.

Dar şi mai fascinat eşti când ajungi pe domeniul Chenonceau. Ai impresia că te-ai teleportat pur şi simplu. E altă lume acolo. În principiu, ca să înţelegeţi, multe din castelele de pe Valea Loarei sunt înconjurate de un domeniu, care în mare înseamnă pădure. Adică un fel de camuflare a castelului :)

Când ajungi la Chenonceau, parchezi maşina într-o parcare amenajată, gratuită, şi apoi mergi la casa de bilete. Dintre toate castelele pe care le-am văzut, Chenonceau mi s-a părut cel mai bine organizat. Adică mai degrabă, simplu de înţeles. Ce vreau să zic de fapt: după ce plăteşti biletul treci pe la persoana care îl verifică şi iei în primire o broşurică în care totul e explicat foarte bine şi înţelegi foarte repede ce îţi oferă castelul ăsta şi ce poţi să vezi acolo. Într-adevăr, castelul în sine este micuţ şi nu sunt foarte multe încăperi de văzut, însă grădinile şi toate celelalte obiective din domeniu sunt indicate clar pe hartă, astfel că poţi să profiţi la maxim de experienţa vizitei.

Noi am pornit din prima pe aleea principală care duce direct la castel.

Înainte de a intra în castel însă (pleasure delayers ce suntem :P) am făcut o plimbare prin grădini. Prima dată în grădina cea mare, a lui Diane de Poitiers, adică amanta regelui Henry al II lea. De aici se poate observa foarte bine cum este construit castelul sub formă de pod peste râul Cher.

După grădina amantei, am trecut şi la grădina nevestei, Catherine de Medici, care culmea e mai mică, dar mai rafinată :)

Aici tema este mov: în principal lalele mov, precum şi alte floricele ale căror nume nu le cunosc :)

Atât grădina lui Catherine cât şi a lui Diane sunt extrem de frumoase, dar cel mai frumos s-ar vedea aceste grădini dintr-un avion sau balon ceva :) Orice poză “aeriană” pe care o găsiţi pe internet vă va convinge de chestia asta.

Într-un final am terminat cu grădinile şi am intrat în interiorul castelului. Vizita se face musai cu plianta în mână, pentru a identifica fiecare cameră în care vă aflaţi. este foarte simplu pentru că pe pliantă există o poză la fiecare încăpere şi vă daţi seama imediat unde sunteţi şi la ce vă uitaţi. Mie asta mi s-a părut cel mai mişto. Nu îmi plac castelele / cetăţile etc. care nu îţi explică clar ce vezi pe acolo şi nu îţi dau o idee despre traseul pe care să-l urmezi prin interior, asta pentru cei care nu au timp / chef / bani să meargă cu un ghid.


Cea mai frumoasă camera pentru mine a fost, ca şi prima dată când am vizitat castelul, camera lui Louise de Lorraine. Nu ştiu ce mi-a plăcut prima dată în afară de faptul că e aproape toată neagră, dar acum era foarte frumos contrastul dintre culoarea această întunecată a pereţilor şi a tavanelor şi lumina foarte slabă din cameră şi buchetul enorm de flori albe.

Dacă credeţi că nu veţi ajunge prea curând la Chenonceau puteţi face o vizită panoramică pe site-ul castelului  După cum vedeţi şi acolo, este vorba de bucătărie şi camerele anexe acesteia la subsol,

apoi la parter, pe lângă dormitoare şi camera de studiu se află capela şi sala de bal (unde fără greş vezi măcar o pereche dansând fără muzică), iar la etajul 1 şi 2 sunt dormitoare.

La etajul 2 singura cameră deschisă publicului este dormitorul de cară vă ziceam, al lui Louise de Lorraine.

După castel nu am mers direct la maşină pentru că mai aveam lucruri interesante de văzut, cum ar fi ferma din secolul XVI, grădina de legume şi parcul de măgăruşi. Din păcate n-am văzut niciun măgăruş, nu ştiu unde erau :(

Ultimul loc în care am fost a fost labirintul, care e locul ideal pentru copiii mici, dar şi mari :P

La fel, e un loc lângă care ar fi ideal să se amplaseze un balon ceva, ca să fie văzut de sus :) Prea multe pretenţii, nu? :P

În orice caz, castelul este foarte bine administrat şi ţi-e mai mare dragul să îl vizitezi. La intrare există un magazin de suveniruri (cam scumpe dar frumoase), o tonetă cu sanvişuri şi gustări şi o toaletă.

Dacă vă e un pic foame, sugestia mea e să luaţi de aici un sandviş (sau un quiche, yummmy! :) şi să mergeţi chiar vis-a-vis, într-un loc cu băncuţe pe lângă trece un firicel de apă, ideal pentru un picnic. Relaxare garantată! :)

Dacă vă e foaaarte foame, la 3 minute de castelul propriu-zis există şi un restaurant.

Ce-aş mai fi vrut să fac şi nu am apucat? Să stau mai mult şi să descopăr tot domeniul. Să mă plimb pe cărări, să îmi dau seama cum fac să traversez râul (am văzut oameni pe partea cealaltă şi nu am descoperit cum au ajuns acolo :P) şi să nu am stresul că mai trebuie să ajung la alte 2 castele în aceeaşi zi.

Detalii despre tarife şi program găsiţi pe site. În afară de maşină personală, la Chenonceau se poate ajunge şi cu trenul. De la Paris Montparnasse trebuie schimbat la Tours, iar staţia de tren e chiar la intrarea în domeniul castelului. În total de la Paris până la Chenonceau cu trenul se fac de la 1 oră jumătate în sus, în funcţie de cât de repede ai legătură în Tours către Chenonceau.

Nici nu puteam spera la o vreme mai bună şi un cer mai albastru pentru ziua în care am ajuns pe Valea Loirei, şi mai ales după amiază târziu, când am ajuns la Chambord.

Nu mă întrebaţi cum de am vizitat numai castele a căror denumire începe cu “Ch”, pentru că nu pot să zic decât că mi s-au părut cele mai frumoase.

Înainte de Chambord, am ajuns la Chaumont, venind de la Chenonceau, pe un drum care arăta aşa:

Drumuri aşa înguste am întâlnit în mai multe rânduri în Franţa, dar erau foarte frumoase!

Chaumont se numeşte de fapt Chaumont sur Loire, şi castelul este chiar pe malul Loarei, sus sus pe un deal. La mal erau “parcate” mai multe ambarcaţiuni de acest gen.

Eu personal am sperat că putem vedea castelul fără să intrăm propriu zis, adică fără să plătim taxa de vizitare. Stăteam şi foarte prost cu timpul dar nici nu prea mai aveam răbdare de interioare.

Dar din păcate, şi Chaumont, ca şi Chenonceu, este înconjurat de un domeniu, iar de pe malul Loarei se vede doar o mică bucăţică din castel, şi oricum, nu intrarea principală de mai sus, pe care o văzusem pe net înainte.

Aşa că ce să facem, a plătit cei 9 euro jumate şi am intrat în domeniu, şi evident şi în interior, că doar n-am plătit degeaba :)

Nu ştiu de ce, dar faptul că interiorul a fost destul de neinteresant nu m-a surprins. Nu am înţeles exact dacă aşa e mereu sau noi am nimerit într-o perioadă în care interiorul este decorat cu artă contemporană.

Ce înseamnă artă contemporană în cazul ăsta? De exemplu pe acest culoar lăsat total în paragină era amplasat un tablou modern. De fapt am vizitat chiar mai multe astfel de culoare şi în fiecare cameră în care erau aruncate tot felul de obiecte gen armuri sau alte chestii antice şi de demult într-o dezordine totală, în dreptul geamului era pus un astfel de tablou care era de fapt pe sticlă sau aşa ceva, încât lumina crea un efect “special”. Din păcate eu nu am prins specialul efectului şi m-a lăsat rece toată treaba asta. Poate alţii au gustat-o… nu ştiu..

Mie tot de afară mi se părea superb castelul!

În afară de castel, mai puteam vizita o secţiune din domeniu, şi anume grajdul de cai, unde evident, nu erau cai dar totul era amenajat aşa cum era pe vremuri. Clădirea circulară în care se antrenau caii, locurile în care mâncau, fiecare având propriul lui colţişor, cu tăbliţa lui cu numele fixată în perete. Clădirea de mai sus este însă dintr-o secţiune în care cred că am intrat fraudulos, pentru că nu aveam voie să intrăm chiar peste tot cu biletul cel mai ieftin.

Înainte de a pleca nu puteam să nu dăm o tură şi prin parc. Era extrem de frumos! Numai verde şi pace!

Potecuţă prin parc

Parcul era aşa de mare încât te pierdeai pe poteci. Noi am căutat un turn de apă şi nu l-am găsit :P

Şi dat fiind că îmi pierdusem răbdarea, ne-am îmbarcat din nou şi am pornit spre Chambord, perla de pe Valea Loarei. 

Chambord e singurul castel din cate am vizitat la care te poţi zgâi în toată splendoarea lui şi fără să plăteşti, şi de altfel se pare că tot domeniul poate fi explorat fără a plăti nimic. Doar parcarea totuşi e contra cost. În rest, o zonă cât Parisul din interiorul bulevardului periferic este disponibil pentru explorare. Atenţie însă la animale! Sunt mistreţi şi cerbi parcă pe acolo :)

Ei, dar să trecem la interior. Aici se află o operă arhitecturală a lui Leonardo da Vinci, şi anume scara în spirală dublă. Genială!

Mai jos nu e scara ci spaţiul din mijlocul ei.

Pe negru…

Pe alb… după preferinţe..

O parte din bijuteriile de pe terasă

Interioarele, la fel de pretenţioase ca în orice castel de o asemenea teapă

Pentru pasionaţii de interioare de castele, Chambord are destul de multe cotloane de descoperit, rezervaţi suficient timp pentru vizită. Eu aş fi stat o zi aici. Există şi biciclete duble sau nişte maşinuţe mici ca de golf cu care puteţi explora tot domeniul.

Pe terasă e chiar de vis, păcat că o porţiune era restricţionată accesului.

După ce ne-am plimbat cât am putut pe terasă a venit vremea să plecăm, dar cum treceam eu aşa pe lângă o poartă, ia uite ce văd:

O mai mare frumuseţea de cal, răsfăţat până în vârful nasului de fetele de la jandarmerie.

Şi apoi încă o frumuseţe de cal plimbat pe afară să vază şi el nişte soare. Dacă ştiam că nu era ultima dată când vedeam jandarmeria din Chambord

Şi acum castelul din (aproape) toate unghiurile, pentru că efectiv nu ne săturam să îl privim.

Chiar în faţa castelului sunt amplasate nişte gradene, special pentru ca lumea să poată admira priveliştea în voie şi fără să obosească stând în picioare. Desigur, fără să-şi uite genţi sau mai ştiu eu pe ele…

Pentru cei ce nu au citit încă relatarea de pe viajoa.ro, o să explic ce vreau să zic cu asta :)

Dar mai întâi….după ce am plecat de la Chambord, am tăiat-o spre Paris. Era super târziu şi vroiam să facem tot posibilul să ajungem să şi urcăm în turn, pentru că era ziua lui Cristi şi el nu mai fusese niciodată sus de tot.

Până la urmă ne-am dat seama că e şi destul de târziu şi că parcă ar fi mai bine să urcăm în turn pe ziuă, aşa că am ocolit frumos autostrada şi nu ne-am mai grăbit.

La un moment dat in drumul spre Paris a venit şi timpul să alimentam, rezervorul fiind aproape gol. Era momentul de care îmi era un pic teama, pentru ca nu cunoşteam firmele alea ale lor de acolo, nu stiam exact de unde să alimentam şi nici unde era următoarea benzinărie. Ei, după ce ne-am ciondănit un pic pentru ca trecusem pe lângă una, iar eu nu vroiam să mă întorc, ca GPS-ul ne indica o benzinărie până la care am mers, dar, surpriza, ea nu exista :P am decis să ne întoarcem la cea pe lângă care trecusem. Grrr….

Ei, şi atunci să vezi rasul curcilor. Trag eu la pompa şi Cristi iese din maşina să alimenteze. Eu nu mai aveam chef să ies. După vreun minut şi ceva, îl aud: auzi…ăăăă…. nu reuşesc să deschid capacul. Eu, evident, nevenindu-mi să cred ca e posibil aşa ceva, ies şi încerc şi eu. Dar, stupoare! :))))

Drăcia naibii chiar nu se deschidea. Am dat cu cheia aia in toate direcţiile, am răsucit, am învârtit, da nimic. Ba mai mult, după ce învârteai cu cheia, se rotea în gol Zic: aoleu să vezi ca e stricata porcăria şi nu putem alimenta. Ce ne facem??? Acolo nu era benzinărie ca la noi cu butic de plăteşti înăuntru şi cu angajaţi care să te ajute. Era doar o tanti într-o coşmelie unde te duceai cu maşina să plăteşti după alimentare şi atât. S-a dus Cristi la ea să o întrebe daca e cineva care ne poate ajuta, dar bineînţeles că nu avea cine.

Am stat, ne-am uitat de jur împrejur, îmi venea să urlu… am mai încercat, iar ne-am mai uitat de jur împrejur… noroc ca nu se aşezase nimeni la coadă după noi ca ne mai luam şi nişte înjurături, nu de alta dar cred ca am stat acolo cel puţin 10 minute. Pana la urma ii zic lui Cristi: mai, hai să rugam pe cineva care alimentează să ne ajute, ca altfel nu mai plecam de aici. Cu ruşinea de rigoare, am întrebat pana la urma pe cineva, care evident probabil a crezut ca suntem nebuni prima data când i-am zis ce nu reuşim să facem. Se uita aşa ciudat la noi ca am crezut ca ne ia şi la bătaie :))) Dar pana la urma a venit, şi nu ştiu mai frate cum a făcut ca l-a deschis.

Mă uitam de parca nu văzusem capac de rezervor in viaţa mea. Care era şmecheria?? Pai simplu… Trebuia apăsat nu ştiu cum şi forţat. Dar noi….nefiind maşina noastră şi fiindu-ne teama să forţam ca să nu stricam ceva, umblam foarte uşor, de parca manevram oua. I-am mulţumit cu fetele noastre de Jackass, am mers la ghişeu şi am plătit, a ras tanti aia de noi şi cu… dosul… crecă şi am plecat.

În final am ajuns în Paris tocmai pe la ora 23. GPS-ul, mânca-l-ar mama de deştept, ne-a dus frumos pana la hotel, unde, stupoare! Unde parcam??

M-am învârtit pe acolo de vreo 2 ori pana când am văzut o intrare intr-o parcare subterana, chiar lângă hotel. Zic: cred ca asta e şi dau să cobor panta mai abrupta decât permitea legea. Aici: din nou, stupoare! După ce am coborât un pic, am ajuns la nişte porţi cat se poate de închise. Evident ca mi-a stat inima la cat de in panta eram oprita, nu de alta dar aveam antecedente, şi am dat repede înapoi, spre fericirea mea, fără probleme.
Bine, bine, minunat, dar eu unde parchez? M-am oprit in fata parcării (ca doar oricum nu ieşea nimeni de acolo) şi Cristi s-a dus la hotel să întrebe unde naiba e parcarea.

Nu trec 2 minute ca… din nou, stupoare! Cineva a apărut în spatele meu şi ghiciţi de unde a ieşit! Din parcare! Mă uit mai atent şi vad şi panoul pe care scria: OPEN 24/7. Mai să fie!

Vine şi Cristi intr-un final, după ce am staţionat ilegal pe strada şi nu reuşeam să îl sun (pentru ca printr-o mare întâmplare bineînţeles, telefonul nu găsea semnalul) şi îmi spune ca cică numai acolo putem parca, ca e „doar” 10 euro pe noapte şi ca porţile se deschid automat când te apropii suficient de ele, ceea ce eu nu am făcut, logic. Fi-v-ar automatismele! Ca paranteza, a doua zi am plecat după ora 9 deci am plătit 20 de euro in loc de 10! Jecmăneală curata!

Ok, deci să parchez, eu neştiind in ignoranta mea câţi bani aveau să stoarcă de la noi si, cu atât mai puţin, ce avea să urmeze. In fine, eram super obosita după atâta condus şi aşa o zi şi la un moment dat, in timp ce adunam bagajele, il aud pe Cristi: „Ăăăă… unde-i geanta neagra?”, geanta neagra fiind geanta lui de umăr. Eu calma, dau să mă uit in maşină, dar aia a fost ultima oara in care am fost calma din acel moment şi pana peste 2 zile. Am constatat bineînţeles ca geanta neagra nu mai era in posesia noastră şi întreb:

Eu: ce aveai in ea?
El: pai buletinul, cheile de acasă…

Eu nu ştiam pentru ce să mă crizez mai repede: pentru ca si-a pierdut buletinul sau pentru ca nu avem cu ce să intram in casa când ne întoarcem.

Dar logica intervine:

Eu: bine, zi-mi ca nu aveai şi paşaportul acolo.
El: pai parca nu….

Şi dai şi caută, şi caută, răscoleşte toate bagajele, ia la mână toata hârtiile… şi nimic… nada, niente, nothing, rien! Concluzia: in geanta erau toate actele cu care putea ieşi din ţara.

Lovely! După o mica criza de nervi intr-o parcare pustie la 12 noaptea, am determinat şi unde a lăsat-o: pe băncuţe la minunatul castel Chambord.

Ta daaaaa!

Din momentul asta in cap au început să-mi năvalească gândurile. Ce naiba facem?

In 30 de minute eram deja pe site-ul Ambasadei României în Franţa şi ştiam deja ce tre să facem. Politie, ambasada, 65 euro. Lovely de 2 ori. Totuşi ne gândim ca a doua zi să sunam la castel că poate, poate avem noroc să fi găsit cineva de acolo geanta. Cu chiu cu vai am şi adormit, gândindu-mă cu groază la ce avea să urmeze…

Va urma

0

7 comments

  1. da…si mie mi-a placut foarte mult. De fapt mie mi-a placut cel mai mult dintre tot ce am vizitat pe valea Loarei (desi febletea mea ramane orasul Blois…nu ma inteba de ce…dar il simt eu cel mai aproape de inima mea :p). Este un castel in primul rand interesant, pentru ca este peste rau, dar este si elegant si rafinat. Si da, f bine organizat. Eu n-am avut prea mult timp la dispozitie, am ajuns pe la ora 17 si imi pare rau…mi-ar fi placut sa ma plimb mai mult pe carari…Atadata poate stau o zi intreaga acolo clar!!! :))

  2. Frumos si interesant ! Si ce-mi place casuta aceea cu fronton rosu si ghirlande de flori roz pe perete , asa modesta dar si cocheta , in acelasi timp :)

    1. Ah, iata ca uitasem de ea, a trebuit sa ma uit in articol sa vad despre ce casuta vorbesti :)
      Intr-adevar, o casuta superba! Mersi ca m-ai facut sa imi amintesc de ea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.