Harghita Bai si Brasov pe inserat

V-am povestit deja tot ce era posibil despre Parcul de aventura Balu, dar nu v-am spus inca nimic despre Harghita Băi si ce alte peripetii am mai avut in week-endul cu pricina.

Sambata dupa-amiaza, dupa mult prea multe ore de condus (dar na, cand mi se pune pata, mi se pune), am ajuns la Harghita Băi, care se afla la aproximativ 22 de km din Miercurea Ciuc. Din DN13A se desprinde drumul care urca spre Bai, care, spre uimirea mea, este pastrat intr-o conditie buna, dar se termina brusc aproximativ in momentul in care apare indicatorul de intrare in localitatea Harghita Băi.

Asa ca am incetinit frumos si am cascat ochii mari. Ma asteptam ca Harghita Băi sa fie localitatea balneoclimaterica in curs de dezvoltare de care tot citisem. Ma asteptam sa vad indicatoare turistice noi, sa vad vile nou construite la fiecare pas si sa gasesc atmosfera aceea tipica de statiune, sau macar sa fie ceva gen Băile Tuşnad. In schimb, m-am trezit pe un drum care mai degraba semana cu un forestier, si la cat de incet mergeam, n-am putut sa nu observ una dintre primele cladiri care te intampina de la intrare, care avea efectiv TOATE geamurile sparte si lasate asa, numai cioburi – ciuburi, de parca tocmai ar fi fost vandalizata cu 5 minute in urma. Trecand peste, am constatat ca nu e singura cladire lasata in paragina, ci pana si posta arata de parca in coltul acesta de lume, nu ar avea nimeni nevoie de servicii postale. Nu mai vorbesc de „casa bantuita” pe care am poreclit-o asa pentru arata ca una din casele din Scooby Doo.

Este un orasel mort si nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun picior de om pe acolo, daca stau sa ma gandesc bine. M-am si mirat un pic sa vad la un moment dat un banner care arata 200 m pana la Balu Park. Zic: no bene, macar am ajuns unde trebuia.

Dat fiind faptul ca era deja destul de tarziu, am lasat aventura pentru a doua zi, asa ca ne-am cazat si am fugit sa facem o mica drumetie pe sub linia de telescaun, care, in mod evident, era de asemenea mort.

Am tras astfel concluzia ca aceasta „statiune” probabil prinde viata pe timp de iarna, mai exact in cele160 de zile pe an cand zapada este la ea acasa, pentru ca aici sunt multe partii si instalatii cu cablu si pe toate site-urile pe care le-am studiat, Harghita Bai este promovata ca statiune de iarna. Speeeer din tot sufletul ca lucrurile sa stea cu totul altfel iarna, caci ar fi tare pacat daca nu ar fi asa.

Dar sa trecem la lucruri mai serioase, adica pseudo-traseul pe care l-am facut.

Imi luasem in mod special harta cu 2 zile inainte ca sa vad ce trasee scurtute se pot face in zona si descoperisem un traseu care urca pe sub linia de telescaun si ajunge la Cetatea Bufnitei, sau Stanca Bufnitei, pentru ca este vorba de o formatiune stancoasa deosebita.

Chiar daca aveam harta, am intrebat totusi pe doamna de la cabana cat facem pana acolo si ne-a zis ca jumatate de ora. Am vrut sa o intreb si pe unde ajungem acolo, just to be sure, dar nu am mai apucat pentru ca au venit oameni din parc si era ocupata…

Asa ca ne-am urcat in masina, pentru ca era deja prea tarziu, cam 3 jumătate, si am incercat sa ajungem la hotelul Ozon, de unde imi apare pe harta ca incepe traseul. Numai ca drumul care se desprinde de cel principal urca destul de abrupt spre hotelul Ozon si nu este deloc intr-o stare buna, nefiind asfaltat. Este plin de denivelari si nu prea as mai lua-o pe el a doua oara.

Dar am ajuns totusi la Ozon, unde cred ca e inutil sa spun ca era absolut pustiu. Ne-am echipat si ne-am gandit cum oare am putea face doar jumatate de ora, dar in fine. De la cabana se vedea foarte bine un releu, in departare, in varful „movilitei”. Zic ia-uite ce chestie. Numai ca in mintea mea plecata in vacanta nu mi-am dat seama ca fix acolo si trebuie sa ajungem. Am realizat abia cand am inceput sa urcam o panta de toata frumusetea, care merge fix pe sub cablul de telescaun.

Marcajul este destul de vechi si in prima parte am deviat un pic de la linia telescaunului, fara sa ne dam seama, dar pe urma ne-am prins ca trebuie sa urcam chiar pe sub ea, asa ca nu ne-am mai abatut. Evident ca telescaunul nu mergea de nicio culoare, am vazut doar o cabinuta din aia mica la un moment dat, care se ducea la vale. Aha! Deci exista oameni!!

Insa tot traseul nu am vazut nici urma de om, doar la plecare coborau 2 baieti de Dumnezeu stie unde. In rest, o pustietate cum n-am mai vazut in viata mea, decat poate cand m-a bagat GPS-ul pe un drum din ala plin de cratere, din mijlocul campului, de ziceam ca sunt intr-un film din ala horror si din moment in moment urma sa facem pana, sa se intunece si sa vina killerul sa ne rascheteze de pe fata pamantului.

Acum insa nu era deloc scary, ci era foarte, foarte liniste.La un moment dat mă opresc şi caut ceva în buzunarul din interioul gecii. Şi..

Băi ce naiba….
Fii atent! Am găsit bani! O grămadă! :))))
Nu mai purtasem geaca de vreo 2 sau 3 saptamani de când fusesem pe munte şi uitasem nişte bani acolo. Mă bucuram de parcă nu erau tot ai mei :)))
Mai departe….
Blugi în copac… hmmm…. now that’s new! :P
Vedere spre lacul de decantantare de pe traseu

Am urcat asa, destul de pieptis, cam 45 de minute, pana cand am ajuns la releu, unde este de fapt o „chestie” imprejmuita cu gard. Era o cladire, releul, un post din ala ca de unitate militara, ruginit si vai de el.. si cam atat.

Cum am ajuns aici am intrat intr-un vant destul de puternic, de nu puteam sa stau fara gluga in cap. Incepuse deja sa coboare soarele si am avut parte de niste privelisti deosebite, atat spre apus cat si in jos, spre Harghita Bai si lacul de decantare peste care este amplasata tiroliana. Ma rog, tiroliana nu este amplasata peste tot lacul ci doar intr-o parte, dar in fine.

Un apus superb…
Toate ca toate, stiam ca nu mai avem timp, dar totusi pe unde se ajunge la Cetatea Bufnitei? Habar nu aveam. Din punctul in care ne aflam cred ca zaream locul cu pricina, dar parea destul de departe si plus de asta, aici cararea se afunda. Am facut cativa pasi, insa nu parea deloc ca mergem in directia corecta. Fara sa avem timp oricum sa mergem pana acolo si sa bajbaim, nu am mai stat sa cercetez situatia si am pornit inapoi pe unde am venit.

Cand am ajuns la masina, deja era mult mai intuneric si am coborat preaminunatul drum denivelat cu multa grija, la lumina farurilor. Am rasuflat usurata cand am ajuns inapoi la Cabana si m-am gandit ca, desi nu ne-am atins scopul, a fost o iesire frumoasa in natura, am facut miscare, am vazut locuri noi si ne-am bucurat de aerul curat.

Despre Cabana Harghita ce sa va spun… este destinuta de familia care administreaza si Parcul Balu, de altfel camera de echipare si unde se plateste intrarea in parc este in interiorul cabanei. Este oarecum convenabil sa iesi din cabana si sa intri direct in parc, drept pentru care nu am avut de ce sa ma plang la acest capitol.

Interiorul este foarte dragut, au un restaurant unde servesc mancare la orice ora, camerele sunt foarte ok, dar cam atat. A, da! Mi-a mai placut duminica dimineata, pe la 9 cand ne-am trezit, ca am deschis geamul si era asa o liniste… cum nu auzisem in viata mea. Pe geam vedeam doar brazii si cerul albastru… foarte frumos! Ma rog… daca insistam (a se citi daca ma aplecam mai tare) vedeam si masina, dar nu asta e important :PCâteva poze din Parc Balu:

Pe tiroliana
Suntem la mare sau la munte? Că nu mai înţeleg…
Eşti paralel, domle! :)
Deci la mare, da?
Cu roşu e marcat traseul făcut cu o zi înainte.
Şi-am plecat :)
Trişez :P

 

Cand am terminat cu zbenguiala in Parcul Balu era deja ora 15 sau chiar 15:30. Planul era sa mergem cu masina pana la Cabana Madaras si acolo sa facem o mica plimbare pana pe Vf. Harghita Madaras. Era un plan foarte frumos, dar unul care trebuia inceput de dimineata. Si asta pentru ca, dupa ce am ajuns in Vlahita si am intrat pe drumul neasfaltat care duce spre Cabana Madaras, constatand ca pe indicator scrie 15 sau 20 km pana acolo, am intrebat o fata de trecea pe acolo daca asa e drumul pana sus si ne-a zis ca da si ca facem mult pana acolo. Dupa calculele mele, minim 1 ora, asa ca ne prindea noaptea inainte sa ajungem acolo.

Si-atunci ce rost mai avea… am facut cale intoarsa si am lasat aceasta experienta pentru alta data, eventual poate facem o tura pe acolo si nu ne rupem iara masina pe drumuri fantastice..

Inainte sa plecam definitiv spre casa, am mai oprit totusi un pic chiar la intrarea din drumul national spre Harghita Bai, unde este o poiana mai maricica si te poti tolani pe iarba si poti motai la soare, ca nu puteam sa plec asa fara sa ma mai bucur un pic de munte. Din pacate astfel de locuri sunt frecventate de grataristi, si asta nu facea exceptie. Totusi erau doar vreo 2 grupuri mici, unii doar latiti pe iarba ca si noi, si nu era mare galagie iar fumul era peste drum, asa ca ne-am putut relexa vreun sfert de ora.

Si-apoi, ce sa facem… ne-am ridicat, am suit pe cai si i-am dat bice pana acasa, dar nu inainte de a opri pe inserat in Brasov, unul dintre orasele mele preferate din Romania, pentru ca nu cred ca il mai vazusem seara, decat poate cand eram mica si pentru ca tare mergea ceva mancarica la ora aia.

Dupa cum am preconizat, chiar a meritat, si am facut o mica sesiune foto, asa, cat m-am priceput si eu (adica mai deloc :)))), in timpul clasicei plimbari prin Piata Sfatului si pe Bulevardul Republicii, asa cum facem de obicei. Am gasit iarasi o gramada de detalii pe care nu le observasem inainte, nici chiar vara trecuta cand am pornit in aceeasi mica vanatoare, pe zi insa.

Dupa ce am si macat o pizza (bunicica) la Pizzeria Roma de pe Republicii, numai bine ca s-a facut suficient de tarziu cat sa nu mai fie pic de aglomeratie pe Valea Prahovei, unde cu doar o ora inainte era prapad (stiu de la cineva care se afla in mijlocul coloanei) si am ajuns acasa numai bine, pe la 10 si ceva. Va recomand sa faceti la fel ca sa evitati aglomeratia tipica de duminica seara de pe DN1, poate asa se mai imbunatateste situatia…

Vă las cu pozele din Braşov :)

Nişte vehicule interesante.. nu ştiu cum se cheamă…
O cafenea interesantă, sau ce-o fi ea…
Pe Bulevardul Republicii… romantique
Ceva cu instrumente muzicale..
Vechi şi nou

Biserica Neagră care e alba…

6 comentarii:

  1. Si mie imi place la nebunie cand redescopar banii uitati prin buzunare! Mi se pare ca i-am primit cadou :))
    Imi pare rau sa aflu ca Harghita Bai e pustie vara, dar ma consoleaza fotografiile superbe pe care le-ai facut la apus.

  2. Da, e super tare! Parca i-am gasit pe jos :))))

    Nu stiu exact cum e vara, dar asta era in septembrie si era pustiu… Dar oricum, eu am preferat asa, e mult mai bine, ai senzatia ca e tot locul numai al tau :)

  3. Hai ca pana la urma a meritat sa mergeti in parcul de distractii. Foarte fain acolo. Trasee de bicla nu sunt?

    Eu am avut parte de o surpriza asemanatoare cand am ajuns acum 2 ani, venind din Parang,la Baile Olanesti. Ceva…groaznic! Totul lasat in paragina, plin de pensionari( sa nu se inteleaga ca am ceva cu ei ), niste restaurante vai de mama lor…In fine, am vrut sa mergem acolo la bai dar ne-am luat repede gandul!

  4. Da, a fost ok, nu regret ca ne-am dus, doamne fereste! Trasee de bicla nu prea cred…dar nu stiu..

    La Baile Olanesti am fost si eu cand eram mica, pe atunci cred ca era mult mai bine. Oricum, zi mersi ca erau restaurante, aici nu era urma de asa ceva : )) Ma rog, mancai la restaurantele pensiunilor…care erau vreo 2 sau 3 deschise :P

  5. Pana la urma, de-aia plecam din oras, pentru un pic de liniste si natura. Frumos pe-acolo….chiar daca paraginit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *