Targu Mures si drumul spre casa printre fortificatii

Anul trecut în decembrie am fugit un week-end la Târgu Mureş. Era prima dată când aveam ocazia să vedem şi oraşul, pentru că în mai când luasem avionul spre Budapesta, nu văzusem decât zona gării şi zona în care am schimbat bani : )) deci habar nu aveam cum arată, ba mai mult, nici nu îmi lăsase o impresie prea bună.

Despre drumul până acolo nu o să vă spun decât că, în urma lui, mi-am dat seama cât de mişto e să trebuiască să ajungi undeva destul de departe de casă, să mergi vinerea seara şi să nu conduci tu :P Am luat un microbuz din Bucureşti pe la ora 7 seara şi trebuia să ajungem acolo un pic înainte de ora 2 noaptea, însă drumul fiind liber am ajuns cu aprox. o oră mai devreme. Atât doar că era frig şi deşi era căldura pornită, şoferul fuma şi deschidea geamul periodic, aşa că în microbuz nu erau mai mult de 15 grade şi am stat permanent înfofolită.

O să vă povestesc însă despre drumul de întors. Duminică dimineaţă, deşi vremea era foarte urată, am zis să tragem o raită prin centru înainte de a pleca spre Bucureşti, ca să gustăm şi noi un pic din Târgu Mureş.

Palatul Culturii
Prefectura

Câteva detalii drăguţe de pe faţada interesantă a Palatului Culturii:


Zidul Cetăţii Medievale
Păunul de lângă Cetatea Medievală

Mi-a părut rău că vremea nu a ţinut cu noi şi nu ne-am putut plimba în voie, şi nu aşa zgribuliţi, pentru că centrul Târgului Mureş chiar e frumos. Am zis! :)

Pentru drumul de întoarcere încropisem un plan, şi anume să trecem prin Dârlos şi Axente Sever să vedem bisericile fortificate pe la care nu trecusem în 2009 şi eventual să oprim şi la Cetatea Slimnic, ca să o mai vedem o dată şi pentru că Adriana şi Bogdan nu o văzuseră încă.

Şi pentru că nu eram eu şoferul de data asta, nu aveam hartă, aşa că Bogdan şi-a desenat de dimineaţă traseul pe o hârtie, uitându-se pe google maps. No, bun. Numai că el a ales un drum scurt, care ne scotea direct în Dârlos. Dar cum mulţi dintre noi am învăţat ceva, în cele mai multe cazuri drumurile scurte sunt mai mereu….

easfaltate : )))

Ce vedeţi mai sus şi mai jos este DJ142A. Dar hai să vă zic cum am ajuns aici.

Se face aşa: se ia una bucata drum din Târgu Mureş spre Ungheni, E60 adică, zis şi DN15.

La un moment de cumpănă se face stânga pe DJ151B spre Cerghizel. Când se ajunge în Căpâlna de sus se face dreapta pe drumul DJ142 până în Găneşti şi pe urmă se face BRUSC stânga pe DJ142A spre Băgaciu.

Eh, noi după ce am intrat pe DJ142A am mers ce am mers şi aşteptam să intrăm în Băgaciu însă am ajuns la un moment dat într-o “aşezare” şi am dat să facem dreapta, nu de alta dar drum asfaltat la stânga nu mai exista. Problema era că nici la dreapta nu arăta prea roz, aşa că zic, hai să întrebăm oamenii ăştia de pe marginea drumului, ca să nu ne pierdem, dar oricum, sigur e bine. Şi întreb: domle nu vă supăraţi, spre Băgaciu? La care văd că lumea se uită ciudat la mine. Motivul era simplu: acea aşezare în care eram noi era chiar Băgaciu, fără niciun indicator, nimic. Aşa că am întrebat de următorul sat uitat de lume prin care ştiam că trebuia să trecem mai departe, şi anume Curciu. Şi nu puţin ne-am mirat cu toţii când ne-au arătat de fapt spre drumul neasfaltat din stânga.

Ei şi uite aşa am ajuns aici:

La început drumul nu arată chiar bine, noroc că nu erau noroaie… aşa că am intrat pe net de pe telefon să vedem câţi km avem de mers în halul ăla. Din păcate nu erau puţini, vreo 20 şi ceva dacă îmi mai amintesc bine, însă Bogdan a zis hai să-i dăm înainte. Nu-mi dau seama ce aş fi făcut eu dacă eram la volan, dar clar nu mi-ar fi plăcut.

Cu toate astea, drumul a fost cât de cât ok până la urmă, adică nu cu cratere sau aşa, unde mai pui că peisajul a fost unul chiar foarte frumos. Atâta doar ca la un moment dat am ajuns la o răscruce de drumuri:

… la care tin să spun că am făcut stânga, exclusiv după instinct, însă amintirile s-au cam estompat, aşa că am fi puput la fel de bine să fi făcut dreapta. Nu mai ştiu. Cert e că nu aveţi pe cine să întrebaţi, decât dacă ştiţi să comunicaţi cu indicatoarele, ca cel din imagine:

După ce am ales varianta bună, am ajuns în Curciu. Dacă aveam cumva impresia în momentul acela că am văzut deja cel mai uitat de lume sat din România, ei, I was wrong! Pentru că am ajuns în Curciu, care a urcat foarte repede în top.

Ei dar iată că după multe stângi şi drepte, am ajuns într-un final în Dârlos. Aici nu prea e mare lucru de văzut, iar biserica fortificată este încadrată lateral de 2 case. Nu era nimeni, însă am mers la vecinu şi am zis că vrem să vedem biserica şi a venit un băiat şi ne-a deschis poarta şi biserica, şi am putut intra.

Destul de interesanta bisericuţa, dar din păcate în spatele ei nu puteam merge pentru că era, cum ar veni, în curtea celuilalt vecin, şi dânsu nu era acasă şi nu puteam să intrăm aşa… ca la noi acasă… Aşa că ne-am mulţumit doar cu interiorul şi faţada.

De aici a fost simplu. Am mers spre Mediaş şi apoi drumul spre Axente Sever este DN14. Biserica ne ia ochii chiar înainte de a opri maşina, aşa că ne grăbim paşii pe lângă ziduri ca să intrăm cât mai repede.

Dar surpriză: uşa este închisă şi nu ne răspunde nimeni. Pe uşă sunt lipite două foi pe care scrie următoarele:
Program: Luni- liber, Marti – Vineri: 10 – 18, Sambata si Duminica: 12 – 16, Taxa de vizitare: 4 lei / persoana
Pentru rezervare camera pensiune in afara programului, sunati la numarul de telefon 0733.490.626. (şi în germană şi în engleză).

Aşa că ne-am gândit să sunăm la numărul scris pe foaie însă, guess what: doamna de la capătul firului zice că nu vine, că e închis pe perioada iernii, că nu au clienţi…

Păi bine, bine, noi suntem clienţi şi stăm la uşa dumitale..

Pai, câţi sunteţi?

Pai… 4 oameni.

Ah… pai nu venim doar pentru 4 oameni, aşa uneori mai vin autocare cu mulţi clienţi şi mai venim dar aşa…..

Şi uite aşa am rămas cu buza umflata şi singurele părţi din această fortificaţie pe care le-am văzut sunt cele pe care le vedeţi şi voi în aceste poze.

Aşa că am plecat mai departe spre Slimnic. Eu ţineam minte greşit partea pe care trebuia să oprim, aşa că am ratat niţel şi a trebuit să ne întoarcem. Pentru că drumul nu prea mai poate fi continuat cu maşina, se lasă undeva la marginea drumului şi se continuă pe jos. Prima dată când am fost era vară şi am urcat un pic pe drum, iar după aceea am pornit pieptiş pe un fel de potecă. Acum era zăpadă şi nu am dibuit potecuţa, aşa că a trebuit să ocolim niţel, dar nu  fără nicio răsplată, pentru că am văzut o parte din ziduri pe care nu o văzusem prima dată (prima poză din acest articol) şi un loc din care am prins panorame frumoase.

Uşa cetăţii. Bateţi şi vi se va răspunde :)
Curtea interioară
Arcele suprapuse
Ziduri peste care au trecut mulţi ani…
Fisura mea preferată
Vedere din turnul clopotniţă

Norii nu ne-au dat deloc pace
Satul Slimnic

După ce am plecat de aici am oprit bineînţeles pentru încă o mică plimbare în Sibiu (se pare că nu reuşesc să stau mai mult de câteva ore în acest oraş).

Ne-am dus şi în Piaţa Mare, unde era târg de Moş Nicolae, sau posibil de Crăciun, nu cred că se desfiinţa între timp. Erau o grămadă de tarabe cu chestii foarte drăguţe, iar ce era bun de papa era tare delicios :)

Şi acum că mai e puţin şi vine şi vara, să vă arăt cam cum arătau luminile de Crăciun din Sibiu :))))

6 comentarii:

  1. Good to know ca nu-ti raspunde nimeni la usa bisericii iarna :))
    De cetate am ramas placut surprinsa, nu stiam ca e asa bine pastrata. In prima poza seamana oarecum cu cetatea Soimos de la Radna. Am adaugat-o si pe asta pe lista mea cu “must see that” :)

  2. Da, cert e ca atunci cand vizitez astfel de locuri mereu ma gandesc oare cum o fi fost viata pe vremuri prin locurile alea si cate s-au intamplat in atatia ani pe acolo…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *