A doua oara spre Cruce in 2010.. de data asta pe alb si albastru…


Data: 29 decembrie 2010

Traseu: Babele – (aproape de) Crucea Caraiman (  – 1 h 30 min) şi retur, în total aprox. 3 ore.

Cu un an înainte, adică în 2009, exact în aceeaşi zi, pe 29 decembrie, am încercat să ajungem la Crucea Caraiman. Atunci am pornit la drum de la Cota 2000, la care am urcat cu telecabina din Sinaia, şi a rămas doar la stadiul de vis, pentru că nu am reuşit să ajungem decât până la Babele, de unde a trebuit să ne întoarcem. Întreaga poveste o puteţi citi aici.

Pe vremea aceea nu ajunsesem niciodată la Cruce, şi dorinţa era, to say the least, foarte mare. Între timp însă am rezolvat, pentru că am mers pe la Cruce în drum spre Omu, vara trecută, urcând pe Jepii mici. A fost superb, dar totuşi iarna asta gândul de a vedea Crucea şi iarna nu mi-a dat pace.

Doar întâmplarea a făcut ca vremea să fie bună chiar în aceeaşi zi, dar se pare că cu ocazia asta ne-am făcut o tradiţie din a fi pe munte pe 29 decembrie, şi chiar în aceeaşi munţi, pe acelaşi platou, 2 ani la rândul. Poate vom reuşi să menţinem cumva tradiţia, dar nu ştiu dacă nu vom migra şi spre alţi munţi.

Ei dar destul cu introducerea, să trecem la fapte… şi la poze :)

Cu doar 2 zile înainte postasem pe Viajoa un articol scris cu încă vreo 3 zile înainte, intitulat Unde să nu te duci in vacanta iarna asta, în care una dintre locaţii era clar Valea Prahovei, şi în mod eeexplicit îndemnasem lumea să nu urce cu telecabina la Babele. Ei, dar cum doctorul îţi recomandă să nu fumezi, şi el trage din ţigări ca turcu.. cam aşa am fost şi eu. :P Dar cu o scuza! Eu pe vreute, nevrute, oricum eram în Sinaia în perioada aia, aşa că nu aveam decât să îmi încalc propria recomandare pe deplin.

Am pornit spre telecabină cu inima strânsă, pentru că sub nicio formă nu aş fi stat la coadă în caz că era, şi la cum ştiam eu, şi la ce vreme bună era, eram aproape sigură că va fi, şi una kilometrică chiar. Dar din balcon se vedea aşa frumos Crucea încât am rămas fără cuvinte, a nu ştiu câta oară…

Chiar dacă aşa era intenţia, nu prea ne-am chinuit să ajungema acolo cât mai devreme. Ne-am trezit ca de obicei târziu, apoi am pierdut o grămadă de vreme până am găsit un maxi-taxi, până s-a urnit din loc.. şi tot aşa… A durat o veşnicie până am ajuns în Buşteni şi încă juma de veşnicie până la telecabină, unde…. stupoare!!

Era gol!

Măi gol, ştiţi ce-i aia? N-am mai văzut în viaţa mea zona aia de la telecabină atât de goală. Nici măcat n-am mai stat să fac poză la program şi tarife (pentru că lucram la articolul cu programul telecabinelor şi telegondolelor) şi am intrat repede, ca să nu se bage cumva careva în faţa mea : )) Fericirea totuşi nu era la cote maxime, pentru că deşi de la balcon se văzuse senin, până am ajuns noi, când te uitai de la telecabină în sus nu vedeai capătul de nori..

Dar .. surpriză! Am trecut cu telecabina direct prin norii ăia, iar sus…

Era super senin! Cer albastru ca de vis!

Câteva indicatoare cu timpi de marcaj dacă vă interesează cumva:

A se nota că în afară de traseul cruce albastră până la Peştera, traseul spre Omu şi cel spre Buşteni pe Jepii mici sunt interzise iarna, mai exact, pe traseu există pericolul de avalanşă, alunecare, etc.

Prima dată am zis să trecem şi noi să salutăm Băbuţele, nu de alta dar cu un an în urmă era aşa un vânt de nu puteam nici să stăm în picioare, şi nu prea am zăbovit mult pe lângă ele. Era foarte frumos, pentru că nu era mai nimeni pe acolo, aşa că ne-am putut bucura de peisaj în linişte.

Pe urmă ne-am dus să dăm bună ziua şi Sfinxului. Acu dacă stau să mă gândesc bine, de 4 ani nu îl mai văzusem. Tot aşa era, nu se schimbase deloc : ))

Ei şi-apoi am pornit la drum. Traseul nu începe de aici de lângă Sfinx, ci de lângă telecabină, însă se vedeau binele stâlpii de marcaj şi ne-am întâlnit cu traseul un pic mai încolo.

Coştila veghează, ca întotdeauna.

Cel mai fain iarna pe platoul Bucegi nu e platoul în sine, ci Munţii Baiului de vis-a-vis. Sunt chiar de vis…. :)

Când am plecat noi chiar ne-am uitat să vedem dacă mai merge cineva spre Cruce. În faţa noastră mai erau cam 2 grupuri mici, iar din urmă venea încă unul, şi eram toţi întinşi pe traseu ca furnicuţele.

Prima observaţie de pe traseu: zăpada era foarte tare cam peste tot, la suprafaţa era un fel de strat destul de îngheţat, care nu era prea confortabil la mers.

La un moment dat am depăşit câteva persoane, care se pare că s-au speriat de obstacolul de mai jos, pentru că nu i-am mai vâzut mai târziu.

Care era problema: pe alocuri nu aveai cum să o iei de-a dreptul, urmărind traseul de vară şi trebuia să ocoleşti, din motive de siguranţă. De regulă era prea abrupt sau nu îmi mirosea a bine. Treaba asta însemna timp în plus, care se aduna la timpul de 1 oră jumătate cât ar fi fost normal să dureze traseul de la Babele la Cruce.

Pe aici nu mai era strat îngheţat la suprafaţă, ci te afundai de-a binelea uneori, cam până la genunchi.

Deja de la o vreme nu mai văzusem pe nimeni, nici în faţă, deşi ştiam că parcă mai era cineva înainte, şi nici din urmă nu mai venea nimeni. Era tare fain..

Când am ajuns la plăcuţa asta deja făcusem cam 1 oră şi un pic, şi mai aveam ceva de mers până în punctul din care începe coborârea spre Cruce. Ca idee, Babele şi Crucea se află aproape la aceeaşi altitudine (cam 84 m diferenţă doar) însă traseul nu este drept. Se urcă şi se coboară niţel de câteva ori, mai ales pe ultima bucată, când tre să cobori o pantă ceva mai accentuată.

Ce vrea să zică acest panou, în caz că nu desluşiţi: “Atenţie! În perioada 1 nov – 30 aprilie, traseul Vf. Caraiman – Monumentul Eroilor este închis circulaţiei”. Dar unde este el poziţionat?

Undeva înainte de punctul în care se termina traseul verde marcat de mine pe harta de mai jos. Adică practic, iarna nu ar fi o idee bună să cobori spre Cruce, adică pe utima porţiune de traseu, care este mai abruptă. Însă plăcuţa este pusă mai din timp, astfel că am mai putut merge un pic până “pe buză”.

După ce am mai înaintat puţin, am descoperit ce se întâmplase cu oamenii care credeam că erau înaintea noastră. Stăteau şi se odihneau pe jos. Am vprbit cu ei şi ne-au spus că văzuseră plăcuţa şi neştiind unde e Vf. Caraiman, au presupus că plăcuţa marca locul efectiv din care nu mai ai voie să înaintezi. Erau descurajaţi de faptul că făcuseră o oră jumate doar până acolo, şi deşi le-am spus că se mai poate merge un pic până în locul din care se vede Crucea, că până acolo mergem şi noi şi că nu mai făcem mai mult de 20 de minute, au zis că vor face cale întoarsă, crezând că ar dura mai mult de 20 de minute.

Noi ne-am văzut în continuare de drum…

Peisajele cred că e de prisos să spun cât de frumoase erau…

Ei, şi pe nesimţite, după fix 20 de minute, am ajuns şi să văd Crucea, a doua oară pe anul 2010! Încă nu mă pot hotâră când e mai frumos aici… iarna… sau vara…

Cert e că e extraordinar cum se iţeşte ea aşa şi cum îmi bubuia inima pe măsură ce înaintam…

… până când am văzut-o în toată splendoarea ei, cu marea de nori în spate…

În dreapta însă, în pauzele super scurte în care îmi puteam lua ochii de la Cruce, se puteau vedea Munţii Baiului, de care vă ziceam şi mai devreme.

Un close-up, atât cât mă ţine obiectivul….

Mai aveţi vreo îndoială că locul ăsta este superb, extraordinar şi super mega frumos????

Foaaaarte greu m-am desprins de locul ăsta. Din păcate îmi era foarte sete şi nu aveam apă, plus că era ceva vânt şi s-ar fi făcut frig. Dar tare aş mai fi stat vreo 2 ore pe aici… :)

O fereastră în nori prin care am zărit Buşteniul

De coborât spre Cruce evident că nu am coborât, pentru că nu aveam pregătirea / echipamentul / curajul necesar şi nici nu avea rost. Era arhi-suficientă priveliştea de aici de sus.

La întoarcere.. ce să vă zic… a mers un pic mai repede şi am urmat acelaşi traseu, mai puţin într-un loc în care  la dus coborâsem mai mult în fund decât în picioare, iar acum la urcare nu mai părea o variantă bună.

Aşa că am căutat variante. Şi am găsit, dar una care a reprezentat punctul critic al acestei mici ture, adică o urcare foarte solicitantă.

Vă las cu un colaj ca să vedeţi râsu plânsu. Acu mi se pare amuzant, evident, dar atunci pe moment am gâfâit ceva.

Pauză de balet. La la la lala…. :P

Din fericire, a avut şi un capăt, şi ce frumos capăt … : ))

Sus chiar când am pus piciorul pe “teren plat”, ca să zic aşa, mă sună mama. Ah ce bine, prilej numai bun să mă trântesc un pic pe jos să mă odihnesc.  :)

De aici şi până înapoi la Telecabină deja a fost floare la ureche, însă per total, traseul în condiţiile astea nu a fost unul foarte uşor.

Chiar mă bucur că nu am putut porni cu un an în urmă spre Cruce, pentru că probabil mi s-ar fi părut prea greu şi poate mi-ar fi fost chiar şi frică uneori. Vorba aia…. iarna nu-i ca vara şi mersul pe munte iarna nu e ca mersul prin oraş. De multe ori pe parcursul traseului înaintam greu, pentru că piciorul nu se afunda deloc în zăpadă şi planul nu era drept, ci înclinat perpendicular pe sensul de mers, ceea ce îţi dă senzaţia că poţi aluneca uşor în lateral.

În plus, anumite porţiuni nu aş fi ştiut cum să le abordez cu un an înainte, aşa că… până la urmă, tot răul spre bine. A fost o zi superbă şi un mod super de a încheia anul 2010.

Nu recomand acest traseu începătorilor sau celor care nu au fost niciodată iarna pe munte la altitudini de genul ăsta. Începeţi cu altceva dacă sunteţi în situaţia asta.

7 comentarii:

  1. As avea nevoie de o informatie daca se poate.La vara vreau sa fac si eu traseul acesta si saraman cu cortul undeva pe platou,de preferat la cabana Caraiman dar o nedumerire..sunt ursi?sau care sunt sansele sa intalnesc unul?Va salut!

  2. Langa cabana caraiman nu se poate campa, este interzis. Si nici cazarea nu este sigura. Nu se poate face rezervare prealabila si poti nimeri sa nu te primeasca cand ajungi.

    Sfatul meu este sa va cazati la Babele, cu rezervare prealabila.

    Ursi sunt, dar sansele sa va intalniti cu ei pe platou sunt mult mai mici decat in padure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *