Budapesta 2010 – ziua 3: din pestera la opera, apoi la o cascada pe o bicicleta dubla

După ce am publicat articolul anterior mi-am dat seama că v-am zis că am luat vaporaşul pe Dunăre dar nu v-am arătat şi poze, so.. here goes:

Deşi nu sunt chiar de cea mai bună calitate…

Trecând la ziua a treia, a fost o zi cu multă vânzoleală, am circulat cu aproape toate mijloacele de transport, mai puţin troleibuz, şi am acoperit o zonă foarte mare din cauza asta.

1. Prima dată am vrut să ajung la Grotele Szemlo-hegyi, pentru ca nu puteam sa ratez să intru într-o peşteră într-un oraş :D

Am luat un autobuz de la Batthyany ter care m-a lăsat la vreo 15-20 minute de mers pe jos până la Peşteră. Credeam că voi merge 5-10 minute dar în schimb a durat o veşnicie, iar “plimbarea” era printr-o zonă rezidenţială cu case, în timp ce pe stradă nu era nimeni. Abia dacă am văzut o femeie cu un copil la un moment dat. Era foarte creepy şi tot ce mă gândeam era: cât mai e până ajung????

Ştiam că tururile încep la oră fixă şi întârziam, aşa că aveam un motiv în plus să mă grăbesc. Când am ajuns, am intrat repede înăuntru şi casierul mi-a zis să intru repede pe o uşă şi să înaintez că tocmai intrase ghidul cu un grup. Mi-a zis că îmi ia banii după ce ies.

Am fugit pe un culoar foarte îngust şi întunecos până când am dat de grup, şi am răsuflat uşurată.

Din păcate nu puteam decât să mă uit ca la filme străine fără subtitrare pentru că ghidul vorbea doar maghiară. Nu pricepeam nimic. Făceam poze, mă uitam ca boul la poartă nouă, zâmbeam din când în când şi încercam să nu mă fac remarcată. Dar ştiam asta dinainte, aşa că nu a fost un şoc. Peştera e frumos amenajată şi este o experienţă frumoasă all in all.

La final am rămas în urmă pentru că găsisem eu ceva interesant de pozat şi până să mă prind ce se petrece ghidul deja pornise pe scări spre ieşire şi eu rămăsesem singura de căruţă la urmă. Dar nu orice fel de scări, ci unele foarte înalte (si astfel greu de urcat) pe care abia mă chinuiam să le urc pentru că spaţiul era foarte îngust şi trebuia să mă aplec un pic. Când am ajuns în dreptul ghidului a fost foarte amuzant că el a început să-mi turuie ceva în limba lui şi  eu nu pricepeam deloc. A apucat să-mi zică destul de multe până când am avut şansa să deschid gura să să zic că nu vorbesc maghiară. Dar atunci a zâmbit şi şi-a cerut scuze.

Când am ieşit, surpriză: eram la munte! :)) Ei, nu chiar, dar se iese în altă parte, unde totul e verde, sunt băncuţe de lemn şi e tare frumos. Atunci mi-am dat seama că puteam să plec liniştită fără să plătesc, că nu se prindea nimeni, dar nu sunt eu genul. M-am întors la casierie ca să plătesc şi tipul nu mi-a cerut nimic dar m-a taxat ca studentă. :) Ei, nu mai eram eu studentă, dar nu m-am supărat. :)

După asta a urmat partea cea mai interesantă. Am văzut de dimineaţă că era înnorat şi am luat umbrela cu mine. Când am ieşit, nu am mai mers în staţie la autobuzul cu care am venit, că mi-era prea lene să urc dealul până acolo, aşa că am mers câţiva paşi mai jos, unde am văzut eu că era o staţie şi pe panou era trecut un autobuz care mă ducea unde îmi trebuia mie.

Şi m-am aşezezat în staţie. În 5 minute a început să picure şi mi-am scos umbrela.

În 10 minute a început să tune şi să fulgere de ziceai că se crapă cerul. A început să plouă cu cada, nu cu găleata, dar eu ţanţoşă mă ţineam straşnic de umbrela mea roşie şi stăteam în staţie (bineînţeles, o staţie fără adăpost) în mijlocul ploii.

Eram ca în filme, pe bune. Nu era nimeni pe stradă, autobuzul nu venea nici dacă făceam incantaţii în ploaie şi turna pe mine în aşa hal încât se făcuseră şuvoaie pe stradă şi, fiind în pantă, am crezut că mă iau cu ele la vale. Când am văzut că se îngroaşă gluma, am traversat (autobuzul oricum era fantomatic) şi m-am băgat în nişte boscheţi, dar nici acolo nu eram ferită de tot. Am stat vreo juma de ora aşa cred, până când nu mai turna cu cada, ci doar cu găleata, şi atunci am luat-o frumos la picior pe stradă. Nu ştiam unde duce strada, dar m-am gândit că dacă autobuzul o ia pe acolo, atunci sigur ajung la Dunăre :)

Am ajuns la Kolosy ter şi nici c-am văzut vreun autobuz pe drum. Aici este o intersecţie destul de ciudată, dar cu simţul meu de orientare şi cu harta aia cam amărâtă, până la urmă m-am prins unde să aştept autobuzul care îmi trebuia mie, fără să întreb pe cineva pe stradă. Ulterior am aflat că am aşteptat autobuzul celălalt în ploaie degeaba pentru că nu circulă decât între orele 14 şi 18.

În concluzie, când am ajuns acasă am căutat cea mai bună variantă de a ajunge la grote şi am aflat aşa: de la Batthyany ter sau Kolosy ter se poate ajunge cu autobuzul 111, dar care circula doar intre orele 14 si 18. De la Kolosy ter se mai poate lua autobuzul 29, care circula toata ziua. Staţia la care trebuie coborât se numeşte Szemlo-hegy barlang.

Programul grotei este in fiecare zi, mai puţin marţea, de la 10 la 16. Un tur durează 40 de minute.
Costa 850 Ft (~ 13 lei) pentru adulţi si 650 Ft pt studenţi.
2. De la Batthyany ter am luat metroul până la Ferenc Korut şi m-am dus să mă benoclez la Muzeul Artelor Aplicate pe-afară, că-mi plăcea mie faţada. Din păcate era încă înnorat, aşa că n-a ieşit cine ştie ce.

3. Apoi din nou hop în metrou până la Deak ferenc ter (aici e un parc în care se adună tineri, e foarte drăguţ, chiar şi doar ca să stai pe iarbă) şi pe urmă am mers un pic pe jos până la Catedrala St. Istvan (adică Sf. Ştefan la noi). E cea mai mare catedrala in Budapesta şi e un fel de Notre Dame al lor, dar ca aspect, arhitectura etc, evident nu se compară.

Interiorul se poate vizita gratuit, iar ca să urci în dom trebuie să scoţi din buzunar 500 ft. Se urcă cu un lift, apoi pe nişte scări.

Într-o zi senină cred că se vede foarte frumos de sus, acum .. not so much…

E frumuşică piaţa din faţa catedralei dar atenţie, dacă zăboviţi pe acolo mai mult să nu vă fraierească tot felul de fete din astea care zic că strâng bani pentru nu ştiu ce cauză şi se bagă în vorbă. Eu nu ştiu ce butonam de zor pe aparat şi m-am trezit cu una care a început să-mi zică una alta şi până la urmă i-am dat nişte bănuţi (vreo 10 de lei cum ar veni cred). Măcar mi-a dat la final o cărticică în schimb, ceva cu nişte reţete vegetariene sau aşa ceva..

4. N-am stat prea mult prin piaţa asta pentru că la 16 era ultimul tur (sunt doar la 15 si la 16) la Operă şi vroiam neapărat să ajung. Am luat-o frumos printre străduţe şi am ajuns numaidecât. Intrarea la Operă este destul de scumpă, adică 2900 ft. / 11,5 euro pentru adulţi, dar am zis că merită totuşi. Scumpe erau şi cadourile din gift shop, chiar dacă erau cele mai reuşite din ce văzusem până atunci. Mi-am luat doar un breloc.

“Ghida” a fost foarte drăguţă şi ne-a povestit multe lucruri interesante, aşa că turul a fost foarte plăcut. Ne-a dus la final şi în Balconul lui Sissi, de unde am făcut poza de mai jos:

5. După Operă m-am întâlnit cu Cristi şi am fugit pe Dunăre, de data asta pe Margitsziget, adică Insula Margareta.

Recomand să vă rezervaţi neapărat o după-amiază pentru o plimbare pe insulă, într-un cadru verde, relaxant, departe de maşini şi alte chestii “de oraş”.

Cum ajungi pe insulă? Când am fost eu se lucra pe podul Margit, aşa că tramvaiul nu mai avea staţie pe pod, cu în capătul podului. Dar se poate merge pe jos pe pod si la mijlocul lui se coboară nişte trepte care duc direct pe insulă.

Ne-am închiriat o bicicletă dublă, la sfatul unei cititoare, o idee super bună. În felul ăsta am putut vedea aproape toată insula în cel mai scurt timp, ne-am distrat pedalând şi chiar am ajuns în toate locurile interesante. Dacă am fi mers pe jos am fi avut nevoie de mult mai mult timp.

Prin grădina japoneză

Am găsit chiar şi o cascadă amenajată, încă un lucru pe care îl are Budapesta în comun cu muntele :)

Ne-am grăbit un pic şi pentru că Cristi trebuia să se întoarcă la un soi de dineu, aşa că am rămas iară singură pe străzi şi m-am plimbat pe bulevardul Andrassy, despre care citisem că e nu ştiu cum şi pe dincolo. Nu e cine ştie ce de văzut pe el, dar am trecut pe lângă Muzeul Terorii şi mi-a plăcut mult ideea lor, pe care o vedeţi mai jos:

Până am ajuns eu înapoi în Hosok tere deja se întuneca, aşa că am prins un moment numai bun de făcut poze cu M onumentul eroilor:

Mai aveam doar o zi de stat în Budapesta şi eram foarte supărată pentru că nu avusesem nici măcar o zi senină, din contră.

Va urma.

Traseul (sau mai bine zis vânzoleala):


View Budapest day 3 in a larger map

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *