De la 0 la 2544 m – Cap. 14: De la Podragu inapoi spre Balea


Data: 8 august 2010Traseu: Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m) ( – 40 min)
Şaua Podragului – Lacul Podu Giurgiului ( – 45 min)
Lacul Podu Giurgiului – Vf. Mircii (2461m) ( – 30 min)
Vf. Mircii – Monumentul Nerlinger ( – 1 h)
Monumentul Nerlinger – La trei paşi de moarte – Fereastra Zmeilor (2175 m) ( – 1h)
Fereastra Zmeilor– Lacul Capra – Şaua Caprei (2315 m) ( – 2 h)
Şaua Caprei – Bâlea Lac (2040 m) ( – 30 min)

Durata totala: 6 h 30

Diferenta de nivel: + 600 m, – 740 m

Lungime: ~ 9.5 km

Surse de apă: Lacul Podul Giurgiului, între Fereastra Zmeilor şi Lacul Capra.

Telefon Cabana Podragu: 0745 319766; 0740 041766 – dl. Opris

Dimineaţă când ne-am trezit pe la 6:30, tot restul lumii, care cu o seară înainte nu se astâmpăra, dormea. Cred şi eu…

Am încercat totuşi să nu fac gălăgie, pentru că, din fericire, mama m-a înzestrat cu bun simţ. În orice caz, în scurt timp au început să se trezească şi alţii şi nu s-a mai putut dormi acolo. Spre surprinderea mea aerul nu era atât de închis pe cât mă aşteptam să fie dimineaţa într-o cameră în care au dormit 19 oameni. Era chiar ok.

Pentru întoarcere am cochetat mult cu ideea de a nu ne întoarce pe acelaşi drum, adică pe creastă, şi să încercăm banda albastră care trece pe la Lacul Podrăgel şi ocoleşte La trei paşi de moarte, în primul rând ca să schimbăm peisajul, să mai vedem şi altceva. Însă chiar nu aveam niciun chef să cobor în trei căldări ca să am din ce să ies. Chiar dacă ştiam că va trebui să trag tare ca să urc Mircii, am preferat asta în loc de 3 urcări. Aşa că la ora 7:30, după ce ne-am luat la revedere de la cabanieră, am pornit să urcăm pentru a doua oară în Şaua Podragului. Asta nu înainte să tragem şi noi cabana în poză, că până atunci nu ne trecuse prin cap.

Apropos de cabanieră, trebuie să spun că, în ciuda celor citite, este un om chiar ok. Normal, dacă o prinzi doar într-o sâmbătă seară, când e ca la nebuni acolo, cred şi eu că ţi se pare ţâfnoasă, sau mai ştiu eu cum. Şi mie probabil mi s-ar fi părut. On the other hand, şi eu cred că aş fi super agitată şi iritabilă în situaţia respectivă.

Mie cel mai mult mi-a plăcut că sâmbătă dimineaţă când m-am trezit şi m-a văzut singură pe hol la 7 dimineaţa, m-a luat repede şi m-a scos pe uşa din spate ca să-mi arate nişte căpriţe. Mi-a spus că dacă veneam puţin mai devreme le vedeam chiar la câţiva meri, că dimineaţa când e linişte şi nu e nimeni pe afară, vin chiar lângă cabană şi beau apă. Am văzut câteva, dar erau destul de departe deja. Mi s-a părut foarte frumos gestul ei, şi îi mulţumesc pentru asta.

 Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m): 40 min

Revenind, chiar dacă în poza de mai sus se vede clar că sub cabană se formase un fel de nor alb plutitor, când te uitai în sus înspre culmi, cerul era albastru şi frumos şi prevestea o zi foarte bună. M-am bucurat. M-am gândit, hai că poate azi văd şi eu ceva de pe Mircii. Poate…

Şi uite-aşa ajungem iar în creastă. Ăsta ne e drumul:

 Şaua Podragului (2307 m) – Lacul Podu Giurgiului – Vf. Mircii (2461m) – Monumentul Nerlinger – La trei paşi de moarte – Fereastra Zmeilor (2175 m) – Lacul Capra – Şaua Caprei (2315 m): 5h 15

În urma noastră, cin’ să fie, cin’ să fie… nimeni altul decât mult pomenitul trapez Viştea-Moldoveanu, care, bineînţeles, este din nou neacoperit de nori şi ne face în ciudă de departe. Asta e… adios! Ne vedem data viitoare!

Ce-i în urmă trebuie lăsat în urmă, nu de alta dar ca să ne putem concentra pe ce avem înainte. Suntem un pic înainte de a ajunge la Lacul Podu Giurgiului. Este ora 9 abia şi aici e o linişte înmormântală, dar e atât de paşnic încât nu am cum să nu tresar când depistez cu coada ochiului că în dreapta mea, destul de departe totuşi, o capră neagră zburdă spre vârf, probabil speriată că a simţit mişcare. Scot repede ocheanul, însă deja a urcat destul de mult, şi o văd doar o clipă, înainte să se pitească după o culme. Nici măcar n-am apucat să-i dau şi lui Cristi să vadă…

La Podu Giurgiului mi-amintesc că deja mă încălzisem destul de tare aşa că m-am pitit bine (şi-aşa nu era nimeni pe acolo, în afara de un cort în care cred că se dormea încă) şi mi-am schimbat pantalonii de polar cu unii trei sferturi :)

Mi-aminteam foarte bine că atunci când coborâsem de pe Mircii cu 2 zile în urmă a fost destul de abrupt şi a durat ceva.. Adică… dacă la urcat a durat 40 de minute…acu’ cât o dura? (mă întrebam eu…)

Dar destul cu întrebatul, hai cu pedalatul!

Şi dă-i, şi dă-i! Da’ greu mai e mai frate! Mă încălzisem, transpiram, mă mai opream din loc în loc să-mi mai trag sufletul… Mi s-a părut una dintre cele mai grele urcări pe care le-am făcut.. Mi se părea că nu se mai termină odată! Pe de altă parte, mie mi-este destul de greu să mă automotivez pe drumul de întoarcere, mai ales pe un traseu pe care am mai fost deja, cu doar 2 zile în urmă. Singurul gând care mă ajuta să urc era că vremea era super, şi sus când voi ajunge în vârf, priveliştea probabil va fi superbă.

Eu si trapezul :D

În urcuş. dar stai! Ce se vede în spate? este…. este…. trapezuuuul! :))))))

Băi da de când urc? Mai e muuuult?

Chit că mi s-a părut o veşnicie, urcuşul nu a durat decât 30 de minute, şi, aşa cum vă spuneam, într-o zi aşa senină ca asta, sus rămâi fără cuvinte. Nici nu ştii unde să te uiţi mai degrabă, şi, fără să îţi dai seama, te trezeşti că te învârţi în continuu pe loc, şi tot nu te saturi de atâta frumuseţe.

Lacul Podu Giurgiului, de sub vârf, arată ca o gaură neagră, în care poţi să te arunci şi să ajungi pe partea cealaltă a lumii, dar de fapt are o adâncime de doar 3 m :P

Sus, cum am ajuns, mi-am azvârlit rucsacul pe jos, m-am învârtit până am ameţit şi pe urmă m-am aşezat cuminte într-un “colţ” şi am rămas aşa nu ştiu…cel puţin 10 minute, după care mi s-a sugerat că ar fi bine să ne urnim din loc. Party popper!!!!

Cum adică ce party? Păi nu vedeţi ce dansează norii???

Tu te-ai sătura de-atâta frumos?

Eu nu cred… dar cum nu prea pot să-mi fac căsuţă fix în Vf. Mircii, nu cred că voi afla prea curând…

Înapoi spre Vf. Parul de fier, unde suntem iar pe creasta geometrică, un deliciu, nu alta :D

La Monumentul Nerlinger am făcut pauză şi acum, la întoarecere, nu de alta dar îmi îngheţaseră picioarele şi mi-am tras pantalonii de polar pe deasupra celor trei sferturi şi pe urmă eram tare fluffy :)))) În spate se vede Lacul Buda.

Chiar înainte de La trei paşi de moarte. Pe partea cealaltă e norul, bine că lanţurile sunt pe partea astălaltă :)

Cine-a pus lanţurile-n drum, ala n-a fost om nebun! :)))

Clar am fost maimuţică într-o viaţă anterioară :P

Pauză pe pasaj orizontal. Mă uit la cablul care urmează. Oh boy, oh boy!

Mai multe detalii deste La trei paşi de moarte am scris aici.

După La trei paşi de moarte am ajuns destul de repede la Fereastra Zmeilor. Nici nu m-am mai chinuit să fac iar poze, pentru că cerul era la fel de noros ca şi data trecută. Aici ne-am intersectat cu doi neni şi o tanti cu vârste bine trecute de 60 de ani.

Nu ne venea a crede dar ei erau cu planul bine pus la punct, vroiau să ajungă pe Moldoveanu, pe acelaşi traseu pe care l-am făcut şi noi. Ne-au întrebat cât fac de acolo până la Podragu, cum e traseul, şi cât fac de la cabană până pe Moldoveanu şi înapoi. Le-a dat toate detaliile, le-am spus că urmează La trei paşi de moarte şi am încercat să le sugerez să urmeze mai degrabă traseul pe la Podrăgel, dar care urcă şi coboară 3 culmi. Dar au zis că nuuuuu, că o iau pe creastă “de-a dreptu’ “. Uoooochei… Le-am urat succes şi vreme bună şi ne-am despărţit.

Aici am mai tras noi încă o concluzie. Colegii noştri de cameră plecaseră cu 10 minute înaintea noastră pe traseul care trece pe la Podrăgel ca să schimbe peisajul, şi eram foarte curioşi dacă au ajuns mai repede decât noi, în condiţiile în care stilul de mers era asemănător cu al nostru, poate chiar un pic mai rapid, dar nu ştiam cum să ne dăm seama. Concluzia era că dacă ar fi ajuns înaintea noastră, s-ar fi întâlnit ei primii cu domnii şi doamnele mai în vârstă şi i-ar fi întrebat pe ei toate detaliile astea, deci nu aveau cum să fi ajuns înaintea noastră. Deci am făcut alegerea bună să nu mergem pe celălalt traseu, nu de alta dar ne cam grăbim, pe seară trebuia să ajung cu maşina în Galaţi.

De aici şi până înainte de Piciorul Caprei totul merge strună, traseul este uşor şi nu am niciun stres. Pe urmă, s-a terminat şmecheria. Urma urcuşul pe Piciorul Caprei şi de data asta chiar nu mai ştiam cu ce să mă automotivez şi să mă mobilizez. Mi s-a părut la fel ca pe Mircii, că nu se mai termina, şi că nu mai aveam putere să urc. Dar ce era să fac… Cristi mă încuraja mereu când se oprea să mă aştepte, pentru că mereu rămâneam în urmă, dar nici el nu prea ştia cu ce să-mi mai stârnească interesul.

Am încercat să mă prostesc singură, ca şi cum aş păcăli un copil mic, că trebuie să depun acest ultim efort, în schimbul căruia voi primi ceva. Îmi spuneam singură în cap: Hai că poţi! Hai că dacă urci şi panta asta o să primeşti lucrul X (a se citi ce vrea fiecare să obţină cel mai mult în viitorul apropiat)! Hai că trebuie! E musai! E neapărat să faci asta ca să primeşti lucrul X! Dacă te îneci ca ţiganul la mal, nu mai primeşti nimic!

Ştiu că pare amuzant, dar aşa mi-am ocupat mintea în timp ce urcam şi uite-aşa, odată şi odată tot am ajuns sus. Şi-atunci am ştiut c-am reuşit. Gata! Gata cu urcările pe ziua de azi. Mai avem doar de coborât. Pfiu! Greu cu urcatul pe drumul de întors…

La Lacul Capra, contemplez traseul pe care l-am făcut până aici, deşi nu se vede deloc de norii care se bulucesc în urmă.

 

După ce am trecut de Lacul Capra Cristi a luat-o câţiva paşi înainte şi eu încercam să mă ţin după el. Chiar înainte să ajungem în Şaua Caprei ţip la el când ajunge pe margine: “Auzi, ia zi, mai avem maşină?”.

La care el se uită în jos, apoi se uită la mine, râde şi-mi zice: “Mah, nu ştiu….”

Zic cum adică nu ştii, păi nu o vezi de acolo? Că eram sigură că de acolo poate să o vadă. Dar n-a durat o secundă şi m-am prins. “A, e ceaţă de nu vezi nici la 2 paşi, nu?”

“Îhî…”

Deci cum să vă explic. Până în Şaua Podragului eram în altă lume. O lume fără ceaţă, fără nor, fără nimic de genul ăsta.

 Şaua Caprei (2315 m) – Bâlea Lac (2040 m): 30 min

Din Şaua Podragului în jos spre Bâlea, nimic. Nu vedeam nici la 10 metri, darmite lacul sau maşina. Nu ştiam încotro coborâm, dar coboram. Noroc că era o singură direcţie: în jos. Dar oricum, am urmărit marcajele pe jos, că altfel cine ştie în ce parte ieşeam şi după cât timp…

Am mers uşor pentru că pietrele erau ude şi alunecoase, însă cu multă atenţie, după 30 de minute am reuşit să ajungem la finalul traseului. Am simţit atunci ceea ce pe Moldoveanu nu am simţit. Sentimentul că am reuşit. Ne-am luat în braţe lângă maşină şi am zis “Na, că am făcut-o şi pe asta” :D

La Bâlea, într-o zi de duminică cum era asta, după prânz, e de prisos să vă spun câtă aglomeraţie era, în ciuda ceţii dese care îţi lăsa părul umed în 3 minute după ce scoteai scăfârlia din maşină.

Era full, lumea se plimba în jurul lacului, fără să vadă efectiv lacul, pentru că cel mult puteai să vezi apa atunci când ajungeam fix pe buză, nimic mai mult. Efectiv te plimbai pe lângă lac şi nu îl vedeai!!!

În condiţiile astea chiar nu-mi dau seama de ce mai stăteau pe acolo. Oare îşi imaginau că se ridică???? Poate s-o fi ridicat.. A doua zi eventual…

Nu am înţeles însă cât de gravă era situaţia până când nu m-am urcat în maşină şi am pornit motorul să plec. Nimic nu vedeam, nici în faţă, nici în spate. Mi-era frică pentru că puteam să dau peste cineva extrem de uşor, fără să îl văd. Mi-au tremurat picioarele pe pedale până când am reuşit să dau un pic înapoi şi am plecat. Apoi mi-au mai tremurat odată pentru că trebuia să merg pe străduţa aia super mega îngustă şi în rampă, în condiţiile în care erau şi alte maşini şi oameni pe stradă. Cred că mergeam cu 2 la oră.

Un şoc şi mai mare am avut când, atunci când am intrat efectiv pe Transfăgărăşan, era coloană! Coloană frate! O mulţime de maşini oprite pe stânga şi pe dreapta aiurea! Nebunia din fiecare week-end! Dar eu nu înţeleg!!! De ce era nebunia asta şi acum, pe ceaţa asta??? Poate cineva să îmi explice??

Am coborât până aproape de Bâlea Cascada tot pe aceeaşi ceaţă, abia acolo s-a ridicat. De fapt, nu se ridicase, ci abia de acolo în sus începea ceaţa. Singura explicaţie ar fi că cei care au venit până acolo nu şi-au dat seama cât de rău e mai sus şi au pornit mai departe, iar apoi, ori nu au mai putut întoarce ori au mers pe ideea “Dacă tot am venit până aici…..”.

Oricum, o plimbare ratată pentru ei, din păcate. Pentru noi însă, o “plimbare” de creastă foarte reuşită, de care o să-mi amintesc toată viaţa. Să tot îmi fac amintiri din astea….

Cu gândul că trebuia să ajung seara cu maşina în Galaţi, am pornit la drum fără să mai oprim să mai şi mâncăm. Însă când să mă apropii de Râşnov, a început o ploaie de nu mai vedeam bine pe unde merg, şi nu s-a oprit decât când am ajuns pe la Sinaia. Numai căăăăă… atunci când să ies în DN1 s-a dus toată şmecheria, pentru că deja era o coloană de toată frumuseţea. Până după Comarnic am făcut o mie şi unu de ani, nici nu mai ştiu cât, dar enorm de mult, aşa că m-a prins întunericul înainte de Ploieşti.

Noroc cu mama care şi-a dat seama că sunt ruptă de oboseală şi deja e târziu şi mi-a zis să nu mă mai duc la Galaţi în seara aia, că vine ea la Bucureşti să ia maşina. Aş fi ajuns la Galaţi la cel devreme 12 noaptea, dar de la Ploieşti la Bucureşti am oprit de cel puţin 2 ori pentru că nu mai puteam să mă concentrez ca lumea la condus. Ce mă făceam eu singură de la Ploieşti la Galaţi… Dumnezeu ştie… Cert e că ceva bun n-avea cum să iasă din asta.

La Bucureşti am ajuns pe la 10 cred, după 6 ore jumate de mers pe munte şi încă vreo 6 de condus… am căzut lată şi am lăsat pentru a doua zi răsfoirea celor 600 şi ceva de poze pe care le făcusem în toate cele 3 zile.

Pe cele mai bune vi le-am arătat şi vouă şi am încercat să vă povestesc cât mai frumos am putut eu experienţele din aceste 2 săptămâni în care am mers, cu maşina şi pe jos, după cum spune şi titlul, de la 0 la 2544 m. Sper că v-a plăcut :)

Urmează săptămâna viitoare şi un mic rezumat.

_______

Dacă nu știi exact ce este „De la 0 la 2544 m”, poți afla de aici.

12 comentarii:

  1. :)))) Nu pot sa zic ca m-a obsedat, doar acasa, dupa ce m-am uitat pe poze si mai ales cand le-am ales pentru articol, am observat ca aparea in fundal in foarte multe poze, frumoase de altfel :)

    Era asa… ca un strajnic, mereu prezent…:)

    Foarte frumos Fagarasul, anul asta iar ma duc, cel putin o data sau de 2 ori :D

  2. blog interesant , frumoasa tura..felicitari , eu am fost in 17 august 2010, pacat ca nu te-ai intors de la podragu prin caldari ca merita.
    ture frumoase iti doresc.

  3. Felicitari pt tura si multumiri pentru abundenta de informatii :) or sa imi fie de ajutor cat de curand :)

  4. Buna!
    as avea si eu o rugaminte la tine…ma poti ajuta si pe mine cu o harta a traseului care l-ati facut voi…de la balea spre moldoveanu si cel de intoarcere…?

  5. Imi place mult cum descrii totul. De ceva vreme tot iti citesc aventurile. Frumos. Am fost si eu pe Moldoveanu, tot de la Balea, anul trecut in septembrie. De vis…Cosmarul a venit la o saptamana de la drumetie : meniscul intern rupt la genunchiul drept…Nasol. M-a pedepsit probabil Fagarasul ca nu l-am abordat chiar corect…Asta e. O artroscopie a rezolvat problema si sper ca anul asta sa fac alte iesiri ca m-a prins magia muntelui; si nu ma lasa :) Multumim ca imparti cu noi trairile tale :)
    Bafta !

  6. Ah, ce ghinion! Imi pare rau! Dar cum de s-a intamplat asta? Care a fost explicatia data de doctori? Motivul adica. Sunt curioasa.. nu vreau sa patesc si eu… :( Si cred ca e de interes pentru toti citiorii de fapt.

    Multumesc si eu foarte mult pentru aprecieri! Ma bucur mult ca iti place ce ai gasit pe aici :)

  7. Buna iar. Pai am fost la 5 doctori. M-a operat Filip de la Recuperare Cluj. Bun doctor. Cica de la drumul neregulat. Coborat,urcat, topait, etc. Bineinteles si pe un fond de uzura in timp. Ai fi surprinsa unii ce usor isi rup meniscurile sau chiar ligamente. Musculatura sau conditia fizica in sine nu te prea ajuta la capitolul asta. Oricum ca sfat, daca simtiti dureri de orice gen in zona genunchilor fugiti la control ! Ca se pot preveni multe asa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *