România: M. Făgăraș – Bâlea Lac -> Moldoveanu (aug 2010) – 5/5

Data: 6 august 2010

Traseu: Bâlea Lac (2040 m) – Şaua Caprei (2315 m) ( – 45 min)

Şaua Caprei – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor (2175 m) (  – 1h 30)

Fereastra Zmeilor – La trei paşi de moarte – Monumentul Nerlinger (  – 1h 30)

Monumentul Nerlinger – Vf. Mircii (2461m)(  – 50 min)

Vf. Mircii – Lacul Podu Giurgiului – Şaua Podragului (2307 m) (  – 1 h 15)

Şaua Podragului – Cabana Podragu (2136 m) (  – 25 min)

Durata totala: 6 h 30

Diferenta de nivel: + 750 m, – 600 m

Lungime: ~ 9.5 km

Surse de apă: Între Lacul Capra şi Fereastra Zmeilor, Lacul Podul Giurgiului

Telefon Cabana Podragu: 0745 319766; 0740 041766 – dl. Opris

După ce am venit din Retezat am simţit că ar fi mai bine să nu pornim cu cortul în spate şi în Făgăraş, mai ales pe creastă, pentru că ne-ar fi mult mai uşor să ne deplasăm cu greutate mai mică, mai ales în condiţiile în care se poate, având la dispoziţie Cabana Podragu. Aşa că imediat ce am hotărât când vom porni la drum, am făcut rezervarea la Cabană pentru vineri seară şi sâmbătă seară (trimis mesaj la 0745.319.766 şi sunat pe dl. Opris (asociat) la nr. 0740.041.766 ca sa fim siguri).

Apoi, după ce am lenevit 2 zile la Vama Cucului, a venit şi timpul să ne luăm bocceluţele în spate şi să pornim 3 zile pe creastă. Scopul era să ajungem pe Moldoveanu, evident, dar am ales în mod expres traseu pe creastă, chiar dacă înseamna o tură de 3 zile, ca să mă pot bucura cat mai mult de frumuseţea Făgăraşului.

De data asta nu ne-am mai grăbit aşa tare şi ne-am trezit pe la 8, am lăsat bagajul cu laptopul în custodie la Vama Cucului, am mâncat şi abia la ora 9:50 am fost la Bâlea Lac şi am pornit cu primii paşi în urcuşul abrupt spre şaua Caprei, pe triunghi albastru.

 Bâlea Lac (2040 m) – Şaua Caprei (2315 m):  45 min

De data asta se pare că ne-am putut încadra în timpul de parcurs de 45 de minute. În iunie când urcasem spre Vf. Vânătoarea lui Buteanu, din cauza limbii de zăpadă care încă mai era aici, nu ne-am dat seama că era fix peste traseul normal, iar noi ocolind-o, ne-am abătut destul de mult de la traseu şi de aia am făcut mai mult. Şi pentru că era foaaarte cald, de asemenea.

Vremea nu era deloc grozavă, lucru pe care îl ştiam deja, însă se anunţa ceva mai bună pentru următoarele zile. Totuşi era ok, pentru că nu ploua, şi nu era nici cald, aşa că nu ne-am luptat decât cu efortul, nu şi cu căldura.

Am ajuns în scurt timp la Lacul Capra, şi încercam să-mi imaginez ce-ar fi fost dacă vremea ar fi fost aşa buna ca aici. Ei, n-a fost însă sa fie, poate la întoarcere, sau… data viitoare când ne vom întoarce pe creastă.

 Şaua Caprei (2315 m) – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor (2175 m) – La trei paşi de moarte – Monumentul Nerlinger – Vf. Mircii (2461m) – Lacul Podu Giurgiului – Şaua Podragului (2307 m): 5 h

După ce trecem de Lacul Capra, traseul continuă destul de lin, ajungem la monumentul ridicat pentru alpiniştii luaţi de avalanşă în 1963. Nu ne oprim în acest loc trist şi începem coborârea un pic abrupta de pe Piciorul Caprei, după care urmăm o lungă brână. De aici izvorăşte pârâul Capra, din două locuri, şi e momentul să umplem sticlele.

Dibuim prin ceaţă şi Refugiul Fereastra Zmeilor, deci înseamnă că nu mai avem mult până la fereastră. Acum însă s-a construit un nou refugiu lângă acesta, şi probabil a fost şi dărâmat cel vechi, nu ştiu sigur.

Din păcate n-am mai avut chiar aşa puţin până la Fereastră, pentru că a urmat o mică urcare peste un mic picioruş (nu ştiu dacă se numeşte cumva) şi abia apoi (pe la ora 12) am ajuns şi la faimoasa Fereastră a Zmeilor.

Deşi vremea nu e deloc bună şi aici chiar bate vântul cam tare, am făcut câteva poze, deşi nu am reuşit să o prindem chiar bine frumuseţea locului…

După câteva minute de pauză pornim mai departe, şi destul de repede ajungem la pasajul denumit La trei paşi de moarte. Pentru cei ce au rău de înălţime nu e deloc indicat. Dar dacă nu ai rău de înălţime şi pe deasupra îţi mai şi plac pasajele cu lanţuri şi cabluri, ca şi mie de altfel, atunci nu ai nicio problema. Pasajul este format dintr-o serie de 3 portiuni cu cabluri si lanturi. Nu este unul extrem de dificil, ci necesită mai multa atenţie şi răbdare. Graba strică treaba!

În faţa noastră este un cuplu la vreo 40-50 de ani care se mişcă destul de greu, aşa că pentru câteva momente trebuie să aşteptăm să se elibereze cablurile.

Apoi, calare pe ele! :)) Cam greu sa facem poze aici dar… am făcut şi noi ce-am putut. Ideea era că eu nu prea am găsit poze înainte să plec, şi am vrut să mă străduiesc să fac măcar câteva explicite pentru cei care vor să vadă dinainte cam cum e…

Pentru cei ce chiar nu au curaj pentru aşa ceva, din Fereastra Zmeilor porneşte un traseu care ajunge tot la Cabana Podragu (dacă aia vă e ţinta finală), care ocoleşte zona La trei paşi de moarte, dar urcă şi coboară 3 culmi, pentru că trece prin 2 căldări. Trece pe la Lacul Podrăgel, se parcurge în aprox. 4 h 30 şi este marcat cu bandă albastră.

Noi, după ce am trecut de “La trei paşi de moarte” am schimbat oficial macazul şi suntem pe partea “ailaltă”a crestei geometrice, adică pe partea stângă în sensul nostru de mers.

Continuăm traseul bandă roşie, care începe să urce uşor, pentru a ajunge în şaua în care se află Monumentul Nerlinger. Aici se impune o pauză binemeritată, aşa că mă tolănesc pe iarbă şi admir Lacul Buda, frumosul lac triunghiular din care se “naşte” Valea Buda.

Din acest punct traseul urmăreşte creasta geometrică timp de jumătate de oră şi senzaţia e chiar amazing!

Însă în curând intrăm cu capul în nori şi vizibilitatea este redusă foarte mult, abia vedem 10 – 20 de metri în faţă. Totuşi nu e deloc greu să ne dăm seama că începem să urcăm, şi chiar ca lumea. E ultimul urcuş pe ziua de astăzi, şi cel mai greu. Vf. Mircii nici măcar nu se vede şi deci nu am cum să-mi dozez efortul în condiţiile în care nu văd cât mai e. Aşa că nu pot decât să continui să urc, şi să sper că nu mai e chiar mult.

Urcuşul a durat cam 20 de minute, iar sus nu am văzut chiar nimic. De aici am putea vedea chiar trapezul Viştea – Moldoveanu dar în condiţiile de fază, ciuciu! :) Aşa că ce era să facem, decât să mergem mai departe. Coborârea de pe Mircii mi s-a părut destul de abruptă şi accidentată şi a durat nici mai mult nici mai puţin de 40 de minute. Cam pe la mijloc am ieşit cu capul din nori şi a început să se vadă un pic Lacul Podu Giurgiului. Jos lângă el am făcut din nou o mică pauză, am mai luat puţină apă şi am încercat să ignorăm movila de gunoaie care trona undeva lângă lac. Mai greu cu bunul simţ…

Am plecat de lângă lac la fix 15:15, după un sfert de oră de pauză şi am început să urcăm uşor spre Şaua Podragului, care după calculele mele n-ar trebui să fie prea departe.

Nu mi-am dat seama foarte tare dacă eram obosită sau nu până când am ajuns, într-adevăr în şa. M-am uitat cu ochii mijiţi spre cabană şi mi-a luat câteva secunde bune până să mă conving, pentru că era aşaaa de micăăăă…

 Şaua Podragului (2307 m) – Cabana Podragu (2136 m): 25 min

Mi-am dat seama că nu o să ajungem chiar în 10 minute la ea, dar nu puteam să nu rânjesc cu gura până la urechi, după cum am văzut pe urmă că m-a prins Cristi in poze, în timp ce coboram spre cabană.

Peisajul este deosebit, datorită lacurilor din zonă, pentru că pe lângă Lacul Podragu, de întindere mai mare, în zonă mai există câteva “băltiţe”, şi o zonă cu muşchi verde, crescut pe deasupra apei.

La cabană am ajuns la 16:20, după 6 ore jumătate după ce am plecat de la Bâlea Lac. Aici mai erau doar câteva persoane, având în vedere că e doar vineri, însă ne aşteptam să mai vină destul de multă lume.

Cabaniera ne-a luat în primire şi ne-a arătat toate camerele pe care le are disponibile. Am ales camera 3 de la etaj, care costa 35 lei / pat şi are 18 paturi. Mi-am dorit o cameră cu mai puţine paturi dar..nu prea aveam de unde alege.

La parter sunt nişte camere cu 25 lei / loc, însă condiţiile sunt ceva mai proaste.

Am plătit ambele nopţi ca să ştim o treabă, am întrebat de programul sălii de mese (de la 7 la 20:30 cu pauză între 11 şi 13) şi apoi m-am întins un pic în pat ca să mă odihnesc. Am moţăit acolo un pic, după care am ieşit să iau nişte aer, că tare frumos era afară.

Măgăruşii erau tare hazlii, mai ales unul mic şi pufos care stătea trântit pe jos, de parcă îl muşcase musca ţeţe, nu alta. M-am dus lângă el să-l pozez aşa lăţit mai de-aproape dar m-a simţit şi a ridicat căpuşorul.

Alţii se spălau reciproc… erau tare simpatici şi-mi era mai mare dragul să mă uit la ei.

După asta am început operaţiunea hai să ne sunăm mamele, care a fost un fisco total. Ni s-a spus că semnalul este pe prima treaptă de piatră de jos în sus (yeah, funny) aşa că ne-am postat în zonă şi am început să plimbăm telefoanele prin aer ca-n filmele cu proşti. Cristi cu orangeul lui a reuşit să prindă semnal dar minunea a ţinut foaaaarte puţin.

El ca el, dar eu, cu vodafoneul meu, nu prindeam nimic. Da nimic! Nici o liniuţă amărâtă, şi când apărea, îşi bătea joc de mine, că sunam şi nu se întâmpla nimic.

Ne-am învârtit noi ce ne-am învârtit şi am aflat că jmecheria e să ai un telefon cât mai praştie, cât mai vechi, de preferinţă cu ecranul spart :)))) Ultima parte e o gluma la adresa băiatului care vorbea fără nicio treabă de pe un nokia mai vechi aşa, care avea ecranul accidentat. Însă a fost foarte de treabă şi mi-a dat şi mie să vorbesc, chiar de pe minutele lui, că a zis că nu are rost să mă chinui să pun cartela mea, că oricum are minute.

Am vorbit pe-ndelete cu mama, ba chiar mă tot întreba o grămadă de chestii şi începea să-mi fie jenă de omul ăla că-i consum minutele. Deci ca să fiţi siguri că puteţi vorbi la telefon, luaţi un telefon mai vechi. Cââât mai vechi posibil! :)

Despre cabană ce să mai zic… Cabaniera a fost chiar de treabă, contrar celor citite pe net despre ea, şi nu a avut decât o regulă: să nu punem rucsacii pe pat. Ceea ce mi se pare şi normal în condiţiile în care pe munte când faci pauză îl pui pe jos şi aşternuturile nu se spală chiar uşor.

În cabană erau instalate chiuvete noi şi există chiar şi spălător unde ne-am putut spăla pe picioare. Cu apă rece, doar ce credeaţi? Nu am mai întâlnit pe nicăieri spălător la cabană, şi chiar m-am mirat că la peste 2000 există aşa ceva. Cei mai căliţi pot face şi duş, aşa că nu am decât cuvinte de laudă pentru chestia asta.

Wc-ul este turcesc, cu instalaţie de tras apa şi amplasat la parter şi era chiar curat după părerea mea, nu cum e cotineaţa de la Omu de exemplu, care, mă rog, e afară, e cu totul altceva…

Cam asta a fost prima impresie de la cabană, pe la 21 cred că eram deja în pat cu Moş Ene pe la gene. Am avut noroc şi nu a mai venit decât un cuplu la noi în cameră aşa că am dormit foarte bine şi nu m-am trezit decât în toiul nopţii, când a început să tune şi să fulgere ca la nebuni afară.

Data: 7 august 2010
Traseu: Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m) ( – 35 min)
Şaua Podragului – Şaua Orzănelei ( – 2h 30)
Şaua Orzănelei – Vf. Viştea Mare (2527 m) ( – 45 min)
Vf. Viştea Mare – Vf. Moldoveanu (2544 m) ( – 20 min)
Retur pe acelaşi traseu:
Vf. Moldoveanu – Şaua Podragului ( + – 2h 45)
Şaua Podragului – Cabana Podragu (2136 m) ( – 25 min)

Durata totala: 8 h

Diferenta de nivel: + 670 m, – 670 m

Lungime: ~ 14 km

Surse de apă: nu există! Alimentaţi de la cabană pentru toată ziua.

Telefon Cabana Podragu: 0745 319766; 0740 041766 – dl. Opris

Continuarea turei începute aici.

Dimineaţă ceasul a sunat pe la 7. Big day ahead! Mi-am amintit imediat că toată noaptea a tunat şi a fulgerat şi eu, dormind cu faţa la geam, mă simţeam de parcă îmi băga cineva un bliţ în faţă over and over again. A fost furtună serioasă dar cu toate astea nu pot să zic că nu am avut un somn liniştitor. Căldurica din sacul de dormit şi faptul că eram la adăpost pe o vreme ca asta m-au ajutat să mă odihnesc bine.

M-am gândit totuşi, după ce m-am trezit, la toţi cei care eram în cortul lângă lac, şi nu numai, sau la cei din adăposturi, care nu cred că au dormit prea mult în noaptea aia. Un motiv în plus să mă bucur că nu am venit cu cortul.

Cu toate că după o aşa noapte ar fi fost foarte posibil ca vremea să fie în continuare rea, nici prin cap nu mi-a trecut acest gând, nici pentru o secundă. Asta poate şi pentru că m-am trezit tot cu faţa la geam şi am văzut că cerul este chiar senin. Asta e un semn bun! Aşa că am sărit repede din pat şi am început pregătirile.

Am coborât, am mâncat o omletă bună, am băut un ceai şi la ora 8 fix eram gata echipată la uşă, pregătită de drum.

 Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m): 35 min

După ce am ieşit din căldare, în Şaua Podragului, am “făcut stânga”, urmând cuminţi direcţia indicatorului spre Vf. Moldoveanu, aşa vechi şi ruginit cum era el.

 Şaua Podragului (2307 m) – Şaua Orzănelei – Vf. Viştea Mare (2527 m): 3h 30

Prima porţiune de drum merge pe sub Vârful Tărâţa şi ocoleşte Podul Giurgiului, astfel că nu vedem deloc Trapezul Viştea – Moldoveanu încă. Însă în curând ajungem într-o primă şa, de unde schimbăm macazul şi avem şi o vedere clară a traseului pe care urmează să-l parcurgem.

Este chiar uimitor cum e “agăţată” potecă pe sub Vârful Corabia. Pare că sfidează vreo lege fizică, ceva, dar de fapt, totul pare apoi extrem de natural.

Fiind pregătiţi dinainte, ne mulăm repede pe coborârea şi urcarea pe care le văzusem dinainte şi ne bucurăm din când în când de momentele de soare.

Este foarte ciudat, uneori pare foarte întunecat şi noros, şi alteori rânjim repede la aparat pentru că suntem inundaţi de o “grămadă” de soare. :) E super linişte peste tot, şi niciun alt suflet nu hoinăreşte pe aici în afară de noi. O fi sâmbătă, dar e prea devreme ca potecile să fie aglomerate.

Înaintăm uşor pe creastă şi în scurt timp ne prindem de ce nu vedem trapezul. Pai cum să-l vedem când e tot ascuns de un singur nor imens, care pare efectiv agăţat în cele două vârfuri, şi nu vrea să se dea plecat nici în ruptul capului?

Eu merg însă liniştită, cu speranţa în suflet că va pleca. Nu vezi că e super soare aici? :)

Pe la 10 jumătate ajungem aproape de Şaua Orzănele, ultimul popas înainte de urcuşul pe Viştea Mare, de care toată lumea mă speriase în prealabil.

Pe acolo trebuie să urcăm noi? Păi… nici nu văd unde se termină! Unde ne duce potecă? În nori??

Oh look! Pretty floweeeers! Hai să stăm un pic aici.

În Şaua Orzănele nu e foarte mult loc în care pot face popas prea multe persoane. Am găsit un loc în care să ne odihnim oasele înainte de cea mai grea urcare pe ziua aia, dar nu m-am putut abţine să nu mă aşez un pic mai aproape de marginea de pe care pot admira Hârtopul Urşilor, valea care se naşte sub picioarele mele.

Aici ne întâlnim cu un om. Singur singurel, şi e şi străin. Ne salută şi merge mai departe şi ne uităm la el cum începe să urce spre Viştea. După pauză, ne vine şi nouă rândul să ne urnim din loc şi să începem urcarea.

Pe unde-o luăm? Că nu văd capătul…? Pai… urmăreşte şi tu marcajul de pe bolostâncile astea…

Am mers cu capul în nori, fără să vedem niciun vârf o vreme bună de timp, cam 30 de minute. În jos părea că se mai eliberează şi vedem că suntem urmaţi din aproape de un grup tare gălăgios de oameni foarte ciudati. Great! Visul nostru de a ajunge pe vârf pentru câteva momente de linişte e spulberat…

Sus pe Vârful Viştea Mare tronează doar un stâlp pe care sunt montate două indicatoare. Unul este cel de mai sus, pe care este înscris doar într-un mic pătrăţel textul care anunţă că eşti pe un vârf. Mi se pare total nedrept pentru săracul Viştea Mare, al treilea vârf ca înălţime din ţară, că nu are şi el o plăcuţă de vârf pe măsură.. Păcat…

Dar gândul îmi zboară imediat când văd al doilea indicator de pe stâlp. 15 minute? Doar atât să mai fie, după atâta timp?

Aici Cristi intră în vorbă cu domnul cu care ne salutasem mai devreme. E din Austria parcă şi ne spune că a fost şi cu un an în urmă aici şi tot aşa ceaţă era. Îi era teamă de Spintecătura Moldoveanu, dar încet încet a trecut de ea şi a ajuns pe Moldoveanu, dar nu a văzut nimic. Anul ăsta a zis că nu se mai merită chinul prin spintecătură dacă tot aşa ceaţă e, aşa că a început să coboare după ce şi-a luat la revedere de la noi.

 Vf. Viştea Mare (2527 m) – Vf. Moldoveanu (2544 m): 20 min

Marele hop nu a fost urcarea pe Viştea ci, într-adevăr Spintecătura. Peste tot pe unde citisem scria că trebuie să avem foaaarte mare grijă, pentru că destul de delicat. Îmi lăsase impresia că nu e de joacă şi nici nu sunt lanţuri sau cabluri, aşa că suntem doar noi şi stânca. Nu găsisem nici poze cu acest pasaj, deci nu ştiam la ce să mă aştept.

UPDATE 2011: acum Spintecătura este prevăzută cu cabluri ajutătoare.

Spintecătura este un V (care se vede mai jos, în pozele cu trapezul) în care trebuie să cobori, după care să urci.

Fiind şi ceaţă, am coborât foarte uşor, cu atenţie la fiecare pas. Din nou, este un pasaj în care nu trebuie deloc să ne grăbim. Graba strică treaba! Sunt suficiente prize, aşa că nu trebuie decât atenţie şi imediat se termina coborârea.

Prima parte de urcare este un pic dificilă, dar când te prinzi de unde trebuie să începi căţărarea, apoi nu mai e deloc greu. Fiind ceaţă, din păcate nu prea am reuşit să fac poze din care să se înţeleagă mare lucru… Asta e chiar cea mai bună:

Însă câţiva paşi şi…. this is it! We made it! Yuhuuuu!
Pe vârf mai sunt doar câţiva oameni. Vreo 2 băieţi, grupul gălăgios şi un cuplu la vreo 45-50 de ani, care ne-a rugat să le facem o poză, pentru că nici nu-şi închipuiam că o să ajungă până aici şi nu au luat aparatul.

Încerc să ignor gălăgia şi să mă bucur de moment. Plăcuţa e aşa de sus încât trebuie să ţopăi de bucurie ca să mă apropii de ea :)

Alexandra Rosu

“Opreşte Doamne clipa cu care măsori eternitatea” Lucian Blaga

Acum, după ce au trecut 5 luni de atunci, mi-aduc încă aminte clipele petrecute pe vârf. Nu am reuşit să rămânem singuri nici o clipă, chiar dacă eu mi-am dorit foarte mult să mă bucur în linişte, chiar dacă nu vedeam mai nimic de ceaţă. Până când a plecat grupul gălăgios am mişunat pe acolo ca o furnicuţă. Încercam să fac mai multe poze, să surprind cât mai bine momentul, însă nu cred că mi-a ieşit foarte bine.

Alexandra Rosu

Apoi, după ce a plecat grupul mai mare, am rămas doar noi doi şi încă 2 băieţi liniştiţi, aşa că m-am aşezat un pic pe jos ca să îmi trag sufletul.

Nu puteam să mai aşteptăm mult, pentru că începea să se aglomereze şi oricum nu mai aveam nicio speranţă că norul va pleca şi vom reuşi să vedem vreo ceva.

Pe vârf Cristi a prins un pic semnal pe orange, dar doar pentru un minut, pe urmă când am mai încercat eu, nu am reuşit deloc. Aşa că am plecat uşor înapoi, până la spintecătură întâlnindu-ne cu un grup mai mare de la cabană, care avea să invadeze vârful.

 Vf. Moldoveanu (2544 m) – Vf. Viştea Mare (2527 m): 20 min

Din nou în spintecătură, pe a doua porţiune, în urcare, încerc să nu greşesc niciun pas

De aici am continuat la fel pe acelaşi traseu ca la venire, aşa că nu are rost să insist prea mult.

După spintecătură există un punct în care există semnal bun, aşa că aici e momentul prielnic să sunaţi acasă dacă nu aţi reuşit până acum.

Am vorbit şi eu un pic cu mama (un pic mai mult, ca de obicei :P) i-am spus că sunt bine, că a fost frumos şi că o sun a doua zi pe după-amiază când ajung înapoi la Bâlea, şi pe urmă ne-am văzut mai departe de drum.

 Vf. Viştea Mare (2527 m) – Şaua Podragului (2307 m): 2h 25

Din când în când întorceam capul să mai prindem un pic cu privirea trapezul, ca şi cum ne-ar fi fost uşor să uităm…

Supriza mare şi neplăcută a fost că, cu cât înaintam mai mult, cu cât mi se părea că norul agăţat acolo sus începea să se ridice. La început nu eram siguri….

.. dar apoi… n-am mai avut niciun dubiu… :(

A fost trist, mă gândeam doar că dacă mai rămâneam încă un pic, ne-am fi putut bucura de priveliştile unice de pe vârf….

Dar… ce mai puteam face acum… Asta este.. data viitoare poate vom avea parte chiar de cer albastru, aşa cum am văzut în atâtea poze ale altora ca noi care au avut noroc cu carul (ştiţi voi care sunteţi, norocoşilor!! :)))

La întoarcere ne-am oprit un pic şi în sigurul loc de pe această porţiune de creastă în care s-ar putea campa. Şi culmea, are şi o super privelişte în care “încap” o grămadă de vârfuri:

De la stânga la dreapta: Vf. Mircii, Vf. Arpaşul Mare, Vf. Podul Giurgiului, Vf. Podragu şi Vf. Tărâţa. Superb! Ăsta chiar e un loc în care aş putea sta până aş pierde noţiunea timpului…

Am coborât apoi şi am urcat din nou Piciorul Corabiei, şi în scurt timp, ne-am trezit din nou în Şaua Podragului, şi apoi pe coborârea spre cabană, încercând să prindem cât mai frumos oiţele care mişună pe lângă lac.

 Şaua Podragului (2307 m) – Cabana Podragu (2136 m): 25 min

Chiar cu 15 minute înainte de a ajunge la cabană ne-am întâlnit cu 2 băieţi care urcaseră la cabană din Victoria şi voiau să ajungă tot în ziua aia pe Moldoveanu. Era ora 16 şi le-am spus că noi am făcut de dimineaţă traseul ăsta şi ne-a luat 8 ore, evident, fără să ne grăbim şi cu pauză mare pe vârf, dar totuşi ….e cam târziu.

Le-am spus că vor prinde întunericul dar aveau frontale şi au plecat mai departe.

Nici nu ajungem bine la cabană, unde se aglomerase rău de tot, şi a şi început să plouă. Într-un fel poate a fost mai bine, pentru că cei doi au făcut cale întoarsă, dar mai erau şi alţii în creastă şi nu cred că le-a fost prea bine… Atunci m-am resemnat şi eu cu gândul că dacă am fi rămas pe vârf până s-a ridicat norul, acum ne-ar fi prins ploaia pe drum. Eram noi echipaţi, dar totuşi nu ar fi fost deloc fun să ne prindă ploaia în creastă.

Aşa că am urcat cu sufletul împăcat sus în cameră şi m-am băgat un pic la căldurică.

Aici la cabană lucrurile au luat-o razna în curând. Toate locurile se ocupaseră şi oamenii încă mai veneau. Cel mai rău era că se făcuseră mai multe rezervări decât erau efectiv locuri (aici e o mică problemă cu administrarea din partea cabanierei, atât i s-ar putea reproşa…) şi oamenii veneau dar li se spunea că locuri în paturi sau priciuri nu mai erau. Totuşi, nu mai aveau unde să plece şi nu aveau decât să rămână pentru a dormi în sala de mese.

Peste tot în hol abia mai aveai loc să calci de atâţia rucsaci şi în sala de mese erau o grămadă de oameni. Mai târziu când am mers să mâncăm deja nu mai aveai loc nici să stai jos. Noroc că unii erau simţiţi şi făceau loc la cei care nu aveau şi plecau imediat ce terminau de mâncat pentru că alţii… terminau de mâncat şi rămâneau să joace cărţi în timp ce unii stăteau în picioare neavând unde să mănânce.

După ce a terminat toată lumea de mâncat cabaniera a adus pături pentru cei ce nu aveau loc în camere şi nu aveau nici saltea, nici sac de dormit şi i-a organizat în sala de mese ca să aibă toată lumea loc să doarmă.

Ca paranteză, apropos de mâncare, pregătiţi-vă să plăţiţi multişor pentru mâncare sau aduceţi mâncare la voi. Orientativ, o porţie de mazăre cu puţintică carne era 20 de lei şi o omletă vreo 12.

La noi în cameră, cat si in celelalte, absolut toate paturile s-au ocupat de un grup mare, ba s-a mai băgat încă un pat în plus. Seara la zece deja eram de mult în pat şi încercam să adorm, pentru că a doua zi ne trezeam la 7, aveam 6 ore jumate de mers pe munte şi apoi aveam de condus până la Galaţi. O zi deloc uşoară. Şi mai era şi duminică, deci aglomerat pe sosea.

Dar nu era niciun chip să adormi pentru că cei noi veniţi erau, logic, puşi pe glume. Exact genul de oameni cu care NU vrei să te întâlneşti la cabană. Nu ştiu ce fel sunt alţii, dar conceptul de cabană pe munte nu se potriveşte în mintea mea cu genul ăsta de oameni. Aici vii de pe traseu şi te odihneşti pentru că a două zi porneşti iar pe traseu.

Noroc că a venit cabaniera la un moment dat şi s-a zburlit la ei ca altfel nu ştiu cât mai dura. Şi aşa, cu încă 18 suflete în aceeaşi cameră, am adormit până la urmă, cu speranţa că şi mâine va fi vreme bună ca să ne putem întoarce cu bine. Concluzia după această seară a fost că dacă trebuie să vii la Podragu, ideal e să vii în timpul săptămânii, când e mai liber, sau dacă trebuie să stai şi sâmbătă, să vii de vineri, ca doar aşa ai locul asigurat.


Data: 8 august 2010Traseu: Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m) ( – 40 min)
Şaua Podragului – Lacul Podu Giurgiului ( – 45 min)
Lacul Podu Giurgiului – Vf. Mircii (2461m) ( – 30 min)
Vf. Mircii – Monumentul Nerlinger ( – 1 h)
Monumentul Nerlinger – La trei paşi de moarte – Fereastra Zmeilor (2175 m) ( – 1h)
Fereastra Zmeilor– Lacul Capra – Şaua Caprei (2315 m) ( – 2 h)
Şaua Caprei – Bâlea Lac (2040 m) ( – 30 min)

Durata totala: 6 h 30

Diferenta de nivel: + 600 m, – 740 m

Lungime: ~ 9.5 km

Surse de apă: Lacul Podul Giurgiului, între Fereastra Zmeilor şi Lacul Capra.

Telefon Cabana Podragu: 0745 319766; 0740 041766 – dl. Opris

Dimineaţă când ne-am trezit pe la 6:30, tot restul lumii, care cu o seară înainte nu se astâmpăra, dormea. Cred şi eu…

Am încercat totuşi să nu fac gălăgie, pentru că, din fericire, mama m-a înzestrat cu bun simţ. În orice caz, în scurt timp au început să se trezească şi alţii şi nu s-a mai putut dormi acolo. Spre surprinderea mea aerul nu era atât de închis pe cât mă aşteptam să fie dimineaţa într-o cameră în care au dormit 19 oameni. Era chiar ok.

Pentru întoarcere am cochetat mult cu ideea de a nu ne întoarce pe acelaşi drum, adică pe creastă, şi să încercăm banda albastră care trece pe la Lacul Podrăgel şi ocoleşte La trei paşi de moarte, în primul rând ca să schimbăm peisajul, să mai vedem şi altceva. Însă chiar nu aveam niciun chef să cobor în trei căldări ca să am din ce să ies. Chiar dacă ştiam că va trebui să trag tare ca să urc Mircii, am preferat asta în loc de 3 urcări. Aşa că la ora 7:30, după ce ne-am luat la revedere de la cabanieră, am pornit să urcăm pentru a doua oară în Şaua Podragului. Asta nu înainte să tragem şi noi cabana în poză, că până atunci nu ne trecuse prin cap.

Apropos de cabanieră, trebuie să spun că, în ciuda celor citite, este un om chiar ok. Normal, dacă o prinzi doar într-o sâmbătă seară, când e ca la nebuni acolo, cred şi eu că ţi se pare ţâfnoasă, sau mai ştiu eu cum. Şi mie probabil mi s-ar fi părut. On the other hand, şi eu cred că aş fi super agitată şi iritabilă în situaţia respectivă.

Mie cel mai mult mi-a plăcut că sâmbătă dimineaţă când m-am trezit şi m-a văzut singură pe hol la 7 dimineaţa, m-a luat repede şi m-a scos pe uşa din spate ca să-mi arate nişte căpriţe. Mi-a spus că dacă veneam puţin mai devreme le vedeam chiar la câţiva meri, că dimineaţa când e linişte şi nu e nimeni pe afară, vin chiar lângă cabană şi beau apă. Am văzut câteva, dar erau destul de departe deja. Mi s-a părut foarte frumos gestul ei, şi îi mulţumesc pentru asta.

 Cabana Podragu (2136 m) – Şaua Podragului (2307 m): 40 min

Revenind, chiar dacă în poza de mai sus se vede clar că sub cabană se formase un fel de nor alb plutitor, când te uitai în sus înspre culmi, cerul era albastru şi frumos şi prevestea o zi foarte bună. M-am bucurat. M-am gândit, hai că poate azi văd şi eu ceva de pe Mircii. Poate…

Şi uite-aşa ajungem iar în creastă. Ăsta ne e drumul:

 Şaua Podragului (2307 m) – Lacul Podu Giurgiului – Vf. Mircii (2461m) – Monumentul Nerlinger – La trei paşi de moarte – Fereastra Zmeilor (2175 m) – Lacul Capra – Şaua Caprei (2315 m): 5h 15

În urma noastră, cin’ să fie, cin’ să fie… nimeni altul decât mult pomenitul trapez Viştea-Moldoveanu, care, bineînţeles, este din nou neacoperit de nori şi ne face în ciudă de departe. Asta e… adios! Ne vedem data viitoare!

Ce-i în urmă trebuie lăsat în urmă, nu de alta dar ca să ne putem concentra pe ce avem înainte. Suntem un pic înainte de a ajunge la Lacul Podu Giurgiului. Este ora 9 abia şi aici e o linişte înmormântală, dar e atât de paşnic încât nu am cum să nu tresar când depistez cu coada ochiului că în dreapta mea, destul de departe totuşi, o capră neagră zburdă spre vârf, probabil speriată că a simţit mişcare. Scot repede ocheanul, însă deja a urcat destul de mult, şi o văd doar o clipă, înainte să se pitească după o culme. Nici măcar n-am apucat să-i dau şi lui Cristi să vadă…

La Podu Giurgiului mi-amintesc că deja mă încălzisem destul de tare aşa că m-am pitit bine (şi-aşa nu era nimeni pe acolo, în afara de un cort în care cred că se dormea încă) şi mi-am schimbat pantalonii de polar cu unii trei sferturi :)

Mi-aminteam foarte bine că atunci când coborâsem de pe Mircii cu 2 zile în urmă a fost destul de abrupt şi a durat ceva.. Adică… dacă la urcat a durat 40 de minute…acu’ cât o dura? (mă întrebam eu…)

Dar destul cu întrebatul, hai cu pedalatul!

Şi dă-i, şi dă-i! Da’ greu mai e mai frate! Mă încălzisem, transpiram, mă mai opream din loc în loc să-mi mai trag sufletul… Mi s-a părut una dintre cele mai grele urcări pe care le-am făcut.. Mi se părea că nu se mai termină odată! Pe de altă parte, mie mi-este destul de greu să mă automotivez pe drumul de întoarcere, mai ales pe un traseu pe care am mai fost deja, cu doar 2 zile în urmă. Singurul gând care mă ajuta să urc era că vremea era super, şi sus când voi ajunge în vârf, priveliştea probabil va fi superbă.

Eu si trapezul :D

În urcuş. dar stai! Ce se vede în spate? este…. este…. trapezuuuul! :))))))

Băi da de când urc? Mai e muuuult?

Chit că mi s-a părut o veşnicie, urcuşul nu a durat decât 30 de minute, şi, aşa cum vă spuneam, într-o zi aşa senină ca asta, sus rămâi fără cuvinte. Nici nu ştii unde să te uiţi mai degrabă, şi, fără să îţi dai seama, te trezeşti că te învârţi în continuu pe loc, şi tot nu te saturi de atâta frumuseţe.

Lacul Podu Giurgiului, de sub vârf, arată ca o gaură neagră, în care poţi să te arunci şi să ajungi pe partea cealaltă a lumii, dar de fapt are o adâncime de doar 3 m :P

Sus, cum am ajuns, mi-am azvârlit rucsacul pe jos, m-am învârtit până am ameţit şi pe urmă m-am aşezat cuminte într-un “colţ” şi am rămas aşa nu ştiu…cel puţin 10 minute, după care mi s-a sugerat că ar fi bine să ne urnim din loc. Party popper!!!!

Cum adică ce party? Păi nu vedeţi ce dansează norii???

Tu te-ai sătura de-atâta frumos?

Eu nu cred… dar cum nu prea pot să-mi fac căsuţă fix în Vf. Mircii, nu cred că voi afla prea curând…

Înapoi spre Vf. Parul de fier, unde suntem iar pe creasta geometrică, un deliciu, nu alta :D

La Monumentul Nerlinger am făcut pauză şi acum, la întoarecere, nu de alta dar îmi îngheţaseră picioarele şi mi-am tras pantalonii de polar pe deasupra celor trei sferturi şi pe urmă eram tare fluffy :)))) În spate se vede Lacul Buda.

Chiar înainte de La trei paşi de moarte. Pe partea cealaltă e norul, bine că lanţurile sunt pe partea astălaltă :)

Cine-a pus lanţurile-n drum, ala n-a fost om nebun! :)))

Clar am fost maimuţică într-o viaţă anterioară :P

Pauză pe pasaj orizontal. Mă uit la cablul care urmează. Oh boy, oh boy!

Mai multe detalii deste La trei paşi de moarte am scris aici.

După La trei paşi de moarte am ajuns destul de repede la Fereastra Zmeilor. Nici nu m-am mai chinuit să fac iar poze, pentru că cerul era la fel de noros ca şi data trecută. Aici ne-am intersectat cu doi neni şi o tanti cu vârste bine trecute de 60 de ani.

Nu ne venea a crede dar ei erau cu planul bine pus la punct, vroiau să ajungă pe Moldoveanu, pe acelaşi traseu pe care l-am făcut şi noi. Ne-au întrebat cât fac de acolo până la Podragu, cum e traseul, şi cât fac de la cabană până pe Moldoveanu şi înapoi. Le-a dat toate detaliile, le-am spus că urmează La trei paşi de moarte şi am încercat să le sugerez să urmeze mai degrabă traseul pe la Podrăgel, dar care urcă şi coboară 3 culmi. Dar au zis că nuuuuu, că o iau pe creastă “de-a dreptu’ “. Uoooochei… Le-am urat succes şi vreme bună şi ne-am despărţit.

Aici am mai tras noi încă o concluzie. Colegii noştri de cameră plecaseră cu 10 minute înaintea noastră pe traseul care trece pe la Podrăgel ca să schimbe peisajul, şi eram foarte curioşi dacă au ajuns mai repede decât noi, în condiţiile în care stilul de mers era asemănător cu al nostru, poate chiar un pic mai rapid, dar nu ştiam cum să ne dăm seama. Concluzia era că dacă ar fi ajuns înaintea noastră, s-ar fi întâlnit ei primii cu domnii şi doamnele mai în vârstă şi i-ar fi întrebat pe ei toate detaliile astea, deci nu aveau cum să fi ajuns înaintea noastră. Deci am făcut alegerea bună să nu mergem pe celălalt traseu, nu de alta dar ne cam grăbim, pe seară trebuia să ajung cu maşina în Galaţi.

De aici şi până înainte de Piciorul Caprei totul merge strună, traseul este uşor şi nu am niciun stres. Pe urmă, s-a terminat şmecheria. Urma urcuşul pe Piciorul Caprei şi de data asta chiar nu mai ştiam cu ce să mă automotivez şi să mă mobilizez. Mi s-a părut la fel ca pe Mircii, că nu se mai termina, şi că nu mai aveam putere să urc. Dar ce era să fac… Cristi mă încuraja mereu când se oprea să mă aştepte, pentru că mereu rămâneam în urmă, dar nici el nu prea ştia cu ce să-mi mai stârnească interesul.

Am încercat să mă prostesc singură, ca şi cum aş păcăli un copil mic, că trebuie să depun acest ultim efort, în schimbul căruia voi primi ceva. Îmi spuneam singură în cap: Hai că poţi! Hai că dacă urci şi panta asta o să primeşti lucrul X (a se citi ce vrea fiecare să obţină cel mai mult în viitorul apropiat)! Hai că trebuie! E musai! E neapărat să faci asta ca să primeşti lucrul X! Dacă te îneci ca ţiganul la mal, nu mai primeşti nimic!

Ştiu că pare amuzant, dar aşa mi-am ocupat mintea în timp ce urcam şi uite-aşa, odată şi odată tot am ajuns sus. Şi-atunci am ştiut c-am reuşit. Gata! Gata cu urcările pe ziua de azi. Mai avem doar de coborât. Pfiu! Greu cu urcatul pe drumul de întors…

La Lacul Capra, contemplez traseul pe care l-am făcut până aici, deşi nu se vede deloc de norii care se bulucesc în urmă.

 

După ce am trecut de Lacul Capra Cristi a luat-o câţiva paşi înainte şi eu încercam să mă ţin după el. Chiar înainte să ajungem în Şaua Caprei ţip la el când ajunge pe margine: “Auzi, ia zi, mai avem maşină?”.

La care el se uită în jos, apoi se uită la mine, râde şi-mi zice: “Mah, nu ştiu….”

Zic cum adică nu ştii, păi nu o vezi de acolo? Că eram sigură că de acolo poate să o vadă. Dar n-a durat o secundă şi m-am prins. “A, e ceaţă de nu vezi nici la 2 paşi, nu?”

“Îhî…”

Deci cum să vă explic. Până în Şaua Podragului eram în altă lume. O lume fără ceaţă, fără nor, fără nimic de genul ăsta.

 Şaua Caprei (2315 m) – Bâlea Lac (2040 m): 30 min

Din Şaua Podragului în jos spre Bâlea, nimic. Nu vedeam nici la 10 metri, darmite lacul sau maşina. Nu ştiam încotro coborâm, dar coboram. Noroc că era o singură direcţie: în jos. Dar oricum, am urmărit marcajele pe jos, că altfel cine ştie în ce parte ieşeam şi după cât timp…

Am mers uşor pentru că pietrele erau ude şi alunecoase, însă cu multă atenţie, după 30 de minute am reuşit să ajungem la finalul traseului. Am simţit atunci ceea ce pe Moldoveanu nu am simţit. Sentimentul că am reuşit. Ne-am luat în braţe lângă maşină şi am zis “Na, că am făcut-o şi pe asta” :D

La Bâlea, într-o zi de duminică cum era asta, după prânz, e de prisos să vă spun câtă aglomeraţie era, în ciuda ceţii dese care îţi lăsa părul umed în 3 minute după ce scoteai scăfârlia din maşină.

Era full, lumea se plimba în jurul lacului, fără să vadă efectiv lacul, pentru că cel mult puteai să vezi apa atunci când ajungeam fix pe buză, nimic mai mult. Efectiv te plimbai pe lângă lac şi nu îl vedeai!!!

În condiţiile astea chiar nu-mi dau seama de ce mai stăteau pe acolo. Oare îşi imaginau că se ridică???? Poate s-o fi ridicat.. A doua zi eventual…

Nu am înţeles însă cât de gravă era situaţia până când nu m-am urcat în maşină şi am pornit motorul să plec. Nimic nu vedeam, nici în faţă, nici în spate. Mi-era frică pentru că puteam să dau peste cineva extrem de uşor, fără să îl văd. Mi-au tremurat picioarele pe pedale până când am reuşit să dau un pic înapoi şi am plecat. Apoi mi-au mai tremurat odată pentru că trebuia să merg pe străduţa aia super mega îngustă şi în rampă, în condiţiile în care erau şi alte maşini şi oameni pe stradă. Cred că mergeam cu 2 la oră.

Un şoc şi mai mare am avut când, atunci când am intrat efectiv pe Transfăgărăşan, era coloană! Coloană frate! O mulţime de maşini oprite pe stânga şi pe dreapta aiurea! Nebunia din fiecare week-end! Dar eu nu înţeleg!!! De ce era nebunia asta şi acum, pe ceaţa asta??? Poate cineva să îmi explice??

Am coborât până aproape de Bâlea Cascada tot pe aceeaşi ceaţă, abia acolo s-a ridicat. De fapt, nu se ridicase, ci abia de acolo în sus începea ceaţa. Singura explicaţie ar fi că cei care au venit până acolo nu şi-au dat seama cât de rău e mai sus şi au pornit mai departe, iar apoi, ori nu au mai putut întoarce ori au mers pe ideea “Dacă tot am venit până aici…..”.

Oricum, o plimbare ratată pentru ei, din păcate. Pentru noi însă, o “plimbare” de creastă foarte reuşită, de care o să-mi amintesc toată viaţa. Să tot îmi fac amintiri din astea….

Cu gândul că trebuia să ajung seara cu maşina în Galaţi, am pornit la drum fără să mai oprim să mai şi mâncăm. Însă când să mă apropii de Râşnov, a început o ploaie de nu mai vedeam bine pe unde merg, şi nu s-a oprit decât când am ajuns pe la Sinaia. Numai căăăăă… atunci când să ies în DN1 s-a dus toată şmecheria, pentru că deja era o coloană de toată frumuseţea. Până după Comarnic am făcut o mie şi unu de ani, nici nu mai ştiu cât, dar enorm de mult, aşa că m-a prins întunericul înainte de Ploieşti.

Noroc cu mama care şi-a dat seama că sunt ruptă de oboseală şi deja e târziu şi mi-a zis să nu mă mai duc la Galaţi în seara aia, că vine ea la Bucureşti să ia maşina. Aş fi ajuns la Galaţi la cel devreme 12 noaptea, dar de la Ploieşti la Bucureşti am oprit de cel puţin 2 ori pentru că nu mai puteam să mă concentrez ca lumea la condus. Ce mă făceam eu singură de la Ploieşti la Galaţi… Dumnezeu ştie… Cert e că ceva bun n-avea cum să iasă din asta.

La Bucureşti am ajuns pe la 10 cred, după 6 ore jumate de mers pe munte şi încă vreo 6 de condus… am căzut lată şi am lăsat pentru a doua zi răsfoirea celor 600 şi ceva de poze pe care le făcusem în toate cele 3 zile.

0

39 comments

  1. Nu, nu erau probleme, se vedeau foarte bine. E bine marcat traseul.

    Asta vara, ca iarna nu s-ar vedea, ca multe sunt pe jos pe pietre, si oricum iarna e pericol de avalansa si alunecari pe acolo.

  2. Da, bineinteles ca vara :)

    Vad in fotografii ca aveai o busola digitala sau asa ceva. Face poate si track GPS?

  3. Aha… vroiam sa stiu daca ai track GPS urile de la traseele facute. Folosind Google Maps iti poti face harti destul de detaliate folosind track GPS urile.

    Un exemplu e aici: http://maps.google.ro/maps/ms?ie=UTF8&hl=ro&msa=0&msid=208872298910345724212.000493bfebc40a25e00ad&t=p&ll=45.600167,24.654264&spn=0.044439,0.087461&z=14

    Inca e in lucru si nu e publica (O poti vedea numai direct din link), mai am de lucrat la ea. Pana la vara cand am planuit parcurgerea traseului sper sa fie gata :)

  4. Nu din pacate nu am.
    Daca te ajuta cu ceva ai aici niste trackuri bune:
    http://alpinet.org/main/poteci/trackprofile_ro_t_profil-track-gps-cabana-balea–vf-moldoveanu_id_328.html

    http://alpinet.org/main/poteci/trackprofile_ro_t_profil-track-gps-balea-lac–podragu–vistea-mare_id_31.html

    Poti sa mai cauti si altele daca iti trebuie, se gasesc pe alpinet destule.

    Mult succes cu harta si cu traseul la vara! :)

    Daca te intereseaza si continuarea de la podragu la vistea si moldoveanu, urmeaza zilele astea sa public.

  5. Le am consultat deja pe cele de pe alpinet :)

    Harta Podragu – Moldoveanu e facuta deja, trebuie si ea finisata doar. Articolul cu Moldoveanu il astept de anul trecut :P, de prin octombrie/noiembrie. Se vede insa ca ai avut multe de facut, dar asteptam, mai e putin si o sa l avem, din cate am inteles :)

  6. Informatii pentru harta am gasit pe net, nu e o problema asta. Impressiile si experienta unei persoane care a facut deja traseul e foarte folositoare si bine primita ( si in cazul asta bine asteptata, dar nu e o problema asa mare asta :) ) Si oricum, e o placere sa citesti jurnale de traseu a persoanelor care iubesc muntele.

  7. Minunate ambele jurnale, le-am citit cu nesat…
    Superbe pozele..
    V-ati antrenat cumva inainte?, eu nu am fost de vreo 6 ani pe munte… ma intreb dac ajung pan la podragu?

  8. Ma bucur ca ti-au placut Carmen!

    Se poate spune ca ne-am si antrenat, daca vrei. Inainte de a face aceste trasee am umblat un pic pe altele mai usoare, mai scurte. Am facut baby steps daca vrei. Dar daca iti doresti cu adevarat, cu siguranta vei reusi sa ajungi acolo unde vrei.

    Nu ti-as recomanda totusi un traseu de creasta, ca acesta, ca primul traseu pe care sa mergi acum dupa 6 ani de pauza, in special datorita portiunilor periculoase, cu cabluri si lanturi, unde cineva care nu este obisnuit cu asa ceva se poate speria si i se pot parea foarte grele daca nu chiar imposibil de trecut.

    Mult succes si carari cu soare iti doresc!

  9. Am ajuns.. Nu chiar pan pe Moldo, doar pan la Podragu si am facut 7 ore.. Deci aproape de timpul tau..
    Am facut febra musculara peste noapte si a doua zi tremuram .. Ne-am intors pe acelasi drum de creasta..
    Descrierea ta a fost perfecta, pozele identice.. Regasesti cateva poze pe blogul sotului meu CatalinFudulu ..mai ales magarii
    Multumesc pt incurajare.. lanturile nu mi s-au asa de grele sincer.. Drumul a fost prea lung insa..

  10. Bravo Carmen! Este in inceput foarte bun!

    Din pacate da, din cauza lipsei de antrenament, ati facut febra.. imi pare rau, dar nu te descuraja, data viitoare veti ajunge si pe Moldo :)

    In rest banuiesc ca a fost frumos si v-a placut, nu? :)

  11. 6 h si 30 min le-ati facut cu rucsaci lejeri in spate, pauze de mancat si de odihna ? … ca la vara vreau sa fac si eu o tura… multumesc

  12. Salut! Rucsacii au fost nici usori nici grei, adica aveam sacii de dormit in ei, nu si cort. Mi s-a parut ca am mers normal, nici nu ne-am grabit si nici nu ne-am lalait.

    Camparea nu se plateste. Nu se campeaza chiar langa cabana ci mai pe langa lac am vazut eu corturi..

  13. buna!as vrea sa fac si eu traseele care le-ai facut si tu de la balea lac la moldoveanu si inapoi cu oprire la cabana podragu si as vrea sa stiu daca e nevoie sa iau si sacul de dormit cu mine daca ma cazez in cabana sau nu e necesar?Multumesc

  14. Buna!

    La Podragu nu e chiar foarte curat, asa ca ti-as recomanda sa iti iei sacul. Daca ai unul foarte subtire si usor, cu atat mai bine. Am impresia ca sunt paturi acolo pe care le poti pune peste sac in caz ca ti-e frig, dar ca sa fii sigur intreaba atunci cand faci rezervarea.

    Daca ai sac gros, atunci oricum nu e cazul sa intrebi, ca nu o sa mai ai nevoie de paturi.

    Recomand sa te duci ori vineri si sambata cum am fost noi, ori exclusiv in timpul saptamanii, ca altfel e jale. In niciun caz sa nu fie sambata prima seara.

    Sa-mi spui cum a fost! :) Vreme buna iti doresc!

  15. Buna!Tocmai am revenit de pe traseul balea lac-moldoveanu cu oprire la podragu si inapoi la balea.Asadar am pornit duminica de la balea lac spre podragu am facut in jur de 7 ore cu opriri cu tot.Peisajele sunt absolut uluitoare dupa parerea mea este un spectacol total al naturii,au fost unele locuri mai solicitante dar am avut si locuri pe traseu unde am mers ca in parc deci acolo am reusit sa trag sufletul sa imi revin pentru alte urcusuri mai solicitante.cat despre cabana podragu pot sa spun ca nu se fac rezervari ci functioneaza dupa regula primul venit primul servit dar din pacate nu am avut nici macar apa de spalat a trebuit sa merg pana la lac a fost o teava afara trasa probabil de la vreun izvor dar care si aceea picura probabil din cauza secetei spalatoarele erau batute in cuie doar toaleta aveam care era turceasca cum ai zis si tu cand am ajuns mi-au fost aratate paturile de la parter cu 30 si 35 de lei,eu am ales caera cu 35 la prici care era de 12 locuri,pot sa spun sincer ca nu am fost multumit de cum se poarta cei de acolo cu oameni sau poate am eu pretentii prea mari in sensu asta dar asta e,si am observat ca nu singurul cu aceasta parere.Dar asa per total a meritat deoarece cand vezi minunatele peisajele si spectacolul a meritat tot efortul deoarece cand ziua de luni cand am pornit spre moldoveanu a fost una ideala adica fara nori am putut vedea tot ce era in jur deci am ramas cu niste amintiri extraordinare

  16. Ma bucur ca ati reusit si ati avut breme buna! Felicitari pentru tura!

    Da, la Podragu lucrurile nu sunt foarte roz, dar… ce sa facem.. e cea mai apropiata cabana de Moldoveanu si uneori cam avem nevoie de ea din pacate…

  17. Banuiesc ca prin mai rau te referi la dificultate :)
    Nu, nu e mai dificil, e un pasaj mai scurt, prevazut cu lanturi, nu trebuie decat atentie sportita si lipsa raului de inaltime.

  18. Pai in cazul asta nu stiu daca e chiar indicat sa te duci pe acolo. Nu e un traseu pentru cei cu rau de inaltime. Pasajul acela se poate ocoli, pe o poteca ce porneste din fereastra zmeilor si care urca inapoi in creasta un pic mai incolo. Dar daca nu aveti vizibilitate buna, nu incercati, ca nu e marcata si va puteti pierde. In cazul asta mai bine ocoliti toata creasta intre fereastra zmeilor si saua podragului, pe banda albastra, pe la lacul podragel.

    Nu cred ca nu exista harti cu Fagarasul pe care sa nu fie trecut triunghiul albastru. Aici poti gasi o poza dupa harta mea: http://www.bloguldecalatorii.ro/p/ture-pe-munte.html

  19. Multumesc raspuns. M-am uitat putin pe youtube la acea parte si mi se pare ok. Daca as vrea sa fac acest traseu, mai lejer, in doua zile. Unde as putea campa (sa fie si apa eventual) intre Lacul Capra si Podragu?

  20. Scuze pt raspunsul intarziat, am fost plecata.

    Nu stiu daca te mai ajuta cu ceva raspunsul meu, insa de campat intre Capra si Podragu poti campa fix la Lacul Capra daca vrei, insa acolo nu e apa din cate stiu, si la Lacul Podul Giurgiului, insa de acolo pana la cabana podragu mai e foarte putin.

  21. In ziua aniversarii de 1 an de casnicie ne-am dorit sa ajungem pe vf. Moldoveanu, dar conditiile meteo au fost nefavorabile. Cu articolele tale printate pe hartie si cu rucsacii in spate, am pornit de la Balea-Lac catre Podragu. A doua zi ar fi trebuit sa urcam pe Moldoveanu, dar ploaia, ceata si grindina ne-au facut sa ne razgandim. A ramas pentru data viitoare! :)
    A fost o drumetie intensa, fiind prima noastra iesire importanta pe carari de munte; mai ales la ce conditii am avut de infruntat intre Nerlinger si vf. Mircii, plus frigul indurat pana la Podragu…
    Multumim ca ne-ai fost alaturi in aceasta calatorie, de undeva din buzunarul de la geaca! :D
    Ne-ai ajutat mereu in momentele de rascruce!

    Aici este articolul meu, chiar daca nu e la fel de elaborat si frumos ca al tau, dar e scris cu drag! :)
    http://dragostepe2roti.blogspot.ro/2013/08/25082013-un-la-inaltime-cabana-podragu.html

    1. :) Multumesc mult pentru mesaj! :) Ma bucur enorm daca v-am putut ajuta! Nu e nimic ca nu ati ajuns pe varf, nu o luati ca pe un esec, veti reveni alta data.

      Exact asa am patit si noi, intre Nerlinger si Mircii a fost o ceata de nu vedeam la 5 metri.

      Oricum, ati ramas cu o amintire frumoasa si va doresc sa va mai faceti multe la fel impreuna! La multi ani!

    2. Bunaaaa! :) Ma bucur mult sa aud vesti de la voi! Chiar ma gandeam cum o fi descurs restul vacantei voastre in Fagaras :)

      Ma bucur mult ca ne-am intalnit, dar mai ales pentru ca ati avut o saptamana atat de frumoasa si ati reusit sa faceti atatea trasee si sa vedeti atatea locuri! Chiar daca v-a mai si plouat… ce sa-i faci… asa e Fagarasul :) Felicitari din suflet!

  22. Buna Alexandra,

    Urmaresc cu mare interes blogul tau de ceva timp si tin sa precizez ca de fiecare data sunt fascinat de locatiile prezentate de tine. Probabil imbunatatirea vizibila a fotografiilor are un cuvant de spus :).
    In urma descrierii tale de mai sus, mi-am propus sa fac aceasta tura, undeva la inceput de septembrie. (sper sa fie vremea cat mai stabila)
    Am sa merg cu un amic care intamplator are acelasi aparat foto ca al tau (A6000+16-50mm) si ne tot intrebam daca utilizezi un filtru de polarizare circulara (albastrul cerului din articolele recente , mi-a sarit izbitor in ochi) sau daca editezi fotografiile inainte sa le publici … desi dupa ce am citit articolul tau de aici: http://bloguldecalatorii.ro/2015/04/cum-sa-faci-poze-de-calatorie-mai-bune-fara-sa-dai-bani-pe-un-aparat-scump.html, mi-am dat seama ca o minima editare tot le faci :). Poate ne luminezi si pe noi nitel :D Mersi anticipat ! La cat mai multe calatorii cu locuri de poveste si binenteles … lumina buna :)

    1. Buna Gabriel, multumesc tare mult pentru aprecieri! Ma bucur ca ai gasit inspiratie pe blogul meu!
      Da, am pe aparat filtru de polarizare pe care nu il dau jos aproape niciodata si da, le prelucrez un pic, dar nu foarte mult.
      Atat cu filtrul cat si cu prelucrarea incerc sa nu exagerez, ci sa ma folosesc de aceste doua „instrumente” doar atat cat e nevoie sa obtin o poza cat mai aproape de realitate.
      Daca te mai pot ajuta cu ceva, te rog sa imi spui!

  23. Buna. Fac si eu traseul asta saptamana viitoare:). Ce surse de apa gasesc pe traseu? Din lacuri? Dar la cabana?

    1. Buna Marius!
      Sursa cea mai ok este la cabana podragu, de acolo poti alimenta cu apa permanent.
      In rest, sa nu iei apa direct din lacuri, ci de la coada lacului, de unde curge apa. Coboara un pic mai jos de locul de scurgere, ca sa te asiguri ca e cat mai curata.
      Ai pe traseu Lacul Capra si Lacul Podu Giurgiului.
      Bafta cu vremea! :)

  24. Salut. As avea o intrebare, se poate campa cu cortul la Podragu? Este ok? Si pentru o tura de 3 zile, as vrea in ziua 2 sa las cortul si sacii la cabana .. crezi ca exista posibilitatea asta? Contra cost, nu conteaza, doar sa nu trebuiasca sa car totul pe Moldoveanu.

    1. Buna Alex! Da, se poate campa cu cortul la Podragu, dar nu chiar langa cabana, ci langa lac.
      In principiu poti vorbi la cabana sa iti lasi cortul si sacii. Oamenii sunt de treaba, dar e de preferat sa ii prinzi cand nu e aglomeratie la cabana si sa le vorbesti frumos ca sa fii sigur ca iti atingi scopul :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.