De la Poiana Pelegii la Lacul Bucura – traseul clasic spre rai

Scris de | Alexandra

Cel mai ușor mod de a ajunge la Lacul Bucura din Munții Retezat este pe traseul clasic de la Poiana Pelegii. La Poiana Pelegii se poate ajunge cu mașina pe un drum forestier destul de lung, dar aflat în stare bunicică. Este bine totuși ca mașina să aibă gardă mai înaltă. De asemenea este important de verificat în prealabil la Parcul Național Retezat dacă drumul este deschis, pentru că au fost ani când el a fost închis circulației din cauza unor deteriorări. Cea mai sigură perioadă este iulie, august și septembrie. Pe perioada iernii, drumul nu poate fi accesat.

Am ajuns la Lacul Bucura pentru prima oară în 2010. Am ajuns de cu seara la Poiana Pelegii cu mașina, am campat peste noapte, și a doua zi am urcat la Lacul Bucura. Mai jos poți citi povestea acelui prim traseu.

Dimineaţa în care ne-am trezit în Poiana Pelegii nu anunţa deloc vreme excelentă. Iniţial ne-au încălzit câteva raze de soare, de care am profitat ca să facem câteva poze, însă după aceea soarele mai ieşea din nori din ce în ce mai rar.

Drept urmare ne-am şi lălăit destul de mult şi astfel am plecat spre lacul Bucura abia la ora 10:20.

N-am mai fost niciodată atât de încărcaţi, nu de alta dar plecam pentru 2 nopţi şi aveam la noi mâncare suficientă şi tot felul de alte chestii care ne făceau să ne simţim ca nişte măgăruşi (asta ca să nu zic măgari).

Dar, na, ce să facem… am plecat aşa încărcaţi, cu mult mai multe kilograme în spate decât aş fi crezut vreodată că voi căra, pe cruce roşie / banda albastra spre Lacul Bucura. Ţin să spun că de un an de zile visam la lacul ăsta… mi se părea extraordinară locaţia şi aveam o grămadă de emoţii pentru în sfârşit aveam să ajung în locul pe care până atunci îl văzusem doar în poze… Multe, multe poze..

Traseul durează în mod normal 1h jumătate, însă auzisem că dacă ai bagaj greu poţi face şi 2 ore. Şi chiar aşa a şi fost.

Prima porţiune de traseu urcă prin pădure şi parcurgerea ei durează aproximativ 30 de minute. După aceea am primit primele privelişti pe care le recunoşteam din poze, care îmi spuneau parcă în cap: Băi, eşti în Retezat!!! :D Este cât se poate de clar că Retezatul este unul dintre acei munţi unici în România, cu un specific pe care nu îl mai întâlneşti în altă parte, mai ales pietrele, care au pe ele acel muşchi gălbui şi negru pe care nu l-am mai văzut nicăieri.

După ce am ieşit din pădure am parcurs o poţiune foarte interesantă, printre nişte jnepeni mai „altfel” decât văzusem până atunci, iar în vreo doua locuri trebuie să treci peste nişte pârâiaşe păşind pe pietre, însă în acelaşi timp poteca este foarte strâmtă şi apa curge perpendicular pe sensul de mers. A fost destul de interesant, aveai senzaţia că eşti pe nemarcat, deşi se vedea foarte bine marcajul, pentru că e probabil reînnoit de curând.

După această porţiune mai urcăm un pic, şi după cum arată urcuşul îmi dau cu presupusul că „după deal” tre să fie căldarea Bucura. Urcăm ce urcăm, da…. de unde! Nici urmă de lac, doar urmează alt urcuş.

După ceva timp apare primul lac în stânga, frumosul lac Lia, lângă care văd câţiva căluţi la păscut. Deja se conturează peisajele de vis din Retezat şi acum ştiu că nu mai este mult până la Bucura. Încă puţin! U can do it! (Aşa mă îmbărbătez eu :P)

Când pare că urmează ultimul urcuş, Cristi o ia înainte şi strig la el să se ducă repede şi să vadă dacă am ajuns la Bucura, de parca m-aş putea bucura prin intermediul lui. În sfârşit îmi spune că da, şi atunci iuţesc pasul, mai ales că-l văd că nu-şi mai dezlipeşte aparatul de la ochi şi pare tare încântat.

Într-adevăr, când l-am văzut a fost exact cum îl ştiam; mi se părea atât de cunoscut locul ăsta, de parcă aş mai fi fost aici cândva….. demult…

Pentru cei care nu ştiu, lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din România, adică cel mai întins ca suprafaţă, mai exact 8,90 ha.

Vremea nu e aşa cum ne-am fi dorit, însă chiar şi aşa abia pot să-mi dezlipesc ochii de pe lac, pentru a găsi un loc bun de pus cortul. Datorită faptului că vântul bate cumva dinspre lac înspre locurile de campare, oamenii care vin pe aici folosesc pietre şi construiesc cazemate, pentru a proteja cortul de vânt. Aici sunt destul de multe făcute, şi ne alegem una între-un loc care mi se pare mie cel mai plat. Ah, home sweet home pentru 2 zile! :D

Inainte
 
Dupa
 

Uneori, în week-end, când e mai aglomerat, le puteţi găsi pe toate ocupate, însă cu puţin efort vă puteţi face una, pentru că pietre se găsesc, nu e problemă!

Era deja ora 13:30 când am mers la Salvamont să ne înregistrăm şi să schimbăm o vorbă despre vreme.

Ca o paranteză, ţin să spun că în mod normal în refugiul salvamont nu se permite cazarea turiştilor, însă am înţeles că, cu o săptămână în urmă, când a fost vremea groaznic de urâtă şi ploua rău de tot, toţi cei care erau cu cortul la lac au dormit claie peste grămadă în cabana salvamontului, pentru că nu mai era niciun cort care să fie în picioare.

I-am spus tânărului salvamontist că aveam în plan să mergem la Zănoaga dar că e deja cam târziu şi nici vremea nu pare că e cine ştie ce… Ne-a spus şi el că dacă mergem bine, în 6 ore suntem înapoi, ceea ce ştiam deja şi, după câteva ezitări, ne-am hotărât să încercăm , că doar nu am venit să stăm degeaba. Aşa că ne-am umplut sticlele cu apă de la izvor şi am tăiat-o în căutarea punctului roşu.

Ce am învăţat azi:

  • Chiar dacă vremea nu e ideală dimineaţă, dacă trebuie să continui traseul, mai bine plec de dimineaţă, nu aştept să iasă soarele, că e posibil să nu iasă deloc, dar nici să plouă , aşa că mai bine plec din timp, şi poate chiar prind vreme buna, dar mai încolo. De plecat tot trebuie să plec… Dar dacă nu plec dimineaţă pierd timpul aiurea.

Despre traseul spre Lacul Zănoaga am povestit într-un articol separat. Mai jos însă voi include câteva imagini de la Lacul Bucura pe care le-am făcut a doua zi, când a fost vreme foarte bună. Din păcate, eu am fost blocată pe loc în acea zi minunată, pentru că m-am simțit foarte rău la stomac (probabil ceea ce mâncasem seara anterioară a avut ceva în neregulă).

Majoritatea zilei am petrecut-o în cort, dormind, pentru că eram foarte slăbită.

Pe la ora 16 m-am trezit iar şi am încercat să mănânc ceva, dar nu am reuşit decât un corn, şi asta a fost ce am mâncat toată ziua.

Soarele încălzise binişor cortul aşa că mi-am luat sacul de dormit, harta, izoprenul şi aparatul foto şi m-am întins în faţa lacului, care părea cel mai frumos loc din lume în care să fii în momentul acela.

Aveam febră serios, dar nu ştiu cât, pentru că anu aveam termometru. Din cauza febrei, abia puteam să mă mişc, dar asta nu înseamna că nu puteam să stau în sac, să fac poze sau să mai studiez puţin harta, măcar aşa…. să mai parcurg o dată virtual traseul pe trebuia să-l fi făcut. Îmi venea să plâng la cât de frumos era afară şi mă uitam pe creste cu jind spre cei pe care îi vedeam că le parcurg…

De la Lacul Bucura noi am coborât înapoi la Poiana Pelegii după încă o zi, dar traseul dus-întors de poate, în mod evident, face într-o singură zi.

Până jos la Poiana Pelegii am făcut câteva minute peste 1 ora şi jumătate, însă mi s-a părut că a durat o veşnicie, rucsacii îi simțeam de parcă aveau tone, şi simţeam că dacă nu ajungem mai repede o să ne rupă spatele în două.

Când am ajuns la poiană ne-am oprit să umplem sticlele cu apă, şi am asistat la o fază, pe cât de amuzantă, pe atât de nasoală. În poiană erau la păscut mai mulţi cai,care, din greşeală probabil, ajunseseră în preajma corturilor. Şi cum păşea unul dintre cai pe lângă un cort verde, deodată haţ! A muşcat din cort! L-o fi derutat culoarea, i s-o fi pus pata pe cort, cine ştie? Cert e că a rupt cortul omului, şi îi lăsase o „aerisire” cam mare în “uşă”, dar din plasa din spate nu apucase să muşte, deci măcar nu-i intrau gângănii dacă mai avea de stat acolo. Oricum o dai, mi s-a părut super nasoală faza, mă gândesc că mie nu mi-ar fi plăcut să plec pe traseu şi când mă întorc să-mi găsesc cortul vandalizat. Plus că m-aş gândi prima dată că vinovatul ar fi ursul…

A, ca să nu mai spun că noroc că a venit unul dintre salvamontişti în fugă spre el, şi l-a gonit, că altfel cine ştie cât mai mânca din cortul omului, săracul…

Uşor amuzaţi, dar mai mult speriaţi, dorindu-ne să nu ni se întâmple niciodată aşa ceva, am plecat spre parcare, unde am găsit maşina unui “domn” cu mult bun simt, care probabil vroia să ajungă pana la cort cu maşina, si urcase cu roţile pe iarbă, blocând exact poteca pe care mergeam noi. Dar ce vrei, acolo era mai sus decât toată lumea, că doar asta era important nu?

Ne-am amuzat copios însă când am văzut că cineva îi pusese deja în geam un bilet mare, pe care scria “Eşti nesimţit”… deşi nu cred că a produs efectul scontat…

LOGISTICA TRASEULUI

Traseu: Poiana Pelegii (1633 m) – Lacul Bucura (2041 m) – Poiana Pelegii (  – 2h + 1h45)

Lungime dus-întors: 7 km
Diferenta de nivel: + 408 m
Surse de apă: Poiana Pelegii, intermediară pe traseu, Lacul Bucura


Dacă vrei să afli despre întreaga tură de 3 zile pe care am făcut-o în Retezat, te invit pe pagina principală a turei.

ECHIPAMENT MONTAN NECESAR


Orice drumeție reușită începe cu lista de echipament.

Despre autor

ALEXANDRA PUȘCAȘU

Salut! Sper că ți-a plăcut să citești acest articol la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să‑l scriu pentru tine :) Am creat acest blog în 2009 pentru a-i ajuta și pe alții să găsească fericire și libertate prin intermediul călătoriilor și a naturii. Te invit să citești mai multe aici.

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei