România: Marea Neagră (iul 2010) – 1/5

Aşteptam vacanţa asta de un an. Cum m-am întors anul trecut din concediul de vară am intrat iar pe site-ul minunat din care mă inspirasem pentru vacanţa ce tocmai se terminase şi de data asta am îndrăznit să dau click pe Munţii Retezat. Când am văzut cât de frumoase sunt lacurile şi ce trasee de vis erau pe acolo, am şi început să visez la următoarea vacanţă de vară :D Şi uite-aşa am visat şi iar am visat, dar ce să faci când abia e toamnă? Mi se părea că zilele trec mult prea încet şi, ca să îmi ocup şi mai tare mintea, am început să încropesc un plan mai mult decât îndrăzneţ pentru minunata vară a anului 2010 ce părea taaare departe.

Buuun, deci vreo câteva zile la mare, câteva în Retezat şi… cu restul ce fac? Oh, I know! Făgăraaaaaş! :D

Şi uite aşa prin toamnă mi-a încolţit în cap o idee: ce-ar fi să mă încumet pe Negoiu? A, super, ia uite: de la Piscu Negru faci 3 ore jumate. Cât de greu poa’ să fie?

Şi cum mă uitam eu aşa pe hartă, nu avea cum să nu-mi fugă ochii un pic mai în dreapta… Hmmmm…. nuu, nu-i de nasul meu Moldoveanu… or is it?

Am luat şi-am învârtit harta pe toate părţile, m-am gândit, m-am răzgândit, dar nu era chip să scot un traseu la care să mă pot încumeta la experienţa mea. Aşa că am zis: ei lasă Alexandra, fă tu Negoiu şi mai vezi după aia, celălalt an poate..

Am lăsat-o aşa baltă vreo lună, când acolo ce găsesc: un traseu de 3 ore jumate de la stâna Valea rea care te duce pe Moldoveanu. No, pai bun atunci, aşa rămâne, chiar dacă mi-e groază de drumul cu maşina de nu ştiu câte ore pe forestier. Nu-mi plăcea deloc treaba asta.

Mai trece o lună şi ce idee îmi mai vine: băi da n-ar fi totuşi muuult mai frumos să fac traseele de creastă din Făgăraş ca să ajung pe Negoiu şi Moldoveanu? Asta ca să vezi ce-nseamnă să ai un an întreg la dispoziţie pentru a-ţi planifica vacanţa :D Dar uite aşa am ajuns de la un vis mic mititel la unul maaaare şi la care nu ştiu dacă aveam voie să îndrăznesc să visez.

Ei, şi dă-i, şi caută, şi sapă după informaţii… Peste ceva timp am ajuns la concluzia: băi, ne trebuie cort. Şi saci, şi aia, şi ailaltă. Apoi a venit întrebarea: băi da eu pot să car atâtea? Nu mersesem în viaţa mea cu cortul în spate. După ce mi-am dat seama că dacă vreau, o să şi pot, şi cum dorinţa era maaaare, am mers mai departe. Şi apoi dă-i, şi caută, şi ….. goleşte cardurile pe echipamente :D

Când îmi mai cumpăram câte o chestie sau când mi-au venit sacii de dormit prin poştă eram ca un copil sub bradul de Crăciun. :D

Apoi, timpul a trecut așa repede încât a venit săptămâna plecării şi eu nu eram deloc pregătită. Avusesem o grămadă de treabă în ultimul timp şi n-am avut vreme nici să-mi văd capul, aşa că m-a luat pe nepregătite. Am căutat repede o cazare ieftină pentru zilele de tranzit între regiuni sau munţi, am notat pe scurt planul pe zile şi uite că s-a şi făcut joi. A doua zi plecam şi nu făcusem nici un bagaj.

Aaah, dar staţi fără grijă, nici n-a trebuit să mă grăbesc. Ca şi anul trecut (se pare că se instalează o tradiţie de când povestesc pe blog), vacanța începe prost.

Cristi îmi vine acasă cu febră şi o stare de tot…… şi evident că nu avem unde pleca a doua zi. Că doar n-o să-l pun să care atâta cu febră cu tot (seara trebuia să ajungem cu maşina la Poiana Pelegii şi apoi să mergem 2 ore până la Lacul Bucura. Aşa că… stăm pe loc.

A doua zi i-a fost mai bine, însă am investigat vremea şi se parea că în Retezat se rup norii. Iar stăm pe loc. Eram foarte supărată. Vremea nu părea că se îndreaptă şi deja începeau să se scurgă zile din concediu şi noi tot acasă eram. Nu bun. Planul era să mergem în Retezat, apoi în Făgăraş şi la urmă, câte zile ne mai rămâneau, să mergem la mare să ne relaxăm, nu să coborâm de pe munte după nu ştiu câte zile obositoare şi să mergem direct la „serviciuri”.

Nu vroiam deloc să inversez lucrurile, şi urăsc să mi se schimbe planurile. Plan maniac ce sunt!

Dar după ce a venit şi sâmbătă şi noi tot acasă eram, mi-am călcat pe inimă şi am hotărât să plecăm de urgenţă spre mare. Ce dor îmi era de mare….

Şi unde mai pui că până la urmă tot răul a fost spre bine, pentru că ulterior am aflat că vremea a fost groaznică în Retezat şi am fi mers de pomană atâta drum.

De fapt lucrurile s-au aranjat mai mult decât ideal, şi astfel s-a născut şi titlul vacanţei de anul acesta: De la 0 la 2544 m. Căci m-a ajutat Dumnezeu şi am reuşit să-mi îndeplinesc visul! :D

Capitolul 1: Marea

El:  – Mi-e dor de mare. Îmi place la mare că eşti curat tot timpul. Marea te spală.
Ea: – Şi eşti sărat, nu? Te spală şi te sărează.
El:  – Tu ai fost vreodată la mare?
Ea: – Nu, da’ am visat ca am fost. Într-o zi mi-a intrat nisip în ochi şi am plâns toată ziua.
El:  – Şi când ai intrat în apă, ţi-a trecut.
Ea: – Mda, şi am visat o căsuţă de paie pe plajă, în care o sa stau şi iarna, şi vara.
El:  – Şi mai e cineva în ea?
Ea: – Suntem numai noi doi. A, şi marea.
El:  – Păi şi nu intră apă în căsuţă când e furtună?
Ea: – Nu. Când e furtună intrăm noi în apă şi ne plimbăm prin valuri.


Sunt aproape sigură că toţi cei care sunt aproximativ de o seamă cu mine ştiu prea bine piesa asta. Mi-a venit în minte acum câteva zile dialogul ăsta şi mi-am amintit că tare mi-e dor de mare. Tot anul :D! Numai ce m-am întors, dar când am plecat de pe mal, m-am despărţit de mare ca atunci când eram copil şi îi făceam cu mâna în ultima zi, şi când păşeam spre maşină sau tren, întorceam capul de nu ştiu câte ori. Ca s-o mai văd o dată, şi încă o dată…..

Aşa a început anul ăsta povestea vacanţei noastre. Cu marea. Punctul de plecare. 0 metri :). Nu mai fusesem la mare din 2008. Mă rog, asta dacă nu se pune şi data aia când am văzut-o pe furiş printre panourile şantierului din Mamaia pe care am fost prin mai în 2009.

Am plecat spre mare duminică, după ce am hotărât să inversăm planurile. Tare proastă idee. Cu plecatul duminică mă refer. Pentru că duminică se întorc spre Bucureşti toţi cei care au fost în week-end la mare, printre care şi maniaci. După ce s-a terminat autostrada lu’ peşte, am evitat 3 accidente în câteva minute, pentru că ţăranul cu BMW nu are timp domle’ să stea în rând cu lumea, aşa că depăşeşte fără număr, intrând înapoi pe banda lui cu 3 secunde înainte de a intra în mine. N-am înţeles prea bine de ce au plecat înapoi spre casă aşa de dimineaţă, dar e clar că nu mai plec spre mare duminica în viaţa mea.

Cazarea am stabilit-o cu o zi înainte, pentru că vedeţi voi, când ni se schimbă planurile, se duce dracu şi posibilitatea de a sta moca la mare. Dar nu fu bai, am mers la campingul Zodiac din Jupiter / Neptun, că tot vroiam să văd de ce îl laudă toată lumea, şi nu mai fusesem acolo de când eram pitic şi mergeam cu ai mei cu cortul la mare. A fost 18 lei pe noapte de persoană, şi 7 lei pe zi de maşină. Preţul nu e mereu acelaşi, acesta de 18 a fost maxim, pentru că am picat acolo în vârf de sezon.

După ce am ajuns ne-am prins imediat de ce e aşa lăudat.

Campingul este dotat cu tot ce are omu’ nevoie:

  • Grupuri sanitare (duşuri, chiuvete, toatele) curate
  • Chiuvete pentru spălat vase si alimente
  • Maşini de spălat
  • Curent electric la stâlpi din loc în loc în camping (e nevoie de prelungitor mai lunguţ)
  • Magazin cu băuturi răcoritoare şi apă la intrare
  • Mese cu băncuţe de lemn pentru servirea mesei şi umbrele

Ca bonus, am dat numai peste oameni de treabă, şi cred că mereu se nimereşte cineva care să sară în ajutor când mergi cu cortul. De exemplu, un nene ne-a lăsat să ne legăm la prelungitorul lui, că noi aveam unul foarte scurt, altul ne-a văzut că băgam cuiele cu piciorul şi ne-a dat un ciocan, apoi l-a servit pe Cristi cu ţuică; altul l-a văzut că se chinuia să umfle salteaua cu o pompă mică şi ne-a adus pompa lui, care era de 2 ori mai mare… şi aşa mai departe. Oameni foarte săritori.

Singura treaba mai puţin bună este că, deşi sunt destul de mulţi pomi pe acolo, sunt puţine locurile în care este umbră toată ziua. Şi credeţi-mă, că între orele 12 si 16, sigur veţi vrea să staţi în cort, care, dacă stă în soare, se transformă în saună nu alta.

Prima dată am pus cortul într-un loc foarte ok, cu nişte umbră şi cu vecini nesforăitori. A doua zi însă am constatat că nu e umbră decât o oră în intervalul 12-16, aşa că am plecat în căutarea unui loc umbros.

N-am găsit multe, şi majoritatea erau full deja. Am găsit totuşi un loc cu umbră toata ziua şi am luat repede cortul pe sus şi ne-am instalat.

Toate bune şi frumoase, numai că vecinii erau destul de aproape de noi şi pe deasupra mai erau şi sforăitori, aşa că nu ne-a priit nici aici. Unde mai pui că undeva în apropiere era un idiot cu o vuvuzelă şi îl apuca aşa din când în când suflatul în ea. A, şi să nu uit, seara se auzea un zgomot foarte ciudat, în depărtare, pe care nu l-am identificat nici până în ziua de azi. Se pare că ori eu sunt foarte sensibilă la auz, ori Cristi e mai tare de urechi de fel, pentru că atunci când l-am întrebat în ultima zi dacă l-a auzit, a zic că nu. :|

Cam asta e problema, unde e liber şi nu te sforăie nimeni, e soare, şi unde e umbră e înghesuială.

Acu, mai e o treabă, noi am mers de parcă mergeam pe munte şi căram totu în spate, adică doar cort mic de 2 persoane, o saltea şi saci de dormit. Alţii vin cu toată casa, inclusiv un umbrar din acela, care cred că e o bună soluţie în cazul în care nu se găseşte un loc cu umbră de la pomi toată ziua.

În rest, ce să vă povestesc despre cum a fost la mare…

A fost vreme foarte bună, doar într-o seară a fost o prea minunată furtună care m-a udat până la piele într-un minut.

Noi tocmai ce ne pregăteam să plecăm la masă. Ne uitam noi că se pune pe ploaie, dar zic: taci! Că am o soluţie! Ta daaaa! Şi scot glorioasă umbrela din maşină, de parcă zici că era umbrela magică. Eu în sinea mea care mă credeam waterproof wonder woman, am zis: ce dacă plouă? Mergem cu umbrela până la Springtime, ce-are???

Se pare că-mi era suficient de foame cât să-mi afecteze gândirea. Am plecat noi aşa ca raţele pe uliţă cu umbrela, şi după doar câţiva paşi a început să plouă de zici că eram ca-n jocurile alea de trage cineva de o sfoară şi i se prăvăleşte o tonă de apă în cap.

Am fugit repede înapoi, dar până ne-am chinuit noi să ne băgăm în cort ne udase bine de tot. Am avut noroc că aveam cortul pitit bine, nu de alta dar când s-a oprit (asta după ce am tras şi noi un somn din ală dulce cu sunetul ploii în fundal, pe la ora 20 – 21) erau o grămadă de crengi căzute pe maşină, nişte frunze pe cort, fu nebunie mare. Da n-a ţinut mult. În 2 ore eram la masă :D

În afară de acest incident a la Stan si Bran (mai putin Bran, ca suntem amandoi Stan :)))), am fost în prima seară în plimbare pe mal până în Neptun, iar la steguleţe ne-am luat hamsii, şi am mers să ne zgâim la lună de pe şezlonguri. A fost super frumos! Păcat că nu aveam aparatul să fac poze.

Despre plaja din Jupiter vă pot spune următoarele, dacă nu le ştiaţi deja:

Este formată cam din 3 secţiuni:

1. O porţiune cu golfuleţe, din care doar unul poţi să zici că ar putea fi considerat practicabil.

Aici am făcut o dată baie, însă sunt pietre în apă, şi doar cu ciupici din aia de sporturi acvatice am intrat (se găsesc la Decathlon). Pe urmă după furtună, se adunaseră alge şi era urât. Unde mai pui că am auzit şi de minunatul peşte înţepător, şi nu îmi mai surâdea deloc să înot la câteva zeci de metri de dig.

2. O porţiune cu şezlonguri, unde evident nu poţi să stai pe prosop, şi

3. O porţiune pentru prosoape / cearşafuri.

În prima zi am mers după amiază la golfuleţ şi după ce am ajuns mi-am dat seama că am mai fost o dată aici, prin 2001 parcă. Bine, am fost şi când era mică, dar de atunci nu mai ţin minte nimic :P A ba da, ţin minte că alergam de colo colo ca să nu mă prindă mama să mă lase fără slip (aka in funduletul gol :))))))

Marea avea o culoare albastră extraordinar de frumoasă şi mi-a părut tare rău că nu am luat Nikonul cu noi, şi nici măcar aparatul mic nu-l luasem cu noi la plajă.

Am stabilit totuşi o şedinţă foto pentru ultima după-amiază, şi a ieşit cam ce aţi văzut în pozele de mai sus şi în cele de mai jos :D

În ultima zi, ca în fiecare an, am pus telefonul să sune ca să mergem să vedem răsăritul, şi la fel ca în fiecare an, l-am închis frumos şi am dormit în continuare :)))))

Am ajuns la concluzia că doar când o să mergem să campam pe plajă în Vamă o să mă sinchisesc să ies din cort la 6 dimineaţa, sau mai bine zis să scot doar scăfârlia, pentru că asta nu presupune să mă îmbrac şi să merg pe jos până pe plajă, pentru că deja SUNT pe plajă. Dar asta la anu…. Până atunci, rămân cu dorul de mare….

Va urma

0

7 comments

  1. Am gasit blogul tau intamplator, cautand pe google “hasmas iarna” si am deschis primul link afisat.
    Dupa frumosul articol cu Hasmas, a urmat altul si altul si asa am ajus sa “frunzaresc” blogul tau, care de altfel este foate…plin de viata :)
    Felicitari pentru timpul petrecut departe de casa si aproape de calculator.

    Sanatate si vreme buna, pe unde mergeti !
    http://www.florentzo.blogspot.com

  2. Hai sa fim seriosi, visele alea ti s-au indeplinit, ca ai avut in jurul tau pe cineva care sa-ti faca placerea de a merge pe munte. Altfel… Eu unu innebunesc, cand vad ca toti prietenii mei, nu vor decat mare, si distractie de club…

    Toate cele bune si merci pentru articolul de pe cpnt.ro

  3. Aoleu, m-am speriat cand am inceput sa-ti citesc comentariul :P

    Ce sa zic.. da… sunt norocoasa pt ca am langa mine pe cineva caruia ii place suficient de mult muntele incat sa fie dispus sa il car pe unde vreau eu :)

    Imi pare rau daca nu prea ai cu cine sa mergi. Mie personal noptile pierdute in cluburi mi se par cea mai mare tampenie. Sa-ti placa marea e ok, si mie imi place, dar nu sa te duci numai la mare, ca atunci aia e alta tampenie.

    Cu placere, dar sincer nu stiu pentru ce articol imi multumesti :) Te referi la cel cu scrisoarea sau altul?

  4. Am revenit! Hai ca mi-am mai potolit furia dinaintea comentariului de aici, ducandu-ma pe Piatra Mare.
    A fost un traseu pe care nu-l planificasem de acasa, dar in cele din urma, reusit. Stii euforia aia, inainte de a merge intr-un loc necunoscut? sentiment ce incearca sa te treaca intr-o nebunie rationala, cand unele decizii le iei, fara sa gandesti prea mult la rece. Adica eram acolo sus la cabana Piatra Mare, si nici n-am citit bine pe indicator ca doar pana la Cabana Bunloc erau 3 ore, si ceasul arata 16:10 :)) deci daca gandeam putin, era sigur ca ne prinde noaptea. In fine, foarte fain traseul albastru. Mai multe poti afla aici, dar sunt sigura ca le stii deja.

    Imi pare rau, daca comentariul meu a sunat putin a invidie, dar sa nu uitam ca e totusi o realitate, a celor ce sunt la inceput :).

    Poi iti multumesc pentru:
    acesta si acesta

    O sa iti citesc toate articolele de acolo, dupa revin si aici :))

    Multumesc frumos pentru raspuns si trasee frumoase iti doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published.