Pe Jepii mici spre vise

Data: 17 iulie 2010

Traseu: Buşteni (885m) – Valea Jepilor – Cabana Caraiman (2025m) ( – 4 h 30)

Cabana Caraiman (2025m) – Crucea Caraiman (2284m ) (, marcaj vechi – 1 h)

Crucea Caraiman (2284m ) – Cabana Vf. Omu (2505 m) ( + – 2 h 30)

Lungime: ~ 12 km.

Surse de apă: cel puţin 2 sau 3 pe Jepii mici, Cabana Caraiman, apoi deloc.
Nu există sursă de apă la Omu. Se poate cumpăra apă de la cabană. (Preţuri de 2505 m)

Ora 4 şi ceva. Dau un snooze ca de obicei dar nu adorm la loc. Mă gândesc dacă voi reuşi cu adevărat să ajung în seara asta la Omu. Doamne, ce frumos ar fi!

În caz că nu mă ştiţi sau nu v-aţi dat încă seama, eu sunt genul de om care până nu vede nu crede. Şi când vine vorba de munte, nu sunt deloc deplasată să am dubii că socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg.

Revenind. Sar iute din pat, merg să mă spăl şi în câteva minute sunt îmbrăcată de traseu. Trag ca de obicei de Cristi să se mişte din pat şi după ce bifam nervii de dimineaţă fiindcă eu sunt gata la uşă şi el încă se încheie tacticos la bocanci, zburăm pe uşă.

Oraşul doarme liniştit şi noi ne urcăm în tren înainte să se crape de ziuă. Ah, ce bine ar fi dacă trenul ăsta n-ar face o mie de ore până la Buşteni.

Ei, hai c-au trecut destul de repede. Trecem de Poiana Ţapului şi ne urcăm bolostâncile în spate. Aoleu maică, ce naiba am pus în rucsacul ăsta?

  Buşteni (885m) – Valea Jepilor – Cabana Caraiman (2025m): 4h 30

Coborâm în Buşteni, împreună cu alţi inspe mii de oameni cu sau fără rucsaci în spate, şi luăm direcţia telecabinei. Încep să urc pe nenorocirea aia de stradă şi mă gândesc ce bine era să o fi parcurs cu maşina. Dar ce folos? La întoarcere trebuia să o urc oricum, căci nu coborâm tot pe aici.

Trecem de telecabină în jur de ora 10:30 şi bineînţeles că deja coada înconjoară clădirea. Sweeet! Ce bine că nu stau la coadă! Dar stai! Ce se întâmplă? Nu ştiu cum Doamne iartă-mă da fix când începem noi să ne depărtăm de telecabină, o dată cu noi porneşte un puhoi de oameni încălţaţi cu pantofi cu vârf ascuţit care scuipă seminţe. Nu pot să nu mă întreb cum poţi să mergi / urci pe munte scuipând seminţe. Da’ nu te-neci? Şi mai grav decât atât e că pe lângă faptul că scuipau seminţe pe potecă, aveau şi câte cel puţin o bere în mână…. :|

Ma rog la toti sfinţii să se ducă spre Urlătoarea şi să nu care cumva să încerce vreo unii să meargă pe traseu cu noi, că o iau razna!


Când se despart cele doua trasee, slavă Domnului, rămânem singuri. Vedem banda noastră albastră, intrăm în pădure şi apoi începem să urcăm prin pădure şi ne bucurăm de răcoare cât mai putem. Pe o plăcuţă sunt scrijelite următoarele: „Nu vă aventuraţi idioţilor!” Sau parcă era proştilor? Eh, nu mai ştiu. Tot aia oricum!

După nici 15 minute de urcat, la o săritoare mai înaltă dau cu genunchiul de o piatră. Crap! Mamă ce mă doare! Să vezi că mi-am compromis tura, şi nici n-am ajuns încă la lanţuri. Bravo, Alexandra! Mai băbăloaică nici că puteai să fii! Uită-te naibii pe unde mergi!

Trecând peste autocritică, mergem noi ce mergem (de fapt mai mult urcăm) şi iar mergem, şi mergem, şi mergem, şi mergem….

În sfârşit ajungem la cabluri. Yey! Abia aşteptam să văd ce e aşa de speriat la faimosul traseu pe Valea Jepilor aka Jepii mici. Toată lumea m-a avertizat de parcă zici că mă duceam să merg pe sârmă. Mă rog… Mergem ce mergem pe cabluri, pe lanţuri, şi iar pe cabluri, şi tot aştept porţiunile alea super mega expuse şi super mega periculoase. Ok, evident, sunt destul de multe pasaje unde dacă nu eşti atent unde pui piciorul, poţi foarte uşor să te duci la vale şi să nu te mai trezeşti pe lumea asta. Dar totuşi… Îmi place că lumea are o plăcere în a exagera…

Până la finalul traseului nu am întâlnit niciun pasaj care să mă bage în sperieţi, aşa că am concluzionat că toate poveştile de groază şi toate avertizările sunt de fapt menite să sperie toţi pantofarii şi oamenii fără experienţă şi echipaţi necorespunzător de a se încumeta pe acest traseu. O treabă tare bună, dar asta dacă chiar ar funcţiona…

Din păcate, am întâlnit pe traseu o grămadă se oameni în teneşi de pânză sau mai ştiu eu ce alte „echipamente” din astea. Discuţiile probabil sunt de genul: „Hai fă să te duc la Cabana Caraiman, să vezi ce mişto e, fă! – Da nu e mult măi Ghiţă de urcat? Nu fă, e aici colea, imediat ajungem, nu vezi că scrie 3 ore jumate? Ce dracu!” (varianta de cuplu). „Hai bă să mergem la Cabana Caraiman, ce , nu te ţine? – Băi da nu-i cam mult de urcat? Hai bai , n-ai sânge-n veioză?” (varianta 2 maciomeni).

Nici măcar nu păreau speriaţi de toate crucile sau plăcile comemorative pe care le întâlneai cel puţin din jumate în jumate de oră. Nu îi făceau să se întoarcă din drum. De la prima cruce, am început să număr, dar la un moment dat efectiv am pierdut numărul, aşa de multe erau. Cred că cel puţin pentru 15 oameni…

Mă uit în sus cu ochii mijiţi să văd cât o mai fi până la Cabana Caraiman. Au trecut vreo 3 ore şi deja încep să mă opresc din ce în ce mai des. Rucsacul mă rupe, soarele mă termină şi cred că am slăbit deja vreo 2 kile de la cât am transpirat. Şi mi-e foame!

Dar hai, da-i bice şi nu te mai lamenta atâta!

Oricum, uit de durere cum ridic un pic ochii din potecă. Mă uit, stânga, mă uit dreapta, este incredibil! Încerc să prind cât de frumoasă e Cascada Caraiman dar nu prea îmi iese. Mai mergem ce mai mergem şi în sfârşit văd cabana. Super! Deci nu mai e mult.

Eh, pe naiba! Mai frate parcă se depărtează, nu alta! Urcăm, urcăm, şi nu mai ajungem odată! Cu cât ne apropiem mai mult, începe să se audă muzică. Trist…

După 3 mii de ani de când am văzut-o, ajungem la cabană! Aproape că nu-mi venea să cred. Dacă îmi ziceai acu câţiva ani că sunt în stare să urc în continuu, peste 4 ore, cu ditamai rucsacul în spate, îţi ziceam că eşti plecat cu cercu’!

Ne apropiem de cabană, dar nu rămânem în zonă, pentru că e prea aglomerat, ci mergem un pic mai în faţă, lângă o cruce mică. Mă mir un pic că pe nenea acela săracu îl chema Puşcaş, aproape ca pe mine, şi mă trântesc lată pe jos ca să-mi odihnesc oscioarele.

Acu abia observ că soare nu prea mai e, s-au strâns ceva nori şi vântul a început să bată un pic. Hmm.. nu prea sunt semne bune.. mă tolănesc însă un pic, că tare am obosit, maică!

Când să ne ridicăm să purcedem spre Cruce, pleacă dacă poţi! Începe să plouă. Pic – pic, pic – pic, până când începe să ploua zdravăn. Ne înghesuim cu încă 1200 de oameni în faţa cabanei da deja locurile s-au ocupat. Am rămas cu jumătate din mine pe afară şi mă plouă pe spate. Noroc că mi-am pus mai devreme pelerina. Mă înghesui un pic mai tare, nu de alta dar nu am chef să-mi ud rucsacul.

Unii au locuri VIP. Stau pe băncuţă! Băi da bine v-o fi. Nu s-ar strânge şi ei un pic să mai stea unu, neam!

E ora 15. Stăm ca nişte găini plouate şi aşteptăm. Şi uite aşa mi s-au prăpădit toate visele. Acu nu doar plouă, ci e şi ceaţă. În condiţiile astea nici n-avem ce căuta pe Brâna mare a Caraimanului. Îmi vine să plâng. Stăm şi stăm, fără să se întrevadă vreo soluţie. Încep să mă gândesc că ar fi bine să-mi încropesc un plan B în cap, că doar n-o să stau aici pân’ diseară. Variante sunt, dar n’o vreau pe niciuna! :((((

Vreau la Cruce!! Vreau la Omu!!! De ce trebuia să se strice vremea??? :((((

Deja a trecut o oră. Ploaia s-a mai potolit dar ceaţa tot trece, valuri, valuri. Nu vreau să renunţ nici în ruptul capului, dar nici să plec pe vremea asta nu prea îmi vine…
Se ridică cineva, finaaally! Mă aşez că am obosit ceva de speriat stând în picioare! Stau şi cântăresc situaţia în cap de zeci de ori, când sunt distrasă de discuţia unor băieţi de lângă mine, care se gândesc să coboare în Buşteni pe Jepii mici. :| Observ fără să mă chinui prea tare că sunt încălţaţi cu adidaşi cu semn de nike auriu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut să fac aşa ceva, chiar dacă am echipament. Am vrut să le zic să se răzgândească, dar mi-am dat seama că m-aş lupta cu morile de vânt explicându-le cum că pietrele sunt ude (a plouat, duuuh!) şi că este foarte riscant. Mă las la mâna mea….

După o oră jumate, la 16:30, abia mai picură din când în când şi hotărăsc să mergem totuşi spre Cruce. Zic, asta e, tre’ să-mi încerc norocul!

 Cabana Caraiman (2025m) – Crucea Caraiman (2284m): 1 h

Pornim pe Brâna mare a Caraimanului, despre care am auzit tot aşa, o mie de poveşti de groază, cum că ar fi poteca foarte îngustă, că te-ar lua ameţeală, c-o fi, c-o păţi…

În mod miraculos, după câţiva paşi nu mai picură deloc. Ceaţa se ridică de tot, şi ce văd? Nişte cer albastru!! Nu-mi vine să cred! Pare ireal…

Îmi place la nebunie brâna asta! Bineînţeles că nu e nimic de speriat, poate doar pentru cei cu rău de înălţime (care oricum nu văd ce ar căuta pe aici) şi evident pe timp de ceaţă sau ploaie.

Ajungem la o cotitură, care, de la depărtare chiar pare dificilă. Mi se părea că efectiv n-ai pe unde să treci, dar când ne apropiem se desluşeşte imediat misterul :)

Cerul se eliberează din ce în ce mai mult! Mă uit în urmă cum Cabana Caraiman se face mică-mică, mă uit în faţă şi mă gândesc cât o mai fi până văd crucea, şi fac poză după poză. Îmi vine să strig it’s a miracle!!! Ştiu că e ceva normal ca pe munte să se schimbe vremea aşa repede, însă când se întâmpla asta după ce crezi că totul s-a dus pe apa sâmbetei, e cea mai mare bucurie de pe lume!

Eu am prins puteri magice, nu mă mai doare nimic, vreau doar să o văăăd! Cristi rămâne în urma mea şi îl văd că se chinuie. Îl rupe rucsacul şi bretelele nu-l ajuta deloc. Încerc să-l motivez dar nu prea îmi iese. Nu am stare să stau locului şi ţopăi din ce în ce mai repede şi la un moment dat, după colţ, se iveşte! E crucea! Uite-o! Hai mai repede!!!

A ieşit şi soarele, nu-mi vine să cred!! Îmi dau lacrimile… Chiar am reuşit! După atâta timp de visat, chiar am ajuns! Doamne cât de frumos e! Apăs de nu ştiu câte ori pe buton, de parcă dacă fac mai multe poze mi se întipăreşte mai bine imaginea asta în cap.

Înaintăm câţiva paşi şi ne oprim să facem poze. Şi iar, şi iar, că parcă de fiecare dată e altfel!

Minutele zboară imediat şi ajungem la baza Crucii. Ce mare eeee! Mă uit la ceas. Ah, nu ne permitem să stăm mai mult de 30 de minute. :( Mai avem 2 ore şi ceva până la Omu şi deja e foarte târziu. Mă gândesc că poate nu ne mai dă de mâncare dacă ajungem foarte târziu.

Am un sentiment tare ciudat. Nu reuşesc să stau locului deloc pe băncuţă. Mă învârt pe acolo ca o muscă fără cap, fac poze, mă minunez, iar mai fac nişte poze.. :P

Jumatea de oră trece incredibil de repede şi cu chiu cu vai ne îndurăm să ne punem iar bolostâncile în spate şi să plecăm.

 Crucea Caraiman (2284m ) – Șaua Șugărilor (2305 m): 1 h 15

Urc cu chiu cu vai panta spre Vf. Caraiman, rămân în urmă, mă întorc de 10 ori să mă uit spre Cruce şi într-un final apoteotic, ies ca Van Dame de după „deal”.


De aici chiar că-i ca-n palmă. Ah, cât de frumos e platoul Bucegi! E o linişte de-mi aud gândurile şi pe raza mea vizuală nu mai văd niciun picior de om. Se simte deja oboseala după atâtea ore de mers, mă doare spatele foarte tare şi după vreo juma de oră iar trebuie să mă opresc şi ne hotărâm să ne întindem un pic pe iarbă. Mă uit la un cer albastru de nu-mi vine să cred şi trag o poza aşa tolănită cum sunt.

Mergem mai departe şi în dreptul Coştilei ne întâlnim cu un tip care a venit cu câinele. Sunt numai ei doi, şi merg tot spre Omu. Super, nu mai mergem singuri!

Câinele e bestial, aleargă de colo colo, sare de nebun, e tare drăgălaş. Tipul îmi pare foarte de treaba şi vorbeşte foarte … zen like.

Mergem alături de el şi vorbim una alta, când acolo observ că fumează. Nu tre să mă holbez ca să-mi dau seama că nu e o ţigară obişnuită, şi atunci îmi pică fisa de ce e el aşa zen. Trag concluzia că e marijuana, deşi nu am văzut în viaţa mea.

Nu facem trei paşi că ne zice aşa chill cum e el: Mah, eu fumez nişte iaarba.. Vreţi şi voi? :))))))

Am refuzat politicos şi mi-am văzut mai departe de drum. Maxima zilei a fost când şi-a strigat câinele, care o luase binişor în faţă: „Şapte! Vino-ncoa!”. M-am abţinut cu greu să nu râd pe burtă. Cum naiba să-i zici câinelui „Şapte”??? Da, Seven mai sună cum mai sună, dar traducerea e dezastruoasă.

Trecem prin poţiunea mai stâncoasă şi mă uit încă stupefiată la cât de albastru e cerul! N-aş fi visat aşa ceva nici de dimineaţă când am intrat în traseu, darmite mai devreme când ploua. Pare chiar un vis frumos.

 Șaua Șugărilor (2305 m) – Vf. Omu (2505 m): 1 h 15

Ajungem la intersecţia cu traseul care vine de la Babele şi ne întâlnim cu nişte băieţi care împing de zor bicicletele la deal. Şi atunci mă gândeam că ei îs şi mai chinuiţi ca noi. Asta-mi mai lipsea! Să târâi o bicicletă după mine la Omu…

Îi depăşim dar ne ajung din urmă pe la Cerdac, unde e o porţiune mai delicată, chiar şi pentru noi, darmite pentru ei.

Trec şi ei cu bine şi ne zgâim cu toţii la Cabana Omu, pe care o văzusem de mai demult, dar era mult mai departe. Acu pare tare aproape, dar istoria se repetă, şi mergem, şi mergem, şi nu mai ajungem odată. Am ajuns la concluzia că în momentul în care văd de la depărtare obiectivul, e un chin până ajung la el. Nu mai bine în Piatra Mare? Urci şi tot urci prin pădure, până când hop, ieşi la Cabană. :)

În ultima şa ne oprim să ne minunăm la o formaţiune foarte atipică (Mecetul Turcesc) şi mă tolănesc iar, că tare mă doare spatele maică! Simt că nu mai pot. Pare că până la Omu mai sunt 5 minute, dar mie mi se pare că o să facem o veşnicie.

Am urcat ultima porţiune cu ultimele puteri. Evident ca şi pe ultima sută de metri trebuia să fie de urcat, că doar e cel mai înalt vârf din Bucegi, doar n-ai vrea să cobori! Mă opream la fiecare câţiva paşi, dădeam rateuri ca o maşină care a rămas fără benzină. E deja 8 jumate, dar bine măcar că am ajuns pe lumină. We made it, we actually made it! E o bucurie enormă pentru mine, însă oboseala nu mă lasă să mă bucur chiar 100%. Doar vreo 98 :P

Cu câţiva paşi înainte să ajungem, aud o voce cunoscută care zice: „Hai Cristi mai repede!”. Nu îmi dau seama cine e, dar apoi îmi amintesc că Răzvan mi-a zis că o să treacă pe acolo, dar totuşi mi-a zis că nu rămâne să doarmă. O fi el, n-o fi el? El e!!! Mă bucur enorm să ne întâlnim cu el fix aici. Ce nu ştaim încă e că un pic mai încolo o să mă bucur şi mare tare..

Mi-amintesc şi de Mihai, care sigur a ajuns acu o mie de ani şi ne zicea nouă că o sa ajungem înaintea lor. Ha, ha, doar i-am zis că merg încet, şi nici nu ştiam că va ploua şi vom sta pe loc o oră jumătate.

Mă trântesc pe băncuţă şi nu ştiu ce să fac mai repede. Tre să punem repede cortul, că se întunecă, dar tre să mergem repede să mâncăn, că poate se termină şi nu ne mai dă, ah, da tre să mă duc şi la baie că fac pe mine :)))))

Intru în cabană şi mi se aburesc ochelarii de la câţi oameni sunt acolo! Zici că e iarnă, nu alta. Mă vede Mihai şi-mi face semn. Îmi dă vestea bombă: nu mai e mâncare. Whaaaaat???? Noi avem doar un pate la noi pentru mâine dimineaţă!!! Mă duc şi întreb. Sper măcar la o ciorbă… Nimic! 0 barat! Nada! Niente! Nothing! :|

We’re fucked, ca să zic aşa. Ce naiba facem? Mie mi-e foame de nush câte ore.

Dar să nu uităm de cort. Hai repede să-l punem. Căutăm un loc drept dar nu găsim nimic. Panta în care am dormit la Piatra Mare e mic copil faţă de ce-i aici. Găsim ceva acceptabil şi băgăm cuiele dar vine Răzvan şi ne zice să nu stăm aşa izolaţi, şi luăm cortul pe sus şi îl mutăm mai lângă celelalte. Ah, o pantă de cea mai mare frumuseţea. Soarele apune tare frumos, dar mie îmi îngheaţă mâinile pe beţe. Mă îmbrac cu tot rucsacul dar nu strica dacă luam şi mănuşile cu mine. Genial. Mi-e frig şi mi-e foame. Cu frigul rezolv, că în sac e cald, dar cu mâncatul…


Mă gândeam în sinea mea: băi da băbăloaică sunt! Am ajuns la Omu şi acu fac foamea că nu am luat mai multă mâncare. Off…

Dar uite că lucrurile s-au aranjat în aşa fel cum nici nu mi-aş fi imaginat. Nu am cuvinte pentru a-i mulţumi lui Răzvan că nu ne-a lăsat să murim de foame! Ne-a luat în cabană, ne-a făcut supă şi piure şi ne-a dat din salamul şi lipia lui.. ce să zic, sincer nu mai aveam cuvinte, şi îmi făceam griji că nu-şi dă seama cât de recunoscătoare sunt, şi că mai mult nu ştiam ce să spun de ruşine… Din tot sufletul îmi doresc să pot şi eu vreodată să îl răsplătesc cumva.

Se făcu 10. I-am mulţumit din nou lui Răzvan şi am mers la culcare. Afară e întuneric beznă şi mă bag zgribulită în cort cu speranţa că nu mă va sforăi nimeni….
Noapte bună!

Dragă cititorule,
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc mult pentru vizită și pentru timpul petrecut citindu-mi jurnalul. Pentru că îmi doresc să împărtășesc cu toată lumea pasiunea pe care o am și să ajut cât mai mult, blogul meu este gratuit și va fi întotdeauna gratuit, chiar dacă fiecare jurnal presupune multe ore de muncă. Dacă ți-a plăcut povestea sau te-au ajutat informațiile găsite aici, singura răsplată pe care ți-o cer este să respecți natura și oamenii care doresc să se bucure de ea (inclusiv pe tine). Pentru asta, te rog:

  • nu lăsa gunoaie pe munte sau inscripții pe copaci (pentru a respecta natura și pe ceilalți turiști)
  • nu face gălăgie pe munte (pentru a respecta pe ceilalți turiști și pentru nu speria animalele)
  • nu rupe florile ocrotite prin lege (pentru a se bucura și alții de ele și pentru a nu încălca legea)
  • echipează-te corespunzător (pentru a preveni accidentele)
  • informează-te întotdeauna asupra traseului pe care vrei să-l faci (pentru a preveni accidentele)
  • consultă prognoza meteo și nu pleca dacă se anunță vreme rea (pentru a preveni accidentele)
  • nu porni în trasee care sunt peste puterile tale (pentru a preveni accidentele)
  • nu consuma alcool pe traseu (pentru a preveni accidentele)

Dacă nu știi cum să faci unul dintre lucrurile de mai sus, dă-mi te rog un mesaj aici și te voi ajuta cu mare drag! :)

85 comentarii:

  1. Vai…vreau sa zic ca in primul rand m-am tavalit pe jos de ras :))))))))) foarte comice povestite unele faze. Tipu’ cu iarba…gagica cu unghiile de 1 km….pantofarii cu semintele si berea…ce sa spun….genial. Nu ca l-am citit pana la capat….dar l-asi mai citi de 100 de ori :p:p:p!!!! Astept si continuarea ;)!!!

    Anyway…frumoasa tura si frumoase poze!!!!

    Am contribuit si eu putin cu povestile alea groznice despre jepii mici si brana caraiman ,nu ??? :)))))))))

  2. Larisa, deci in primul rand iti multumesc din suflet. Ma bucur enorm ca ti-a placut, ba ca ai mai si ras uneori :)

    In al doilea rand, nu, nu ai contribuit si tu. :) Tin minte ca mi-ai zis ca nu e chiar asa de speriat traseul. Eu ma refeream in articol la cei care iti povestesc de parca zici ca te duci la spanzuratoare. E clar ca acolo au murit multi oameni, dar eu consider ca a fost ori din neatentie, ori neechipare, ori s-a intamplat iarna, cand n-ai ce cauta acolo. Poate foarte putini au murit ca au avut pur si simplu ghinion, si nu a tinut de ei.

    In fine, in orice caz, chiar nu ai contribuit! Ba mai mult, mersi pentru pozele pe care mi le-ai dat inainte sa ma duc! :)

  3. Bine scris. Si ai descris asa cum trebuie super turistii din Bucegi. Vara nu ajung in Bucegi, in afara de traseele nemarcate evit orice contact cu acest munte. Din pacate si aceste carari dau in platou si coborarile se fac tot pe jepii mici…asa ca, iti lasa un gust amar. Vaile care coboara spre culoarul Rucar Bran sunt diferite: Gaura, Ciubotea si Clincea sunt de vis, cand mergeam fara masina urcam din Busteni si coboram in Bran. E o alta lume acolo si in afara de labutele de urs nu gasesti niciun turist.

  4. Vreau sa zic ca mi-am propus sa urc la Omu in fiecare an, de fiecare data un alt traseu, pana le epuizez, si apoi o iau de la capat :D

    Chiar ma gandeam la traseele din Bran, dar 1 la mana nu stiu cu care sa incep (ai vreo sugestie?) si 2 la mana nu stiu cum sa ne intoarcem din Bran la Bucuresti.. poti sa-mi spui te rog cum faceti voi? Mi-ar fi de mare folos!

    • ei, ei ;))
      ia sa vedem ce poze faine ai facut ? ;))
      eu in fiecare an merg la omu … anul trecut n am apucat ;)) insa ultima data se facuse atat de frig de la nori …incat n am putut sa merg mai departe dar stiu caraimanul … cred ca de cel putin 16 ori am urcat ;))

  5. Ciubotea e cel mai usor, pleaca de langa partia de schi Bran, acolo unde se termina satul Poarta si ajungi pe Varful Scara in maxim 4 ore. E un urcus usor si foarte frumos. Mai ai nevoie de inca o ora ca sa ajungi pe Varful Omu. Gaura de departe e cel mai frumos ( si cred ca cel mai frumos traseu marcat din Bucegi), dar se urca in 7-8 ore tot din satul Poarta si din acelasi punct: partia de schi din Bran. Fara masina e greu, au ramas putine trenuri dar autobuze sunt din 30 in 30 de minute pe ruta Bartolomeu ( Brasov) -Bran-Moeciu de Jos ( daca nu ma insel pana la 8 seara). Noi urcam din Busteni pe Valea Cerbului, Valea Morarului ( asta nu e marcata dar e ok, ai nevoie de o descriere si vreme buna), sau traseul care duce spre Varful Bucsoiu-Vf Omul ( e si cel mai spectaculos). Dormeam noaptea la Omu si a doua zi coboram spre Bran. Puteti sa mergeti cu masina si sa faceti un circuit: Urcat pe Clincea, dormit la Omu si coborat a doua zi pe Gaura. Si e pustiu si vara, si tomna….iarna si primavara nu il recomand, e prea periculos iar pericolul de avalansa e maxim ( mai ales Gaura).
    Aici am urcat pe Gaura acum un an:
    http://dumitrelmarius.blogspot.com/2009/09/dor-de-munte-dor-de-bucegi.html
    Si aici coborarea pe Clincea:
    http://dumitrelmarius.blogspot.com/2009/09/gura-diham-bran.html . Traseele le-am facut anul trecut, vremea a tinut cu noi.

  6. Pai asta zicea si Marius: Urcat pe Clincea, dormit la Omu si coborat a doua zi pe Gaura.

    Eu asa o sa merg, dar nu stiu cand, ca la anu vreau sa fac valea alba, si parca n-as merge de 2 ori la omu in acelasi vara…parca as mai lasa si pt alte veri…dar cine stie.. Cand mi se pune pata, mi se pune! :P

  7. Ai scris bine, eu le-am incurcat rau. Clincea e traseul usor spre Omu, Ciubotea si Gaura sunt traseele lungi. Ciubotea e o valea glaciara pe care trebuia sa o pomenesc mai sus, dar le-am facut varza rau :))

  8. Sigur ai visat frumos in acea noapte :) Puteai sa vii fara probleme la noi si incropeam ceva de mancare. Trebuie sa tii cont ca atunci a fost si maraton7500 si de aceea este f posibil sa fi fost acele probleme cu mancarea. Acum 2 saptamani era din belsug.
    Mai ai timp si anul acesta sa urci la Omu. O iei frumos din Busteni-Gura Diham-Izvoare apoi pe Tache pana la Malaesti. iar de acolo pe Tiganesti-Scara pana la Omu. Noi asa am venit atunci. Iar a doua zi cobori frumos de la Omu pana in Bran prin valea Gaura … 6 ore iti ajung. E un jurnal frumos al lui alex_sandrin cu acest traseu iar la ture gasesti descriere, marcaj, timp. Nu trebuie sa iti faci griji cu transportul din Bran. Noi am fost 5 si am prins o ocazie pana in gara din Brasov … oricum trec si curse/microbuze.
    Vise multe, frumoase si implinite in continuare!

  9. Sa stii ca am visat ceva, dar nu mai stiu ce :P Da sigur era ceva si cu mancare pe acolo :)))

    Da, e posibil sa fi fost din cauza maratonului, dar am venit si noi totusi destul de tarziu…
    Mersi pentru indicatii. Ai dreptate, am mai facut stopul de la Tg Mures la Bucuresti :)) sigur gasim din Bran pana in BV :)

    Multumesc! Deja am o lista consistenta cu ture pe care vreau sa le fac in viitor :D

    Da mai intai sa termin de povestit toate turele pe care le-am facut vara asta … ca dupa aia mi se bulucesc toate in cap :)) Urmeaza sa povestesc pe unde am fost in Retezat si in Fagaras :D

  10. Minunata povestire. Mi-a adus aminte de tinerete cand ma tineau “balamalele”. Bine faci ca mergi acum cand te tin ” oscioarele” cum zici tu.Am citit impreuna cu sotul meu si am fost fascinati de frumusetea locurilor prin care ai trecut. Mulumim pentru plimbarea virtuala…Acum stiu cand imi e dor de o plimbare intru la tine si la tine pe blog sa vad pe unde mai pot sa ma mai plimbi. E al doilea blog care m-a incantat pe aceasta tema. Toate cele bune si Dumnezeu sa va pazeasca pe unde “hoinariti”. Carmen

  11. Uau! Felicitari! Stiam eu ca esti tare… dar parca nu credeam ca esti asa de tare! Glumesc…

    Imi creste inima cand vad cum iti urmaresti si iti atingi visele si asta ma face sa ma gandesc ca o sa reusesc si eu la un moment dat. :D

    Ma bucur ca “inveti, te dezveti si reinveti” cate ceva cu fiecare tura! La cat mai multe!

  12. Saru’mana Gabi! Sigur o sa reusesti!

    Si uite, ca sa nu mai fii suparata pe mine, la cererea publicului, voi face luna asta sau luna viitoare un fel de tura de initiere pentru cei ce m-au solicitat, si esti desigur invitata si tu. :)

    Nu am anuntat inca pe nimeni, esti prima ;), pentru ca inca nu m-am hotarat asupra traseului.
    Vii, nu? :)

  13. Foarte faină descrierea. Am făcut şi eu traseul ăsta şi vreau să-l mai fac. Din pacate nu am atata talent la povestit :)

  14. Hi!

    Thanks for the great photos!

    Am I right that Jepii Mici is the “blue cross” track? I plan to walk over several tracks in the nearest days from Busteni =)

  15. am dat din intaplare peste blogul tau cautand informatii despre traseul JEPII MICI si am fost placut suprins despre articolul pe care l-ai scris pe acest blog.L-am citit pe tot si nu am putut sa nu observ umorul cu care ai descris unele intaplari si personaje din timpul parcurgerii acestui traseu.Pozele care le-ai atasat ma fac sa imi doresc si eu sa parcurg acest traseu si sper sa o fac cat mai curand.O sa urmaresc in continuare acest blog pentru ca este foarte interesant.in final vreau sa iti recomand si 2 trasee frumoase pe care le-am facut in anii tracuti si care zic eu sunt interesante : 1.parcul national cozia – traseu : manastirea stanisoara(720 m) – vf.cozia ( 1668 m )
    2.parcul national ceahlau – traseu statiunea durau(930m) -vf toaca(1900m).Toate cele bune.

  16. Yes, Jepii Mici is marked with a blue cross. Sorry for the late answer but I was on vacantion till yesterday! Hope you had a great time in Busteni and Bucegi mountains!

  17. Marian, mersi foarte mult pentru aprecieri! Sper ca vei gasi informatii utile pe blogul meu si pe viitor! Vreme buna pe Jepii Mici iti doresc, si nu numai!

    Si mersi si pt recomandari! In Cozia nu am fost inca iar in Durau tocmai de am fost weekendul asta, insa vremea rea nu mi-a permis sa urc decat pana la cascada duruitoarea. Planuiesc insa sa ma intorc cat mai curand sa-mi dau restantele :)

    Numai bine!

  18. Un mic sfat pentru cand te intorci sa iti dai restantele :),incearca sa urci pe la cabana fantanele-piatra lata-panaghia-toaca si sa cobori pe traseul cu cascada duruitoare.este mai putin solicitant deoarece de la duruitoare incepe un urcus mult mai abrupt pana la dochia.eu am coborat pe traseul cu cascada si m-am bucurat nespus ca nu am facut asceniunea pe acolo.Iti urez mai mult noroc cu vremea pentru viitoarele calatorii.O zi buna in continuare

  19. Esti foarte prompta cu raspunsurile.Ce ma surprinde pe mine este cat de bn povestesti, nu as zice ca ai terminat o facultate tehnica ; eu am terminat tot constructii dar nu ma vad povestind si scriind intr-o asemenea maniera.oare ai ti-ai gresit vocatia? :))

  20. Da, pai cand sunt “calare” pe calculator, sunt, cand nu… nu.. :P
    Tocmai ce m-am intors din concediu si timp de 16 zile nu am vazut calculator deci acum sunt “calare” :P

    Eu sa stii ca am ajuns deja la concluzia ca mi-am gresit vocatia :P
    Nu stiu cat talent am la povestit pt ca scriu cum imi vine sincer.. dar ma bucur ca unii apreciaza ce fac eu pe aici :P

    De mostenit sigur o mostenesc pe mama, care e pe partea umana, dar uite ca am si jumate de parte reala in mine (de la bunicu) pt ca ma pricep bine si la cifre deci.. sunt cam strutocamila probabil :P

  21. eu zic sa te apuci de scris pe bune ca pana la varsta de 70 de ani cand o sa vrei sa urci cu nepotii pe munte sa ai si un ghid al traseelor trait chiar de tine ;)),nepotii o sa aprecieze informatiile…

  22. Or sa zica nepotii:mamaie noi ne bagam sa facem jepii,cred ca o sa ne astepti in busteni ca nu avem chef sa te caram in spate in caz ca nu te mai tin picioarele…si asa avem rucsacele grele ;))

  23. Foarte frumos povestit……am citit tot cu mare interes si mi-au placut mult si acele faze comici:)) vreau si eu sa merg la cruce si de 3 saptamani tot amanam din cauza vremii. sper sa se faca frumos ca sa pot ajunge anu asta acolo. la fel ca tine am auzit vorbe cum ca e foarte greu de urcat, ca trebuie sa fi alpinist sa ajungi acolo si ma cam speriasem, dar dupa ce am citit experienta ta mi-am dat seama ca traseul e ok. e munte si e logic sa nu te plimbi pe acolo in tocuri ca pe marile bulevarde :))……felicitari pt blog si pt ca dai astfel de informatii pretioase si altora!

  24. Multumesc mult de tot! Ma bucur daca te-au ajutat articolele mele!

    Iti doresc multa multa bafta cu vremea si sa ajungi acolo unde iti doresti!

    Jepii mici.. ai prins ideea.. cu atentie sportita si cu echipament corect (bocanci, etc) nu sunt probleme; si daca nu ai rau de inaltime si nu ti-e frica de portiuni cu lanturi si cabluri, nu o sa ai nicio problema. Carari cu soare iti doresc!

  25. bocancii sigur ii iau ca doar asa merg pe munte, de cabluri nu imi e frica, dar cu rau de inaltime e o problema, ca ma cam ia cu ameteli, dar incet si cu grija sper sa fie totul bine. carari cu soare si tie!catalina

  26. Ok, pai sa ai grija atunci cu portiunile expuse. Sper sa fie bine! Daca ai mai fost pe carari inguste si cu “prapatie” intr-o parte, n-ar trebui sa ai probleme!

    Spune-mi cum a fost cand te intorci! :)

  27. revin….maine dimineata plec spre busteni cu trenul de 6 din brasov. sper sa ajung acolo in jur de 7:30 si apoi sa incepem sa urcam daca vremea va fi ok. o intrebare am totusi. sti cumva cum as putea afla despre starea vremii pe varf, de la brasov? ca sa nu fac drumul degeaba pana acolo? ca netu mai tare m-a zapacit pt ca fiecare site da altceva. catalina

  28. bai, am ras cu lacrimi. i-ai descris foarte bine pe cei pe care ii intalnesti pe acele trasee din bucegi.
    eu am facut traseul pe jepii mari pt ca atata m-au speriat cu jepii mici incat am zis ca eu nu am ce cauta acolo ca nu vreau sa mor. De la cabana Omu’ noi am coborat si am ajuns in Bran. Drumul este foarte frumos. Habar n-am sa-ti spun de traseu, marcaje. oricum asta s-a intamplat acum ani de zile. Amintiri din copilarie, dar mi-e asa un dor de munte.

  29. Superba si curajoasa alexandra! Te-as face niste ture prin bucegi sau piatra craiului, dar… numai noi doi!Spor la drum si nu uita, fagarasul e cel mai spectaculos..si periculos, ce-i drept!

  30. stiu si eu? ne om fi intalnit vreodata prin muntii patriei sau aiurea? oricum, cu sau fara aprobarea logodnicului tau, te-as face niste munti, lucru sigur!spor spre inaltimi si pericole cat mai putine iti urez si… mai vorbim!

  31. aaa, si te-as invita in apuseni. e cel mai interesant areal din romania.peisaje inegalabile, amintiri de neuitat, trasee superbe si pesteri mai numeroase ca ciupercile, pentru toate categoriile de interesati. acolo, odata ajuns, iti doresti sa nu te mai intorci niciodata la ,,civilizatia,, urbana… pentru ca e un paradis.

  32. hehe, pai ce crezi ca n-am fost? :)
    ghetarul scarisoara, pestera ursilor, cetatile radesei, cetatile ponorului, cheile galbenei, focul viu, lumea pierduta.. sa mai zic? :)

  33. frumos, m-a trimis inapoi in timp pe vremea cand umblam pe acolo si aveam 17 ani.. dar asta a fost de mult-mult-mult

  34. frumos, dar esti cam stresata papusa. am vrut sa citesc un articol despre cum sa urci pe jepii mici dar am dat tot de cancan. ce te astepti sa gasesti in zona de munte cu cea mai mare densitate de turisti? vrei sa scrie scarpa si mamut pe toti?

  35. Si eu am sa fac traseul asta in cam 5 zile mai exact:) sunt foarte nerabdatoare si caut de cv timp poze de pe traseu . Foarte frumos si interesant . Si chiar dak unii te critica ca supui una alta de celelalte persoane care pleaca asa caine surd la vanatoare … chiar asa e !!!

  36. Draga… Anonim… in primul rand eu nu sunt “papusa” :) Desi iti multumesc pentru asociere, este foarte flatanta :)

    In al doilea rand, nu sunt deloc stresata. N-o sa-ti vina sa crezi cat stres poate sa iti ia de pe umeri mersul pe munte :) sunt chiar foarte NEstresata, dar multumesc pentru ingrijorare.

    Ce ma astept intr-o zona de munte cu prea multi turisti pe metrul patrat? Putin creier! Ar fi super daca lumea n-ar mai lua muntele in deradere si nu s-ar mai juca pe trasee…

    Nu, nu vreau sa scrie scarpa si mamut pe toti! Nici pe mine nu scrie asta! Niste bocanci de doamne ajuta cred ca are bani sa-si ia orice jmecher care umbla pe acolo cu “conversi”..

    Ma rog, nici nu stiu de ce ma deranjez sa raspund, ca oricum imi racesc gura de pomana cu “Anonimi” din astia care lasa astfel de comentarii…

    Daca chiar cautai un articol despre cum sa urci pe jepii mici, luai aminte la tot ce am scris eu in articol, si taceai din gura. Eventual daca inca aveai intrebari, intrebai. Dar se pare ca tu vroiai de fapt sa afli cum sa urci pe jepii mici in adidasi… Iar la asa ceva nu pot sa raspund…

  37. Felicitari in primul rand pentru tot cea ce faci…..si referitor la treseul jepii mici,poate e mai bine asa ,sa se scrie povesti infricosatoare despre dificultatea traseului,poate asa nu se mai aventureaza tot felul de ciudati pe acest traseu….am fost weekendul trecut si am ramas cu gura cascata cand un domn cobora cu un copil de maxim 3 ani pe spate …..sincer m0am rugat sa ajunga jos intreg

  38. Este incredibil blogul tau, abia l-am descoperit si citesc cu sete si cu mare placere. Urmeaza sa-mi cumpar echipament montan, am fost ultimii ani pe munte si m-am indragostit nebuneste de el (am facut trasee destul de lejere). Planuiesc sa iau un cort, saci de dormit si rucsac. Iti pot cere niste sfaturi? Unde pot gasi un cort de calitate, dar la un pret rezonabil ? La fel si in cazul rucsacului.. nu am un buget foarte mare, dar as vrea totusi ceva de calitate. Sper sa ma poti ajuta cu un sfat. O zi cat mai frumoasa!

  39. Buna Nessa! Multumesc mult de tot! Ma bucur ca iti place!

    Eu iti recomand corturile Trimm sau Husky, sunt f bune si destul de usoare, iar raportul pret/calitate e bun. Gasesti la Nootka, Ascent, Alpinexpe, Mormota.

    Pentru rucsac, noi avem un Milo Lahap de care suntem f multumiti, Am facut un review aici: http://www.bloguldecalatorii.ro/2013/07/review-rucsac-milo-lahap-45-l.html

    Daca nu, poti incerca si Quechua de 40 l, am eu si e destul de bun.

    Inainte sa cumperi ceva, citeste te rog ce am scris aici despre rucsac, cort, saci, etc:

    http://www.viajoa.ro/altele/ghidul-calatorului-rucsacul
    http://www.viajoa.ro/sfaturi-si-idei/ghidul-calatorului-sacul-de-dormit
    http://www.viajoa.ro/sfaturi-si-idei/ghidul-calatorului-cortul

    Multa bafta si la cat mai multe trasee!

  40. Iti multumesc mult pentru raspuns, deja am dat copy-paste intr-un Word la toate sfaturile de la “Ghidul Calatorului”. In weekend ma duc pana-n Decathlon. Lasasem un comentariu mai devreme la articolul cu cortul, in care intrebam care sunt zonele ok de amplasat cortul (si ceva intrebari referitoare la animale salbatice), dar poate imi vei raspunde acolo.
    Inca o data multumesc frumos, si ca ultima intrebare, cum se prezinta traseul Jepii Mici pt un incepator?

  41. Cu placere! Ti-am raspuns acum si acolo :)
    Jepii Mici nu e chiar un traseu indicat pentru incepatori. Are cateva portiuni delicate (asa cum am mentionat si in articol) insa care se pot depasi cu atentie.

    Singura problema e sa nu te inhami cumva la ceva ce este peste puterile tale.

    Daca citesti cu atentie jurnalul si crezi ca te-ai descurca, mergi. Bafta cu vremea!

  42. Buna! Incep prin a-ti spune ca ti-am descoperit blogul acum cateva saptamani si de atunci nu ma mai satur sa-l citesc, e ca o carte din aia pe care nu poti sa o lasi din mana. Am fost in septembrie la munte si am urcat pe Transbucegi pana la capat, apoi am luat-o la pas spre Babe si Sfinx. Nimic deosebit. De acolo am pornit spre Crucea Caraiman. Mentionez ca nu mai fusesem niciodata la munte si nici nu ma stiam pasionata de hiking si mers pe jos cu orele. De la Crucea Caraiman am dat sa ne intoarcem spre Babe dar am gresit poteca si am ajuns pe ceea ce aveam sa aflu ca se cheama Brana mare a Caraimanului, dupa indelungi cercetari pe net. La momentul respectiv habar nu aveam pe ce merg si unde ma indrept dar pentru ca nu eram singura am zis ca decat sa ne intoarcem, mai bine mergem asa, ca undeva tot trebuie sa iesim. Ne cam lipseste o tigla pe casa ce-i drept…Nici echipament nu aveam, adica eram in adidasi, nu boncanci, telefoanele ne murisera de la atatea poze si apa era cam pe sfarsite (adapasem un catel pe care il gasisem la Cruce). Cand am ajuns la cotitura de care povestesti am zis ca nu-i adevarat si daca nu erau cablurile de otel din stanca nu ma incumetam sa trec pe acolo. Cel mai frica nu-mi era de poteca si de faptul ca nu stiam exact unde mergem, ca mi se parea ca suntem prea jos fata de cabana Babele pe care o vedeam, si era si vreo 5 ceasul. Deh, incepatori. Pana la urma am iesit de pe Brana, am ajuns pe traseu nemarcat (nu ca stiam ceva despre marcaje atunci :)) ) si cu chiu cu vai am ajuns la Babe. Mi-a fost frica dar mi-a placut maxim! De atunci m-am indragostit iremediabil de munte. Iti citesc blogul in fiecare zi si mi-am facut si eu un wish list micut :D

    Felicitari pentru tot ce faci si pentru cum scrii, esti o adevarata sursa de inspiratie!

    • Carmelina, iti multumesc frumos ca ti-ai rupt cateva minute sa-mi scrii si pentru apreciere :)

      Povestioara ta mi-a adus aminte de sentimentele pe care le-am avut si eu la inceput. Nici eu nu ma stiam inainte pasionata de asa ceva, iar acum nu pot sa traiesc fara :)

      Probabil ti-ai dat seama din tot ce ai citit pe blogul meu pana acum, imi doresc din suflet sa transmit oamenilor iubirea pentru munte, si sa-i ajut, indirect sau direct, sa porneasca si ei pe poteci, sa invete cat mai multe despre munte, sa respecte natura si sa se echipeze corespunzator.

      Fiind la inceput, nu aveai de unde sa stii despre marcaje, trasee, echipament, si ale asemenea. Insa important e sa vrei sa inveti, si data viitoare cand vei merge pe munte, vei avea o experienta si mai frumoasa.

      Daca ai vreodata nevoie de orice sfat, sau ai intrebari despre trasee, echipamente, etc, poti oricand sa imi scrii, ori aici, ori pe email, si cu cel mai mare drag iti voi raspunde :) In masura in care o sa stiu si eu, desigur :)

      Carari cu soare iti dorect!

  43. Iti multumesc frumos pentru ajutor, cu siguranta o sa am nevoie! Chiar ma gandeam sa-ti scriu pe mail cu putin timp inainte de urmatoarea vacanta, dar pana atunci mai e de asteptat :(

    Intre timp m-am documentat si eu despre marcajele traseelor, ce inseamna fiecare, si am prins putina “experienta virtuala” citindu-ti blogul, mai ales ca sunt atatea detalii pe cat de frumoase, pe atat de utile. Data viitoare clar plec echipata corespunzator, cu harti si busola si cu un aparat foto, ca nu mai facem abuz de telefoane si sa iasa si poze frumoase.

    In aceeasi vacanta, pentru ca stateam in Predelut, langa Bran, am incercat sa urcam si pe varful La Om. Google maps ne dadea cel mai apropiat traseu cel care trece prin satele Magura si Pestera, cred, ca am mers intai la Pestera Liliecilor si apoi, pe acelasi drum am urcat si mai sus, pana nu s-a mai putut merge cu masina. Conform indicatoarelor trebuia sa facem vreo 3 ore pana pe varf dar pentru ca plecasem foarte tarziu, si statea sa ploua, pe la 4 jumate eram in Poiana Grindului, daca nu ma insel, si nu parea deloc aproape varful, asa ca am decis sa ne intoarcem :( Abia dupa aia am vazut traseul pe care l-ai facut tu si mi l-am trecut pe wish list, desi prietenul meu se teme de La lanturi :)) Si pe Moldoveanu vreau sa urc si sper sa ajung acolo, chiar daca Spintecatura Moldoveanu arata destul de creepy. Oricum, primul target e Varful Omu, mi se pare cel mai accesibil pentru niste incepatori ca noi.

    Mi-a iesit un comentariu kilometric, m-a luat valul :))) Am sa-ti mai scriu cu siguranta. Abia astept povestile noi de pe blog :)

    Carari cu soare si voua si cat mai multe plimbari frumoase!

    • Cu multa placere!

      La fel de importante ca hartile sunt si bocancii si imbracamintea, poate cele mai importante.

      Asa ca daca tot mai aveti de asteptat pana la urmatoarea iesire, intre timp puteti sa va cumparati ceea ce va lipseste sau sa va asigurati ca aveti macar minimul necesar (bocanci, haine si rucsaci de munte, etc). Daca ti-este ceva neclar, nu ezita sa ma intrebi.

      Inainte de a face traseul “la lanturi” din Piatra Craiului, incercati trasee cu lanturi/cabluri un pic mai usurele, cum ar fi Jepii mici. Desigur, nu trebuie subestimat nici acesta, este un traseu solicitant si pe alocuri dificil, dar porniti de acolo. Cum spuneai si tu, traseele spre Omu precum si altele din Bucegi (dar si din Ciucas si Piatra Mare) sunt mai accesibile pentru incepatori. Dupa ce capatati un pic de experienta pe acolo, puteti trece si la Piatra Craiului si alte masive. Incearca sa te inspiri un pic si sa vezi care e ordinea in care am parcurs si eu diverse trasee, pentru ca si eu a trebuit sa incep de jos si treptat sa capat experienta. Aici poti vedea turele facute de mine in ordine cronologica: http://www.bloguldecalatorii.ro/p/ture.html

      Nu e problema cu comentariile kilometrice, si ale mele sunt la fel :)

  44. Multumesc pentru sfat! Si eu ma uit cu jind la Jepii Mici de cand ti-am citit articolul. Vom incepe cu traseul asta, sa vedem cum ne descurcam si daca e totul bine “atacam” si varful La Om. Si pentru alte trasee am sa ma inspir de la tine, iar ordinea cronologica ma ajuta mult sa-mi dau seama cu ce ar trebui sa incepem.

    Mie una mi-ai transmis din plin iubirea pentru munte si dorul de duca si de aventura si sper ca toti cei care iti citesc blogul sa porneasca in drumetii si sa respecte locurile extraordinar de frumoase pe care le exploreaza. Sper sa inteleaga cat mai multi oameni mesajul si sa-l transmita mai departe.

    Nu mai stiu in ce articol, parca in cel despre Negoiu, spuneai ca muntele e al tuturor sau mai bine zis, al nimanui, si trebuie respectat. Mie nu mi-a venit sa cred cand am vazut sticle de plastic, ambalaje si chiar sticle de alcool la Crucea Eroilor…

    Inca o data, multumesc mult pentru sfaturi! Iti doresc aventuri frumoase si vreme senina!

    • Multumesc mult, Carmelina!
      Inseamna mult pentru mine ca mesajul meu a ajuns la tine :)
      A nu lasa gunoaie pe munte inseamna, pe langa respect pentru munte, si respect pentru ceilalti oameni si, nu in ultimul rand, propria persoana.
      Multi nu stiu lucrurile astea, dar cu putin ajutor si bunavointa, pot invata. Sa speram ca din ce in ce mai multi oameni vor intelege mesajul si il vor aplica.

  45. Bună Alexandra! Am citit cu atenţie şi plăcere despre aventura ta pe Jepii Mici. Îmi poţi spune, te rog, dacă e nevoie de ham şi funie pentru acest traseu? Şi spune-mi în detaliu, te rog, cum se ajunge pe traseu de la gara Buşteni!

    Îţi mulţumesc!

    • Buna Radu!
      Nu, nu este nevoie de echipament special, este un traseu marcat.
      Cand iesi din Gara Busteni faci stanga si mergi pe DN1 pana la strada telecabinei. Traversezi DN1 si urci pe strada telecabinei pana sus de tot, treci de statia telecabinei si mai urci un pic pana ajungi la intrarea in padure. Urmaresti marcajul cruce albastra, ar trebui sa apara chiar de la gara din loc in loc. Uite, vezi aici pe google maps exact cum ajungi la intrarea in traseu: https://goo.gl/maps/82FuF

    • Auch!!!! :P Dar e bine ca s-a terminat cu bine…
      Important e sa invatati din asta! :)
      Carari cu soare si ture cat mai frumoase va doresc!
      Astept vesti :)

  46. Buna.
    Doresc sa merg cu familia sambata urmatoare de la Busteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman. Cum este traseul?
    Urcam, stam 30 min si apoi coboram, pastram traseul.
    Am mai fost pe acolo acum 5 ani, numai la coborare, a fost superb, stiu ca am avut febra musculara cateva zile, destul de puternica, cu toate ca sunt obisnuit cu efortul.
    Multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *