România: M. Piatra Mare – Canionul Șapte Scări & Cabana Piatra Mare (iul 2010)

Data: 3 iulie 2010

Traseu: Halta Timişu de Jos – Dâmbu Morii (690 m) – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare (1630 m) (  – 5h)

După ce am visat 2 ani la Canionul Şapte Scări, a venit si momentul mult visat la început de iulie. Am pornit intr-o tura de 2 zile in Piatra mare, cu campare sâmbătă seara lângă Cabana Piatra Mare (1630 m).

Am mers cu trenul (personal), ăla de merge ca melcu’, dar e singurul care opreşte în Halta Timişu de jos. De acolo se merge pe DN 1 în direcţia Braşov, aproximativ 30 de minute, după care se face dreapta, la Dâmbu Morii. Aici este un magazin dacă aveţi nevoie să cumpăraţi ceva (apă, ceva de mâncare..).

Un pic mai la deal există şi o chestie care se cheamă CAFE BAR :)))), un fel de cotineaţă a unui nene, care are şi găini, şi pisici… dar şi cafea, după cum se şi cheamă.

Am mers în tura asta cu un grup de pe carpaţi, care mi-a plăcut tare mult. După ce trupa a terminat cu cicoarea magica ca Cafe Bar, am pornit la drum. Mergem cum îmi place mie cel mai tare, pe lângă pârâu, şi încerc să mă relaxez cu sunetele apei şi ale pădurii îmi încântă urechile şi ca să uit un pic de durerea de spate care s-a instalat destul de repede…

La soare era deja foarte cald, însă intram repede în pădure şi răcoarea ne liniștește un pic.

Într-o ora am ajuns la Canion. E destul de multă lume aici, unii care au urcat deja şi s-au întors să mai caşte gura, alţii se gândesc dacă să se încumete… şi alţii ca noi care fac o mic pauză înainte de urcare şi se echipează.

Mi-am pus repejor husa pe rucsac şi pelerina pe mine şi am fost gata de urcat.

De aici s-a cam rupt firul. Urcam fiecare scară cu inima în gât de fericire, aşa de tare îmi plăcea. Ajungeam sus şi rânjeam cu gura până la urechi de parcă eram un copil mic care a primit o jucărie nouă.

Scara cea mare evident mi-a plăcut cel mai tare! Pelerina s-a dovedit a fi utilă, mai ales că la începutul scării parca mi-a turnat cineva o găleata pe mana stângă. A fost super fun! Mi-am udat un pic şi pantalonii dar s-au uscat repede.

Când s-a terminat eram încă toata un zâmbet, însă mi s-a părut că a fost mult prea scurt (30 min). Vroiam sa „mă mai dau o dată”, şi înc-o dată… :)

După o mică pauză la intersecția de trasee am pornit urcuşul prin pădure. Două ore am urcat, cu o singură pauză, în rest urcat continuu, fără nicio porţiune pe curbă de nivel sau aşa..

A fost destul de greu, am umblat numai prin pădure, ceea ce în momentul ala însă, nu mă deranja, pentru că am fi murit de cald dacă eram în bătaia soarelui, însă a fost fain ca am ieşit direct la cabană, fără să o vedem de la 1 km distanţa cum am păţit pe Jepi cu Cabana Caraiman sau la Omu, de mi se părea că nu mai ajung o dată la cabană.

Puţin înainte de ora 16 am fost la cabană. Eram destul de obosita dar mi-a dispărut orice durere când am văzut cu ochii mei „curtea” cea verde a cabanierului. Efectiv îmi venea să mă tăvălesc pe jos, prin iarba aia aşa verde, măgarii i-au fugărit de colo acolo de i-am înnebunit ca să le fac poze, câinii de la cabană mi s-au părut bestiali, mai ales că ştiu să dea “lăbuţa” … genial!

Imediat ce am ajuns ne-am găsit locuşorul nostru şi ne-am montat corturile. A ieşit o tabără tare frumoasă, de care am fost tare mândră.

Toată ziua cerul a fost destul de senin, din ce puteam să văd printre copaci în pădure, însă când am ajuns la cabană norii de ploaie se cam adunaseră şi s-a renunţat la traseul până pe vârf, de teamă să nu ne prindă ploaia, şi mai ales că nu era nicio treabă dacă ajungeam sus şi nu vedeam nimic. Şi bine am făcut, pentru că mai târziu a început să plouă serios.

Am avut totuşi timp să stăm un pic pe izoprene pe iarba, în faţa cabanei, dar apoi a început să picure şi ne-am refugiat în cabană. A plouat în vreo 2 reprize, după care a început zdravăn, de nu te mai vedeai om cu persoană afară. Am avut însă parte de un spectacol extraordinar de culori într-o pauză dintre primele ploicele, în care am prins şi un curcubeu. Toata lumea îşi înşfăcase aparatul şi făcea poze de zor, de parcă era şedinţă foto. :D

Pe urmă am intrat în cabană, unde s-a jucat cărţi şi s-a râs pe burtă, unii cu alţii, unii de alţii.. :)))

Pe la 9 jumate însă, am decis să mă duc la cort, chiar dacă ploua. Bineînţeles că m-am udat ca naiba, chiar dacă aveam geacă, şi că peste 30 de minute ploaia s-a oprit. Parcă îi şi vedeam pe măgarii ăia cu o pancarta pe care scria Jackass (adică eu, desigur), ca la MTV.

Un somn tare dulce am avut, cu micile excepţii când mă trezeam să mă târăsc ca o râmă, pentru că alunecam la vale, dar m-am simţit mult mai bine când am aflat dimineaţă că nu am fost singura. :)

Data: 4 iulie 2010

Traseu: Cabana Piatra Mare (1630 m) – Peştera de Gheaţă – Dâmbu Morii (690 m) (  +  ) – Halta Timişul de Jos (4 h)

La 5 dimineaţa a început iar ploaia şi mă imaginam cu strâng cortul pe ploaie şi mergem plouaţi pe traseu. Din fericire nu a durat mult, şi am mai şi dormit până pe la 7. Când am deschis ochii şi mi-am dat seama unde sunt, am scos repede capul din cort să fac o poză şi să miros aerul curat de munte.

Vremea nu mai era chiar aşa bună, însă măcar nu mai ploua. Iar peisajul…. peisajul era superb. În vale, printre culmi, dansa ceaţa. Mă moşcăiam să strâng bagajele, când a început iar să picure un pic şi am băgat o viteză de m-am încălzit instantaneu. S-au oprit norii şi m-am dus să mă cocoţ pe ceea ce credeam eu că e vârful meu, adică vf. Puşcaş. M-am cocoţat eu mândră, dar acasă uitându-mă pe hartă mi-am dat seama că vf. meu era un pic mai încolo, nu aşa aproape de cabană. Eh….

La 9:30 am pornit pe banda albastra spre Peştera de Gheaţă. La început traseul merge un pic prin bălării, unde n-am putut decât să mă bucur ca am pantaloni lungi pe mine :)

 Cabana Piatra Mare (1630 m) – Peştera de Gheaţă (1500 m): 1 h 

După o oră am ajuns la indicatorul care arată spre peşteră. Aici am lăsat rucsacurile şi am coborât câteva minute până la gura peşterii. Dacă nu scria cu roşu pe perete, nici că ţi-ai fi dat seama că prin crăpătura aia super îngustă se intră într-o peşteră. Nu citisem nimic despre această peşteră şi nu mică mi-a fost mirarea să văd în ce constă de fapt. În peştera asta nu se INTRĂ, ci se URCĂ / CAŢĂRĂ. Când am văzut săritorile alea, am zic că nu-i adevărat.

 

Ne-am împărţit în 2 grupuri a câte trei, pentru că nu puteam intra toţi 6 o dată. Prima dată am intrat eu cu Răzvan (organizatorul turei) şi cu încă o colegă de tură, Dana.

Noroc cu Răzvan că a fost aşa de convingător (sau poate am eu foarte multă încredere în el) astfel că am fost super hotărâtă să încerc, mai ales că a zis că mă ajută :)

La două dintre săritorile alea am crezut că e imposibil să le urc, deşi Răzvan le urca înaintea mea, dar el se căţăra de parcă era păianjen, aşa că nu se pune.. :)))

De la un punct încolo am avut mari dubii că mă voi întoarce întreagă, mai ales când mă gândeam la coborâre. Însă cu ajutorul lui Răzvan, bineînţeles, am ajuns atât eu, cât şi cealaltă colegă care a intrat cu noi, foarte întrege, înapoi la baza peşterii. M-am murdărit ca un porc, bineînţeles, pentru că atunci când apelezi la metoda foarte tehnică de a te da jos punându-te în fund, e cam inevitabil să nu iei pe pantaloni tot noroiul. Pantalonii mei super moi de polar arătau jalnic, aveam mizerie pe sub unghii, dar ce mai conta? Mi-a plăcut la nebunie şi asta e tot ce contează!

Cristi a intrat după noi 3 în peşteră, singur, pentru că ceilalţi doi au renunţat. Mi-a fost tare frică pentru el, pentru că trebuia să se descurce singur, nu ca mine, care am mers pe indicaţiile lui Răzvan. La ultima săritoare, unde pe mine m-a luat Răzvan în cârcă mi-a dat mari emoţii, dar până la urmă a reuşit. Pfiu!

Sincer, nu recomand nimănui să încerce să intre în această Peşteră, decât dacă le are cu căţăratul. Problema este că se poate aluneca extraordinar de uşor şi odată ce ai căzut, locul fiind foarte strâmt (erau locuri în care nu puteam trece doi unul pe lângă celălalt nici dacă ne chinuiam) şansele de lovire la cap (şi nu numai) sunt foarte mari şi nici nu te opreşti imediat, te poţi duce repede la vale, pentru că nu prea există porţiuni drepte, ci majoritatea sunt în pantă.

 Peştera de Gheaţă (1500 m) – Dâmbu Morii (690 m) – Halta Timişul de Jos: 2h 30

Apoi am urcat înapoi la rucsacuri şi ne-am continuat traseul pe punct roşu, destul de repejor până la Şirul Stâncilor, pentru că ne grăbeam să prindem trenul, singurul care mai oprea în haltă pe ziua aia. La Şirul Stâncilor din nou mi-a plăcut tare mult, mă picura în cap, probabil pentru că se scurgea apă de pe perete după ploile ce căzuseră, dar din nou, nu mai conta, şi nu mă deranja câtuşi de puţin. Eu erau ocupată să casc gura la peretele ală imens, care părea că nu se mai termină.

Când am ajuns jos şi n-am uitat în urmă să vedem de unde venim, sus se vedea că se rup norii. Ne-am gândit la colegii veniţi cu maşina, de care ne despărţisem sus ca să meargă pe vârf, pentru că ei nu se grăbeau la vreun tren, şi ne-am dat seama că probabil i-a prins ploaia. Ei, dar sunt băieţi mari, aşa că s-au descurcat. :)

Jos la Dâmbu Morii am ajuns pe la ora 13. Erau tot felul de muzici şi grătare în toi, aşa că am luat frumos direcţia haltei, cu gândul să mâncăm câte ceva când ajungem acolo.

Cu 5 minute înainte să ajungem în haltă a început să ne plouă şi pe noi cu găleata. Aveam noi pelerine, dar când am ajuns în haltă şi ne-am dat seama că nu e nici un adăpost sub care să ne băgăm…. am început să căutăm soluţii. Cea mai la îndemnă fiind, evident, nişte boscheţi :)))

La început am fost destul de sceptici, însă când am văzut că înăuntru chiar nu ploua, ci doar picura din an în paşte, ne-am luat în primire boscheţii. Nu era doar nişte simpli boscheţi, ci un fel de copaci / boscheţi care formau efectiv un cuib, care se vedea ca a mai fost folosit şi în alte ocazii si de alţii, probabil tot pe timp de ploaie.

Ne-am pus frumos 2 izoprene pe jos, am pus-o de un picnic şi am mâncat. Noi aveam o treabă doar, ce naiba? Cu sandvişuri, cu borcane de zacuscă cumpărate de la magazin, Răzvan cu o supă şi piure la primus… Ce să mai, a fost de pomină, şi atunci mi-am dat seama că aşa de multe lucruri faine am făcut şi am văzut în doar doua zile, încât a făcut ca asta să fie o tură pe care probabil n-o s-o uit nici la 70 de ani, când sper eu, o să merg cu nepoţii pe munte şi o să le zic despre tura asta.. „Să vă povestesc maică, io când eram în tinereţe……”

Ce am învăţat azi:

  • Musai trebuie cel puţin 1 pereche de şosete în plus, în rucsac.

Sfat: Dacă aveţi şosete uscate dar bocancii sunt uzi de la ploaie, puneţi nişte pungi de plastic peste şosetă, şi apoi băgaţi piciorul în bocanc.

Credeaţi că aţi scăpat de măgari? :)))

0

23 comments

  1. Frumos curcubeul si magarusul Alexandra.Sper sa mergem si noi intr-un weekend la “Canionul 7 Scari”, nu am mai fost de ceva ani buni, sa tot fi fost de prin anii studentiei, deci chiar ca au trecut multi ani de atunci caci am avut si intalnirea de 10 ani de ceva vreme. Cred ca acum tot traseul e foarte schimbat fata de atunci. Dorina.

  2. EU SUNT DIN BRASOV DAR VREAU SA VA SALUT SI SA VA SPUN CA EXPERIENTELE LA SAPTE SCARI SUNT UNICE EU AM FOST DE DOUA ORI ZIUA SI ODATA NOAPTEA SI PIATRA MARE ESTE O EXPERIENTA CARE PRIN VOI AM O TRAIESC SI ACUM SALUTARI DIN BRASOV

  3. Super, abia astept si eu sa ajung la Sapte Scari. Am mai avut 2 tentative, deci am ceva timp de cand ma tot gandesc la el, Anul asta sper sa anu mai scape!

  4. Ai idee cum pot afla daca canionul este practicabil in prima parte a lunii aprilie? nu de alta dar cele mai recente poze din canion pe care le-am vazut(jumatatea lui martie) contineau un strat generos de gheata…iar pe mine ma ard talpile prea tare ca sa pot astepta pana in mai-iunie…
    Anda

  5. Eu zic ca poti sa mergi linistita. Eu am fost pe 2 martie (adica luna asta) si era gheata doar pe cateva trepte de la scara mare.

    In schimb era gheata pe tot traseul PANA la canion, ceea ce a fost destul de nasol, pentru ca nu aveam coltari.

    Insa in aprilie chiar nu cred ca o sa ai problema… La altitudinea aia ar trebui sa fie temperaturi pozitive..

  6. Traseul este unul frumos, mergeam foarte frecvent in anii 1991-1996, in perioada studentiei. Pentru cine este obisnuit cu trasee montane – din Vf Piatra Mare se poate ajunge in Predeal, pe traseu marcat aproximativ 7-9 ore de mers pe jos de la Noua pana in gara Predeal, daca imi amintesc bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.