Unde te trezesti inconjurat de Bucsoiu, Postavaru si Crai

Chiar dacă deja s-a făcut martie, zăpada care a căzut zilele astea mi-a amintit că nu am povestit nimic despre ultimele zile din anul 2009 şi primele din anul nou. În mare parte fiindcă nu am făcut nimic. Sincer. Am stat degeaba, admirând locul în care mă aflam. Şi deşi îmi părea rău că vremea nu era deloc prielnică pentru ture, mi-a prins tare bine un moment de respiro.
Aşa se face că după singura zi cu adevărat senină de care profitasem ca să facem o tură pe platou, pe 30 decembrie luăm rucsacurile în spate, dar nu pentru a urca pe munte, ci pentru că deja mi se pare ciudat să călătoresc pentru perioade mici de timp cu un geamantan pe care să-l târăsc după mine.

Unii ştiu deja că nu prea îmi fac planuri de Revelion, din simplul motiv că nu mi se pare un eveniment pentru care merită să mă dau de ceasul morţii. Anul asta cu atât mai mult, pentru că nu ştiam dinainte ce zile voi avea libere între Crăciun şi Revelion, nu am planificat nimic.

Întâmplarea a făcut însă să facă alţii. :)) Adică ai mei, care au închiriat o cabană în zona Râşnov, pentru un family reunion cu membri veniţi de peste graniţe. Aşa că ne-am făcut şi noi “rost” pe acolo.

Pe 30 seara, ne pescuieşte mama de la gara din Braşov, şi ne îndreptăm spre cabana cu pricina.
Nu mai ţin minte momentul în care am aflat cu exactitate locaţia cabanei, însă cu siguranţă când am ajuns, chiar dacă era deja noapte, deja ştiam că o să-mi placă la nebunie să mă trezesc aici. Deja dibuiam pe întuneric care şi ce munte e în ce parte. Mă simţeam de parcă venise Moş Crăciun, cadourile erau sub brad, dar ăştia de le ENEL tăiaseră lumina.

În ultima dimineaţă din an, mă trezesc, înşfac aparatul şi fug repede pe terasă. De departe, dar destul de aproape cât să mă gudur ca un copil (doar venise Moş Craciun şi acu era lumină, nu?), se vede clar Piatra Craiului. Restul cerului e în mare senin, însă ei poartă o coroană de nori, aşa cum aveau să rămână pentru restul şederii noastre acolo. Nu conta, că oricum nu mă duceam acum într-acolo, aşa că îi privesc visătoare, cu speranţa că la anu’ mă vor primi fără nori.

La fel era şi Bucşoiu, se ascundea prin norii deşi, de mi-a stricat toate pozele.

Later that day…

Cum ziceam şi la început, cât am stat acolo nu am făcut mai nimic, aşa că nu prea am ce să vă povestesc.

M-am distrat totuşi copios când am văzut husky-ul hooked on ATV rides. N-am văzut aşa ceva în viaţa mea. Se posta cu fundul pe ATV şi cerea să fie plimbat, după care îi fâlfâiau urechile în vânt, enjoying the ride. Fenomenal “omu”!

Pot să spun că la cumpăna dintre ani m-am bucurat enorm că mă aflam într-un loc atât de deosebit, visând la munţii care mă înconjurau, sperând din tot sufletul că la vară voi privi de colo sus spre locul în care mă aflam atunci.

Pe 1 ianuarie am plecat înapoi spre Sinaia, bucurându-ne de liniştea de pe DN1.

Cam aşa arăta cabana la care am stat, pe care o recomand din tot sufletul pentru grupuri de 10 – 12 persoane, pentru că se închiriază cu totul. Proprietarii cabanei chiar merită să le fac reclamă moka, fiindcă sunt nişte oameni cu adevărat deosebiţi, în faţa cărora când pleci, nu ai cum să nu pleci capul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *