Road Trip ‘09 : Ziua 10 – Sighisoara si biserica fortificata Valea Viilor

Blăjel – Mediaş – Valea Viilor – Mediaş – Sighişoara: 83 km

Asta e ziua în care aveam să plâng. Dar eu nu ştiam asta. Cel puţin nu când m-am trezit.
Nu de alta, dar trezirea a fost magnifică… de mult nu mă mai trezisem într-un pat normal! În sfârşit un somn tihnit…

Asta nu înseamnă că şi ziua va fi la fel de tihnită…

First, ne aşezăm să mâncăm pe terasă. Totul bine şi frumos. Cred că nu apuc să mănânc o felie şi începe atacul viespilor sau albinelor, ce naiba erau ele. De fapt atacul continuă, pentru că începând cu Stâna de vale, am fost parcă urmăriţi de aceste CHESTII deosebit de enervante.

Mai frate, mai ceva ca Hitchcock. Iar eu una, dacă văd viespe/albină la mai puţin de 2 metri, fac urât…nu aşa… Mă ridic de la masă…încerc să nu mă agit, dar drăcoasele mi se băgau efectiv în ochi… Iar din momentul în care au început să se aşeze efectiv, cu nesimţire, pe feliile pe care le aruncam frenetic pe masă când se apropiau, deja totul s-a terminat. Ce mâncat în tihnă, ce mâncat at all for that matter!
Cred că lupta a ţinut mai bine de 20 de minute, timp în care încercam să mâncam, mai pe apucate, mai pe ascunselea cu viespile, da de unde. Nici chip. Mi-am dat seama că e cazul să strângem, altfel nici nu mai plecăm, da nici nu mâncăm. Astfel masa noastră de dimineaţă a fost cumva jumătate de masă….

Bun, plecăm pachet de nervi la drum.

Ieşim din Blăjel, şi mergem spre Mediaş. Odată ajunşi la Mediaş, trebuie să facem dreapta, pe DN14B, spre Sibiu, pentru a ajunge la Valea Viilor.

Zis, mai puţin făcut. Din motive care îmi scapă, am ratat ieşirea arătată atât de GPS, cât şi de indicatoare pe care le-am văzut foarte clar, dar prea târziu, spre Sibiu, aşa că am zis: “Taci! Că merg după GPS, mă scoate el bine”. Da, vezi să nu!!!

Deci, să vă explic mai exact ce s-a întâmplat. Luându-mă eu după GPS, am intrat pe o străduţă. GPS-ul mă pune apoi să fac stânga, dar eu nu pot, pentru că e stradă cu sens unic, şi nu în sensul care îmi trebuie mie, bineînţeles. Aşa că fac dreapta. După două învârteli pe aceleaşi străduţe, îmi dau seama că “crecă nu e bine”, aşa că încerc să intru pe altă străduţă. Ioana mea îşi recalculează traseul şi îmi zice pe unde să o iau. Cristi verifică dacă ne scoate la DN, zice că da, aşa că îi dăm înainte.

La un moment dat observ în desfăşurare şi anume nişte lucrări care au loc pe strada, ghiciţi, pe care merg eu. Asfaltul se transformă în pământ bătătorit, care evident e pregătit pentru o ulterioară turnare de asfalt, aşa că merg ok cu maşina, suportând doar mici zdruncinări. Oamenii se uită la mine, eu la ei. Totul e minunat. Eu încep însă să mă gândesc că ceva nu miroase bine. Şi nu, nu era de la punga de şosete murdare.

Mă încearcă un vag sentiment de mulţumire (şi nu prea) în momentul în care intru pe o stradă cu macadam. Da, este o stradă, dar o stradă lată cât o maşină şi un pic, cu case pe ambele părţi, care este cea mai abruptă stradă în pantă pe care am mers eu în viaţa mea. Singurul meu gând, pe lângă “Doamne, scoate-ne mai repede de aici” era “Ce blestem ar fi dacă ar trebui să urc strada asta, în loc să o cobor.” The joke was on me!

Şi aflu motivul mai repede decât mi-aş fi dorit. Ajungând în capătul străzii, observ cu stupoare că strada se termină BRUSC, în faţa mea am o bifurcaţie de drumuri, care de fapt nu sunt drumuri, pentru că tot ce văd e un maldăr de bolovane, de dimensiuni considerabile, pe care nu se poate circula decât cu tractorul, şi asta cu greu cred. Iar diferenţa de nivel dintre strada pe care sunt eu şi “chestia” din faţa mea este de cel puţin 25 de cm. Nu aş vrea să-mi imaginez ce se întâmpla dacă aş fi mers pe această stradă cu viteză, şi nu aş fi oprit la timp.

Nu prea aş putea să vă explic senzaţia pe care o ai când la doi metri în faţă nu mai ai drum, şi eşti pe o stradă ca cea pe care ne aflam noi. Efectiv nu ştiam ce să fac. Datul cu spatele cred că l-am scos dinainte de calcul pentru că efectiv nu pot! Strada este mult prea în pantă pentru ceea ce ştiu eu să fac cu ambreiajul şi cu frâna. Iar de frâna de mână …habar nu am cum să mă folosesc.

Aici am început să plâng. Deci era peste puterile mele, şi nu ştiam ce să fac.
Soluţia nr. 1 a fost să batem la poarta unor oameni care să ne deschidă uşa de la un garaj, în care am calculat eu că poate aş putea da cu spatele şi să întorc, pentru că era fix acolo… Dar chiar şi aşa, mi se părea foarte greu. Vine femeia, ne deschide poarta, zice că nu suntem singurii, ceea ce sincer chiar nu mă încălzeşte absolut deloc, şi zic, hai, tre să pot!!!

Mă îmbărbătez eu, dar cam degeaba. Din prima, scap frâna şi mă apropii vertiginos de mica “prăpastie”. Great! Hai, again! De data asta reuşesc să mişc maşina, dar nu reuşesc să mă poziţionez ca să intru cu “fundul” în garaj. Deja simt că mă lasă orice putere…. Încerc iar, ambreiajul începe să miroasă a ars…. I’m fucked!!!!

Deja plâng în hohote!!! Dar, spre fericirea mea, vine şi salvarea. Cum mă agitam eu aşa, nu am observat că veniseră doi oameni şi se uitau la mine. Mie atât mi-a trebuit. Am întrebat pe unul dintre ei dacă mă poate ajuta, şi când a dat din cap că da, am zis că nu-i adevărat. Şi aşa am ajuns noi, eu pe locul din dreapta, şi Cristi pe bancheta din spate, sus în deal teferi. A dat omul cu spatele, şi ne-a scos din rahat.
I-am mulţumit cam de 20 de ori, de mai aveam puţin şi-i dădeam şi bani, şi aşa am jurat eu că n-o mai cred pe Ioana cât oi trăi.

De data asta, nu ştiu cum, dar am reuşit să ieşim la şosea, şi am luat drumul spre Valea Viilor, cu un mare bolovan luat de pe inimă.

La Valea Viilor se află o altă biserică fortificată, care din 1999 face parte din lista monumentelor protejate de UNESCO.

Pentru a ajunge aici, de le DN14B, în Copşa Mică se face stânga pe DJ142G. Drumul nu-mi amintesc să fi ridicat probleme, cred că era chiar ok.

Valea Viilor are chiar şi un site, aşa că vă invit aici să aflaţi mai multe informaţii, dacă sunteţi interesaţi.

Aici intrăm în fortificaţie, şi prima chestie care mă izbeşte este o floare/plantă foarte ciudată, pe care nu am mai văzut-o până acum, care arată cam aşa:

Care ştie cum se cheamă şi-mi zice şi mie, primeşte un premiu surpriză.

Ne facem în continuare turul de onoare pe lângă zidurile cetăţii, intrăm în biserică, întâlnim aceleaşi elemente săseşti care ne sunt deja familiare, apoi căutăm să depistăm dacă se urcă în turnul bisericii, pentru că eu aşa ştiam. Şi iată că găsim. Priveliştea este chiar drăguţă de sus, başca văd ceva interesant: pe un deluşor înverzit din depărtare, se vede că iarba (sau ce o fi acolo) e tunsă în aşa fel încât să scrie “VALEA VIILOR”. În poza mea însă, nu se distinge foarte bine.

Tot sus, admirăm cei 4 “clopoţei” cu care se mândreşte biserica. 4? Parcă 4 erau… oricum mai mulţi decât mă aşteptam….

Ne mai învârtim noi ce ne mai învârtim şi dăm să plecăm, când dau de un beţiv care e la intrare acolo, şi care e amabil şi ne întreabă de unde suntem. Cristi ţuşti la baie, şi mă lasă cu beţivu’, care începuse să-mi povestească cum a fost el şi a făcut baie în Lacul Brateş, ceea ce chiar nu mă interesa!!! Devenise chiar weird la un moment dat, încât am început să mă rog să iasă Cristi odată de la baie. După ce se întâmplă acest lucru minunat, omu’ nu se lasă şi ne cere şi bani, cică pentru refacerea sitului. Da ok, sunt de acord, oricum teoretic trebuia plătită o taxă, dar sincer am mari îndoieli că banii ăia au mers unde trebuie şi nu mai degrabă pe “combustibil”. Precizez că era în jur de ora 13 sau aşa… Deci pileala nici măcar nu era justificată…

Ei, şi aşa plecăm noi chitiţi pe Sighişoara. Aici vreau să petrecem după-amiaza, să ne urcăm în Turnul cu ceas, pe care l-am ratat prima oară când am fost, şi să mai explorez Cetatea mai în amănunt. Culmea e că în Sighişoara există, pentru cei ce nu ştiu, chiar lângă Catedrală, care e la o aruncătură de băţ din Cetate, un minunat camping, care dispune şi de locuri la pensiune, chiar de trei stele, căsuţe, teren de fotbal, şi, cel mai important, piscină.

Am ajuns în Sighişoara foarte devreme, aşa că am hotărât să mergem să montăm cortul şi abia apoi să mergem în cetate. Zis şi făcut. Am montat cortul într-un loc ales strategic, nu mai era nici un cort unde am campat noi, aşa că părea să fie totul în regulă.

După ce am instalat cortul, am plecat în Cetate. Am ajuns cred în maxim 10-15 minute. Pe jos evident, pentru că era ideal.

Şi bine am făcut. În Cetate toate drumurile sunt în curs de reabilitare (lucru care se pare că are loc de ceva timp, doar că eu nu eram aware) aşa că peste tot pe unde mergi, mergi prin pietriş sau/şi printre oameni care (se fac că) lucrează. But that’s ok!

Urcăm finally în turn (aşteptam de 2 ani), unde sus e chiar fain; cel mai mult mi-au plăcut plăcuţele care indică direcţia şi distanţa către diferite oraşe din lume, de la Budapesta până la Sydney.

După asta ne continuăm plimbarea prin Cetate, urcând prin scara acoperită şi apoi până la Biserica din deal, pe care am şi vizitat-o. Încă dinainte de a intra prin scara acoperită am observat un grup imens de cercetaşi, un fel de conglomerat de mai mute naţii, probabil în cadrul unui exchange program, care veneau pe urmele noastre ca o trupă de cotropitorii. Astfel că a trebuit să mărim pasul şi să ne asigurăm mereu că sunt în spatele nostru la o distanţă considerabilă.

În Biserică am intrat, am admirat şi am cercetat şi cripta de sub altar. Foarte interesanta, dar când am observat că suntem invadaţi de cercetaţi, ne-am luat repede tălpăşiţa, nu de alta dar cripta aia nu avea o aşa mare capacitate. În continuare, după un tur în jurul bisericii, am observat că se intră şi în cimitirul din faţa ei, iar la intrare trona o plăcuţă care zicea cam aşa: “Oricine ai fi, nu uita că locul în care intri este un cimitir.” Or something like that..
Adică, în traducere “Băi ţărane, nu fii ţăran! Uită-te, plimbă-te, dar lasă morţii să se odihnească în pace!” Şi asta am şi făcut. Nu am intrat prea mult, pentru că, evident, oricât de ok era, un cimitir nu pare locul ideal pentru o plimbare.

După aceea am mers să mâncăm şi noi o pizza, la terasa la care mersesem şi acum 2 ani, dar în formaţie mult mai mare. Totul ar fi fost minunat dacă nu am fi fost din nou atacaţi de viespi. De data asta soluţia cu plecatul nu se prea putea aplica, deşi am fost nevoită să mă ridic în câteva rânduri de pe scaun pentru a nu fi înţepată. Drept urmare, nici aici nu am avut o masă deloc liniştită.

Back to the camping, unde avem o mare “surpriză”. În jurul cortului nostru a “răsărit” o grămadă de corturi, maşini, şi motociclete, care mai de care înfiorător de aproape de al nostru. Încep să mă bucur nespus că am montat cortul aşa devreme, dar sunt foarte stânjenită de multitudinea de oameni. Dar ne vom face griji pentru asta mai târziu. Acum, cât mai e încă lumină, vrem să facem o baie.

În afară de doi plozi care se zbenguie într-un colţ, nu mai e nimeni în apă aşa că ne avântăm. Este destul de rece apa, dar trecem şi peste asta. Piscina este împărţită în trei 3 zone. Una foarte mică pentru copii, alta tot foarte mică de cam 1,5 metri şi restul are 2 metri.

După câteva ture de înot eu mă retrag la duş, Cristi mai zăboveşte ca de obicei. Până la culcare, mă relaxez ascultând muzică în maşină, în timp ce Cristi şi-a găsit partener de tenis de masă şi se joacă de zor.

Ziua 1   Ziua 2   Ziua 3   Ziua 4   Ziua 5   Ziua 6   Ziua 7   Ziua 8   Ziua 9
Ziua 10   Ziua 11   Ziua 12   Zilele 13 & 14


10 comentarii:

  1. Valea Viilor – ce vinuri, zona asta intre Medias si Sighisoara abunda in podgorii, vinul alb de Jidvei e super tare!
    Ghici, ghicitoare: cu ce turn seamana turnul cu ceas din Sighisoara? Sau invers…
    PS Cum va descurcati cu astmul pe munte? Eu sunt suspect de astm si iau zilnic Montelukast.

    • Mie cel din Saschiz mi s-a parut ca seamana putin cu cel din Sighisoara :) Asta sa fie? :)
      Ma descurc bine, pentru ca din fericire in cazul meu este vorba de un astm alergic. Am alergie la par de animale. Daca nu intru in contact cu alergenul, n-am nimic. Atata doar ca am capacitatea pulmonara undeva la 80%, deci nu pot urca chiar ca speedy gonzales :)

  2. Exact. Turnul din Saschiz este o copie aproape identica a Turnului cu ceas, iar biserica seamana mult cu cele din Bradeni si Cloasterf, dar mult amplificata; fortificatiile din Saschiz denota forta financiara a comunitatii.
    Ceramica saseasca si maghiara de Saschiz sunt celebre, dar nu stiu daca mai exista olari in stare sa o faca azi.
    Multe din bisericile fortificate seamana intre ele pentru ca fie sunt opera acelorasi mesteri, fie sunt imitatii; se succed de la nord din Bistrita pana la Sibiu 4 tipuri constructive; cele din Tara Barsei sunt de un tip aparte, lucru vizibil mai ales la sarpanta turlelor. Multi mesteri se pare ca s-au format in timpul construirii manastirii cisterciene de la Carta.
    De mentionat ca si in alte tari sunt biserici fortificate, eu am vazut in Spania si Franta, dar cele de la noi le depasesc prin numar – sunt in jur de 300 – amploare si frumusete.

    • Yuppyyy! Am ghicit :D
      Da, si eu am obsevat ca multe seamana intre ele. Eu am vazut in acest road trip din 2009 vreo 5-6 (nu mai stiu exact) si as fi vrut sa vad si mai multe, dar, pe langa ca nu ar fi fost timp, dupa 5-6 iti dai seama ca ce-i prea mult strica, si daca vezi prea multe deodata, se poate diminua bucuria descoperirii. Sunt foarte pasionata de medieval, si am savurat fiecare biserica fortificata vizitata de la noi, dar nu cunosc chiar asa de multe detalii, asa ca iti multumesc! :)

  3. Nu ai de ce!
    Eu am fost student la Sibiu 4 ani si asa am descoperit aceste bijuterii. Apoi am cautat info, carti, harti. E un hobby, am bagat de ex. 300 ron intr-o carte de istoria artei, plus taxe transport, ca are 1kg, doar ca sa citesc despre arhitectura feudala din Transilvania.
    Mare pacat ca nu sunt ingrijite cum trebuie, ba se si prabusesc unele, cum a fost la Velt, Rotbav sau Roades. Si sa nu uitam ca vorbim de un intreg complex de ahitectura: fortificatii, biserici, case. Cum germani mai sunt cam 80000, ar trebui noi sa ne ingrijim, dar nu o facem.
    Toata lumea e innebunita cu Sibiu, Brasov si Sighisoara si uita ca marea majoritate a sasilor au trait la sat.
    La fel de superbe sunt si costumele lor nationale, mobilierul si ceramic. Emigrarea lor a distrus o civilizatie veche de 800 de ani. Trist, dar adevarat…
    Daca vrei sa citesti despre arhitectura feudalla a Romaniei, cauta Vatasianu, Istoria Artei in Tarile Romane, este o lucrare monumentala si esentiala pentru iubitorii artei arhitecturale si nu numai.
    Da, este greu sa vizitezi 300 de monumente, si mai au si secuii cateva…
    Naspa vreme, mi-a stricat toate planurile, cred ca prin mai o sa ajungem pe munte, prea mare riscul de avalanse.
    O seara buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *